Prima / Activitatea Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova în anul 2004
 
Activitatea Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova în anul 2004
11.02.2005

Pe parcursul anului 2004 scopul instituţional al Departamentul Statistică şi Sociologie (DSS) l-a reprezentat producerea de statistici de calitate, acestea constituind suportul informaţional de bază pentru activitatea de zi cu zi a factorilor de decizie, oamenilor de afaceri, instituţiilor de învăţămînt şi cercetări, organizaţiilor internaţionale, precum şi publicului larg. De asemenea, disponibilitatea datelor statistice relevante are o importanţă majoră pentru asigurarea monitorizării şi evaluării programelor naţionale, printre cele mai importante pot fi menţionate Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS) şi Programul Naţional "Satul moldovenesc".

Producerea datelor statistice de calitate presupune existenţa unui sistem solid de culegere, prelucrare şi difuzare, bazat pe un cadru legal bine definit, conturînd un set de valori profesionale şi obiective strategice fundamentale. În acest context, anul 2004 a fost benefic pentru DSS prin realizarea unor evenimente de mare anvergură şi anume, perfecţionarea cadrului legislativ şi dezvoltarea fondului de date statistice.

 Adoptarea noii Legi cu privire la statistica oficială constituie o temelie pentru fortificarea capacităţilor instituţionale ale DSS în scopul reformării statisticii naţionale şi racordării acesteia la standardele internaţionale în domeniu.

Un obiectiv major în anul 2004 l-a constituit efectuarea Recensămîntului populaţiei, exerciţiu statistic de o mare complexitate, care a necesitat mobilizarea importantelor mijloace umane, materiale şi financiare. Deşi demarat cu întîrziere, evenimentul s-a desfăşurat cu succes, rezultatele acestuia înscriindu-se în runda 2000 a totalurilor recensămîntului mondial. Monitorizarea la nivel internaţional a Recensămîntului populaţiei din R. Moldova este efectuată de Consiliul Europei.

Este ştiut faptul, că obţinerea datelor statistice relevante şi autentice în scopul satisfacerii cerinţelor informaţionale ale societăţii necesită perfecţionarea continuă a sistemului statistic, proces care a decurs cu rigurozitate pe întreg parcursul anului 2004. Astfel, printre realizările metodologice pot fi menţionate: aplicarea metodologiei de eşantionare în cadrul cercetărilor statistice; armonizarea cu standardele europene a statisticilor ramurale; construirea şi întreţinerea registrelor şi clasificatoarelor, în scopul creşterii coerenţei informaţiei statistice la nivelul administraţiei publice; renovarea infrastructurii tehnologiilor informaţionale.

Rezultatele activităţii desfăşurate de personalul DSS s-au concretizat în anul de raport   într-o   mai   riguroasă   abordare   a   relaţiilor   cu   furnizorii  şi  utilizatorii datelor statistice. La necesităţile acestora au apărut în premieră noi publicaţii statistice, a fost îmbogăţit fondul de date on-line, s-a efectuat re-design-ul paginii Web, fapt ce permite facilitarea accesului la informaţia statistică, de asemenea a crescut considerabil fondul de cărţi al bibliotecii DSS.

La etapa actuală accesul la informaţia statistică este asigurat prin sistemul de publicaţii editate de DSS, biblioteca Departamentului, pagina Web a DSS, organele teritoriale pentru statistică, precum şi adresarea solicitărilor individuale. Adiţional Programului de lucrări statistice aprobat pentru anul 2004 în perioada de raport au fost soluţionate cca 1900 solicitări de informaţie statistică.

În anul 2004 s-a acordat prioritate cooperării statistice internaţionale, care a devenit un pilon hotărîtor al armonizării statisticii moldoveneşti cu standardele internaţionale, fapt absolut necesar în condiţiile respectării politicii statului de încadrare în organismele internaţionale şi aderare la Uniunea Europeană. Colaborarea internaţională în domeniul statisticii presupune elaborarea datelor în conformitate cu standardele internaţionale, întru asigurarea comparabilităţii lor, în condiţiile perfecţionării continue a metodelor statistice şi IT şi prezentarea informaţiei către organismele internaţionale, în conformitate cu obligaţiunile asumate de Republica Moldova.

Direcţiile prioritare de activitate ale DSS pentru anul 2005 se rezumă în mare parte la continuarea procesului de reformare a statisticii naţionale. Principalele acţiuni se vor axa primordial pe implementarea în practică a noii Legi cu privire la statistica oficială şi prelucrarea datelor Recensămîntului populaţiei din 5-12 octombrie 2004.

De asemenea este preconizată crearea Consiliului pentru statistică ce va avea ca scop dezvoltarea şi promovarea statisticii oficiale, asigurarea caracterului obiectiv, transparent şi ştiinţific al metodologiilor, indicatorilor utilizaţi în activitatea statistică.

Dezvoltarea infrastructurii informaţionale va continua şi în anul 2005, rămînînd a fi actuală redresarea radicală a segmentului IT, în special al celui ce ţine de elaborarea programelor de prelucrare a datelor şi elaborarea proiectului tehnic pentru sistemul automatizat de gestionare a Registrului statistic şi al sistemului de clasificatoare.

În anul 2005 vor fi întreprinse măsuri privind efectuarea lucrărilor de pregătire pentru primul Recensămînt General Agricol şi în acest scop va fi intensificată colaborarea cu donatorii străini.

Deoarece informaţia statistică este un bun public, servind ca fundament în toate domeniile de activitate, statistica trebuie privită ca o obligaţie a fiecăruia, colectarea datelor corespunzînd atît intereselor societăţii în general, cît şi ale fiecărui respondent în parte.

Prima / Activitatea Departamentului Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova în anul 2004
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire