RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima /
Locuinţe
Versiune tipar
 

Fondul locativ constituie totalitatea încăperilor locative, indiferent de forma de proprietate, inclusiv case de locuit, case specializate (cămine, case-internat pentru invalizi, veterani, case speciale pentru bătrâni singuratici şi altele), apartamente, încăperi de serviciu şi alte încăperi locative în alte construcţii utile pentru locuit.

Fondul locativ pe forme de proprietare se divizează astfel:
  • fondul locativ public - fondul locativ care seaflă în proprietatea statului şi în deplină administrare gospodărească a întreprinderilor de stat;
  • fondul locativ municipal care se află în proprietatea raionului (oraşului), municipiului, precum şi fondul care se află în administrarea gospodărească a întreprinderilor municipalesau în administrarea operative a instituţiilor municipale;
  • fondul locativ privat - fondul care se află în proprietatea cetăţenilor (case de locuit individuale, apartamente şi case de locuit privatizate şi procurate, apartamente în casele cooperativelor de construcţie a locuinţelor) şi fondul care se află în proprietatea persoanelor juridice (create în baza proprietarilor privaţi), construitsau procurat din contul mijloacelor proprii;
  • fondul locativ cu forma de proprietate mixtă - fondul care se află în proprietatea personală, în proprietatea comună sau în cote-părţi ale diferitor subiecţi ai proprietăţii publice şi private;
  • proprietatea întreprinderilor mixte - fondul locativ care se află în proprietatea întreprinderilor mixte cu participare străină.
    Suprafaţa apartamentelor reprezintă suma suprafeţelor spaţiului locativ şi a suprafeţelor încăperilor auxiliare.

Încăpere locativă este o încăpere izolată, care se consideră proprietate imobiliară şi poate fi utilizată pentru domicilierea permanentă a cetăţenilor (corespunde normelor şi regulilor tehnice şi sanitare în vigoare, precum şi altor prevederi legale). La încăperile locative se referă: casele de locuit şi părţile acestora, apartamentele şi o parte din apartament, camerele.

Casă de locuit – clădire determinată individual, care este alcătuită din camere, cât şi încăperi auxiliare, destinate pentru satisfacerea diverselor necesităţi casnice ale cetăţenilor, legate de locuirea acestora în clădire.

Apartament – încăpere separată structural într-un bloc locativ cu mai multe apartamente, care asigură posibilitatea accesului direct la încăperile de folosinţă comună din acest bloc, care poate avea una sau mai multe camere, precum şi încăperi auxiliare, destinate satisfacerii necesităţilor casnice ale cetăţenilor, legate de locuirea acestora în astfel de încăpere separată.

Camera este o parte a unei case de locuit sau apartament, destinată utilizării acesteia nemijlocit pentru locuirea cetăţenilor în casă sau apartament.

Suprafaţa totală a încăperilor de locuit se determină ca suma suprafeţelor tuturor părţilor unor astfel de încăperi, inclusiv suprafaţa încăperilor auxiliare, destinate pentru satisfacerea diverselor necesităţi casnice ale cetăţenilor, legate de traiul acestora în încăperile de locuit, cu excepţia balcoanelor, logiilor, verandelor şi teraselor.

La suprafața locuibilă se referă suprafaţa camerelor de locuit în apartamentele şi încăperile de locuit: a dormitoarelor, sufrageriilor, camerelor pentru odihnă şi pentru ocupaţiile extraşcolare în internate, în casele de copii şi în căminele instituţiilor de învăţământ, în casele pentru invalizi; camerelor de locuit în construcţiile şi încăperile nelocuibile.

Sistem de alimentare cu apă – ansamblu de instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice prin care se realizează serviciul de alimentare cu apă. Sistemul de alimentare cu apă cuprinde următoarele componente: captări, aducţiuni, staţii de tratare, staţii de pompare cu sau fără hidrofor, rezervoare de înmagazinare, reţele publice de transport al apei, reţele de distribuţie a apei.

Sistem de canalizare – asamblu de instalaţii tehnologice, echipamente funcţionale şi dotări specifice, prin care se realizează serviciul de canalizare. Sistemul de canalizare este format din următoarele componente: reţele de canalizare, staţii de pompare, staţii de epurare, colectoare de evacuare spre emisar.

Apă livrată consumatorilor – cantitatea de apă livrată populaţiei, instituţiilor bugetare şi altor consumatori pentru nevoi productive şi neproductive.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran