Prima / Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-aprilie 2010
 
Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-aprilie 2010
21.05.2010

Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-aprilie 2010 1)

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna aprilie 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto2, fluvial şi aerian au transportat 562,5 mii tone de mărfuri, cu 3,7% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 6,6% mai puţin comparativ cu luna aprilie 2009. Parcursul mărfurilor în luna aprilie 2010 a totalizat 237,5 mil. tone-km, cu 0,6% mai puţin în raport cu luna martie 2010 şi cu 14,0% mai mult faţă de luna corespunzătoare din anul 2009.

În ianuarie-aprilie 2010 întreprinderile de transport feroviar, auto2, naval şi aerian au transportat 1809,3 mii tone de mărfuri, sau 82,5% din volumul realizat în perioada similară din anul 2009. Parcursul mărfurilor a totalizat 788,6 mil. tone-km, cu 9,6% mai mult decît în ianuarie-aprilie 2009.

Diminuarea volumului de mărfuri transportate în raport cu ianuarie-aprilie 2009, s-a înregistrat la întreprinderile de transport fluvial (-42,1%), feroviar (-21,2%) şi auto2 (-11,0%). Parcursul mărfurilor s-a redus în transportul fluvial (-53,0%) şi feroviar (-18,3%).

Tabelul 1. Volumul de mărfuri transportate şi parcursul mărfurilor realizat de întreprinderile de transport, pe moduri de transport

Ianuarie-aprilie 2010

În % faţă de
ianuarie-aprilie 2009

Aprilie 2010

în % faţă de
martie 2010

în % faţă de
aprilie 2009

Mărfuri transportate – total, mii tone

1809,3

82,5

103,7

93,4

   din care pe moduri de transport:

feroviar

1011,9

78,8

95,7

89,4

auto2

777,6

89,0

110,6

98,1

fluvial

19,5

57,9

de 2,0 ori

90,3

aerian

0,3

118,6

109,6

115,5

Parcursul mărfurilor – total, mil. tone-km

788,6

109,6

99,4

114,0

   din care pe moduri de transport:

feroviar

251,8

81,7

90,8

97,3

auto2

536,3

130,5

103,3

122,4

fluvial

0,1

47,0

de 3,1 ori

81,5

aerian

0,4

137,6

102,1

168,6

În ianuarie-aprilie 2010 întreprinderile de transport auto2 au transportat 777,6 mii tone de mărfuri, sau 89,0% din volumul realizat în aceeaşi perioadă din anul 2009. Ponderi considerabile în volumul total de mărfuri transportate cu transportul auto revin întreprinderilor din municipiile Chişinău (57,5%) şi Bălţi (17,8%), raioanele: Anenii Noi (5,1%), Ialoveni (3,7%), Străşeni (2,9%), Taraclia (2,8%) şi Soroca (1,5%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-aprilie 2010 au fost transportate 1011,9 mii tone de mărfuri, sau 78,8% din volumul înregistrat în perioada similară din anul 2009. În structura mărfurilor încărcate în vagoane la staţiile de cale ferată din ţară ponderi mai mari s-au înregistrat la următoarele grupe de mărfuri: metale feroase şi fier vechi – 37,1% (în ianuarie-aprilie 2009 – 17,2%), cereale şi produse de panificaţie – 21,7% (în ianuarie-aprilie 2009 – 45,2%), materiale de construcţie şi ciment – 8,0% (în ianuarie-aprilie 2009 – 10,1%).

Tabelul 2. Numărul de pasageri transportaţi şi parcursul pasagerilor în ianuarie-aprilie 2010, pe moduri de transport public

Pasageri transportaţi

Parcursul pasagerilor

mii pasageri

în % faţă de
ianuarie-aprilie 2009

mil. pasageri-km

în % faţă de
ianuarie-aprilie 2009

Transport public:

feroviar*

1157,9

85,3

89,9

87,6

autobuze şi microbuze

32685,9

96,2

674,5

96,6

fluvial

21,2

87,2

0,04

87,2

aerian

122,4

114,9

156,9

113,2

* Datele pe ianuarie-martie

Cu autobuze şi microbuze în ianuarie-aprilie 2010 au fost transportaţi 32,7 mil. pasageri, cu 3,8% mai puţin comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2009. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiile Chişinău (61,4%) şi Bălţi (8,4%), raioanele: Cahul (5,2%), Orhei (3,5%), Ialoveni (1,8%), Ungheni (1,8%) şi Străşeni (1,6%).

Cu mijloacele de transport feroviar în ianuarie-martie 2010 au fost transportaţi 1157,9 mii pasageri, cu 14,7% mai puţin faţă de perioada similară din anul 2009.

Notă:
1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.
2) Inclusiv întreprinderile cu alte genuri de activitate, care efectuează transportări auto de mărfuri contra plată şi dispun de 10 şi mai multe autovehicule de marfă proprii sau închiriate.

Persoana de contact:

Mariana Eni
Şef al Direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor
Tel: 40 30 66

Prima / Transportul de mărfuri şi pasageri în Republica Moldova, în ianuarie-aprilie 2010
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire