RO RU EN
Benzi RSS
Actualizat la: 03.08.2023
Prima / Formulare statistice 2009
Antreprenoriat
Versiune tipar
 

Denumirea formularului

Periodicitatea, termenul de prezentare

În adresa cui şi de către cine se prezintă

Nr. 5-C ”Consumurile şi cheltuielile întreprinderii”

trimestrialpînă la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare

anual – pînă la 31 martie

Prezintă organului teritorial pentru statistică agenţii economici care întrunesc cel puţin unul din următoarele criterii:
- care au obţinut venituri din vînzări peste 300 mii lei în anul precedent sau în anul curent
- numărul mediu de salariaţi depăşeşte 3 persoane.

Nr. 5-CON "Consumurile şi cheltuielile organizaţiilor necomerciale"

trimestrial – pînă la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare

anualpînă la 31 martie

Prezintă organului teritorial pentru statistică organizaţiile necomerciale (asociaţii obşteşti, culte religioase, partide şi alte organizaţii social politice)

Ancheta structurală anuală în întreprinderi - anul 2008

Conform graficului

Prezintă agenţii economici care au fost incluşi în cercetarea anuală. Chestionarul completat se prezintă de către agenţii economici organelor teritoriale de statistică

 
 
 
 
Prima Contact Harta
 
Comunicate de presă  / Banca de date statistice  / Statistici pe domenii  / Produse şi servicii  / Recensăminte  / Metadate  / Standardul SDDS al FMI  / Obiectivele de Dezvoltare Durabilă  /  Raportare electronică  / Formulare și clasificări  / Despre BNS  / Transparenţa în procesul decizional  / Cooperare internaţională  /  Noutăţi şi evenimente  / Referinţe utile  / Achiziţii publice  / Funcţii vacante
Sus
vizitatori în decurs de 30 zile
 
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
Creat de Trimaran