Prima / Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2010
 
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2010
23.08.2010

Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2010 1)

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2010 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 61,1 mii turişti şi excursionişti, cu 10,1% mai mult decît în perioada corespunzătoare din anul 2009.

În ianuarie-iunie 2010 numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul emiţător a fost în creştere faţă de perioada similară din anul 2009 cu 26,0%, în acelaşi timp la turismul intern şi receptor numărul acestora s-a redus, respectiv cu 18,5% şi 10,8%.

Numărul de turişti şi turişti-zile, participanţi la turismul organizat de agenţiile de turism şi turoperatori, după scopul vizitelor, se prezintă astfel:

Ianuarie-iunie 2010

Ianuarie-iunie 2010 în % faţă de ianuarie-iunie 2009

turişti şi excursionişti

turişti-zile

turişti şi excursionişti

turişti-zile

TOTAL

61070

418222

110,1

103,3

Turism receptor (primirea cetăţenilor străini în ţară) - total

3184

10225

89,2

95,0

 din care, în scopuri de:

 odihnă, recreere şi agrement

1481

2847

60,3

51,9

 afaceri şi profesionale

1461

4049

154,8

138,1

 tratament

242

3329

169,2

151,5

Turism emiţător (deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în străinătate) - total

44149

322716

126,0

123,2

 din care, în scopuri de:

 odihnă şi agrement

43208

315500

125,8

124,0

 afaceri şi profesionale

350

1537

166,7

88,7

 tratament

341

4094

80,4

74,7

 alte scopuri

250

1585

de 4,0 ori

de 4,3 ori

Turism intern (deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în interiorul ţării, în scop turistic)

13737

85281

81,5

64,6

Din cei 3184 turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-iunie 2010 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi turoperatorilor 46,5% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 45,9% - de afaceri şi profesionale, 7,6% - de tratament.

În ianuarie-iunie 2010 ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova le-au revenit cetăţenilor din România (21,0%), Federaţia Rusă (17,0%), Ucraina (7,6%), Statele Unite ale Americii (7,4%), Turcia (5,3%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (5,0%), Israel (4,0%), Italia (4,0%), Franţa (3,4%), Germania (3,3%), Bulgaria (3,1%) şi Olanda (1,9%).

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-iunie 2010 au plecat în străinătate 44149 turişti şi excursionişti, cu 26,0% mai mult comparativ cu perioada similară din anul 2009. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (97,9%). Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească, în principal, în Turcia (46,5% din total plecaţi în străinătate), Bulgaria (23,7%), România (6,5%), Egipt (6,3%), Ucraina (6,1%), Federaţia Rusă (2,7%) şi Grecia (1,5%).

Numărul participanţilor la turismul intern în ianuarie-iunie 2010 s-a cifrat la 13,7 mii, sau 81,5% din numărul înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2009. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chişinău (46,9%) şi regiunile de dezvoltare: Centru (27,8%) şi Sud (15,4%).

Notă:
1) Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.

Persoana de contact:

Svetlana Bulgac
Şef al secţiei statistica serviciilor de piaţă
Tel. 72 84 74

Prima / Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-iunie 2010
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire