RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Recensământul populației și al locuințelor 2014
Ancheta de control din cadrul Recensământului Populației și al Locuințelor 2014
Versiune tipar
 

ANCHETA DE CONTROL 2014

Ancheta de Control (AC) este una dintre metodele cele mai fiabile pentru a evalua Recensămîntul Populației și Locuințelor. Ea reprezintă o recenzare repetată a populației în baza unui eșantion reprezentativ selectat aleatoriu. Cercetarea va acoperi 90 din 11226 sectoare de recensămînt din R. Moldova şi va oferi o estimare a erorii de acoperire, precum și posibilitatea efectuării unor îmbunătățiri procedurale și conceptuale în cadrul recensămintelor viitoare.

Obiectul Anchetei de Control

Populația și spațiile de locuit din 90 sectoare de recensămînt, inclusiv:

  • Gospodăriile
  • Persoanele
  • Locuințele (ocupate sau nu)
  • Cetățenii străini prezenți la momentul efectuării cercetării

Întrebări frecvente (FAQ)

  • Ce reprezintă Ancheta de Control?

Ancheta de Control este o metodă de evaluare independentă a unui recensămînt. Ea presupune o numărare repetată completă a populației de la recensămînt în baza unui eșantion reprezentativ și aleatoriu, urmată de o potrivire a fiecărei unități recenzate în cadrul AC cu informațiile colectate în cadrul recensămîntului.

  • De ce avem nevoie de o Anchetă de Control în cadrul RPL?

AC este una dintre metodele cele mai sigure utilizate pentru a evalua eroarea unui recensămînt și oferă o estimare a erorii de acoperire. AC va măsura gradul de sub-acoperire și supra-acoperire a persoanelor la nivel național și pe medii de reședință. În plus, AC verifică calitatea raportării caracteristicilor selectate ale populației (sex, vîrstă, starea civilă legală, nivelul de educaţie, reşedinţa obişnuită, prezenţa la recensămînt, etc.).

  • Când se va desfășura?

Ancheta de Control a început pe 16 iunie 2014 și va dura pînă pe data 29 iunie.

  • Cine o desfășoară?

Biroul Național de Statistică (BNS) al Republicii Moldova va efectua AC în conformitate cu standardele și recomandările internaționale.

  • Cum va fi realizată AC?

AC va fi realizată într-un mod similar celui în care s-a realizat recensămîntul. Ea se bazează pe metoda tradițională de colectare a datelor cu ajutorul chestionarelor pe hârtie, în timpul vizitelor din ușă la ușă, în cadrul unui eșantion de 90 sectoare de recensămînt selectate aleatoriu de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, cu excepția raioanelor din partea stângă a Nistrului și a mun. Bender.

Distribuția eșantionului Anchetei de Control pe zone și mediu de reședință


Regiuni

Total

Rural

Urban

Nord

27

18

9

Centru

27

22

5

Sud

17

12

5

mun. Chisinau

19

3

16

Total

90

55

35

Dacă sunteți într-unul din sectoarele de recensămînt selectate pentru AC, recenzorul vă va vizita și va completa chestionarul în conformitate cu informațiile oferite de către Dumneavoastră. Pentru a asigura autenticitatea informației din cadrul AC, recenzorii sunt implicaţi în colectarea informaţiei pe sectoare din alte regiuni ale ţării. Toți controlorii sunt din Chișinău și au fost angajați în mod special pentru efectuarea AC, cu scopul de a asigura independența dintre Ancheta de Control și RPL 2014. Recenzorii sunt repartizaţi în cadrul a 9 echipe mobile, fiecare echipă fiind formată din 10 recenzori și 1 controlor.

  • Cine va fi recenzat?

În scopul desfășurării AC a fost extras un eșantion de 90 sectoare de recensămînt din 11.226 utilizate pentru recensămîntul din Republica Moldova. Ca și în cadrul recensămîntului toți rezidenții acestor zone vor fi recenzați - inclusiv străini, cu minim un an de ședere pe teritoriul țării. Toate gospodăriile, persoanele și locuințele (indiferent dacă sunt sau nu locuite) vor fi incluse în Ancheta de Control.

  • Este Republica Moldova singura țară care efectuează o Anchetă de Control?

Nu. Din cele aproape 200 de ţări din întreaga lume care efectuează recensăminte regulate, peste 100, de asemenea, au făcut Anchete de Control. Organizația Națiunilor Unite și Uniunea Europeană încurajează toate țările să colecteze informații de tip post-recensămînt, pentru a oferi o măsurare științifică a calității recensămîntului. Anchetele de Control se realizează, de obicei, la scurt timp după finalizarea recensămîntului. Acest lucru facilitează compararea (potrivirea) datelor colectate în cadrul AC cu datele din cadrul recensămîntului pe același sector de recensămînt, cu scopul de a evalua gradul de acoperire.

  • Sunt obligat să răspund?

Nu există nici o obligație legală de a răspunde la chestionarul AC. Cu toate acestea, toți cetățenii din sectoarele de recensămînt selectate în cadrul eșantionului, indiferent dacă sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu excepția personalului diplomatic acreditat în țară, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, la momentul desfășurării AC, vor fi rugați să furnizeze informații pentru AC. Astfel, AC va oferi o evaluare obiectivă și științifică a RPL 2014.

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran