Prima / Veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2010
 
Veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2010
07.04.2011

Veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2010

Biroul Naţional de Statistică informează, că în 2010 veniturile disponibile ale populaţiei au constituit în medie pe o persoană pe lună 1273,7 lei, fiind în creştere cu 9,2% faţă de anul precedent. În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) veniturile populaţiei au înregistrat o creştere de 1,7%1.

Plăţile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit, 42,6% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în descreştere faţă de anul 2009 cu 2,7 puncte procentuale (vezi anexa, tabelul 1).

Prestaţiile sociale sunt a doua sursă de venit după importanţă, care respectiv au contribuit la formarea veniturilor gospodăriilor în proporţie de 18,7% sau cu 1,2 puncte procentuale mai mult faţă de anul 2009.

Veniturile obţinute din activitatea individuală agricolă constituie 9,8% din total venituri disponibile (+0,9 p.p. faţă de 2009), iar cele din activitatea individuală non-agricolă - 6,8% (+0,3 p. p.).

Transferurile băneşti din afara ţării (remitenţele) rămîn a fi o sursă importantă în formarea veniturilor populaţiei, contribuţia acestora fiind de 16,8% sau cu 0,2 puncte procentuale mai puţin faţă de anul 2009.

Figura 1. Structura veniturilor disponibile totale,  în anul 2010

venit_chelt_2010.png

În funcţie de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 520 lei sau cu 49,3% mai mari decît ale populaţiei din mediul rural. În mediul urban, principala sursă de formare a veniturilor este activititatea salariată, care a asigurat veniturile populaţiei în proporţie de 55,2% (58,1% în anul 2009) şi prestaţiile sociale – 16,4% (14,8% în anul 2009) (vezi anexa, tabelul 2).

În mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salariată (28,9%), dar contribuţia acesteia este mai mică practic de 2 ori decît în mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individuală agricolă au asigurat 19,1% din totalul veniturilor disponibile.

Populaţia rurală în comparaţie cu cea urbană este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara ţării, ponderea acestora în venituri fiind de 22,8% faţă de 11,3% în cazul populaţiei din mediul urban. În afară de aceasta, pentru populaţia rurală este caracteristică o pondere mai mare şi pentru prestaţiile sociale, contribuţia acestora fiind 21,2% comparativ cu 16,4% în mediul urban (vezi anexa, tabelul 3).

În structura veniturilor disponibile ale populaţiei predominante sînt veniturile băneşti -88,2%, celor în natură le revine 11,8%. În termeni absoluţi, valoarea veniturilor băneşti a însumat 1123,2 lei lunar în medie pe o persoană, iar cele în natură – 150,5 lei (vezi anexa, tabelul 1). Veniturile băneşti constituie 95,6% din veniturile populaţiei din mediul urban, iar în cazul mediului rural contribuţia acestora este de 80,2% (vezi anexa, tabelul 2-3).

Cheltuielile medii lunare de consum ale populaţiei în anul 2010 au constituit în medie pe o persoană lunar 1371,7 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 12,7% (vezi anexa, tabelul 4). În termeni reali (cu ajustarea la indicele preţurilor de consum) populaţia a cheltuiet în medie cu 4,9% mai mult comparativ cu anul 2009.

Cea mai mare parte a cheltuielilor tradiţional rămîne a fi destinată necesarului de consum alimentar – 40,8% (nivelul anului precedent). Pentru întreţinerea locuinţei o persoană în medie a alocat 17,8% din cheltuielile totale de consum (+ 1,6 p.p), iar pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte – 10,8% (- 1,4 p.p). Celelalte cheltuieli au revenit pentru sănătate (6,4% faţă de 6,2% în anul 2009), transport (5,0% faţă de 4,7%), comunicaţii (4,6% faţă de 5,0%), dotarea locuinţei (3,9%), învăţămînt (1,3% faţă de 0,5%), etc.

Figura 2. Structura cheltuielilor totale de consum ale gospodăriilor în anul 2010

venit_chelt_2010_1.png

În medie, cheltuielile de consum ale populaţiei din mediul urban total au constituit 1712,4 lei pe o persoană lunar, respectiv cu 588,6 lei sau de 1,5 ori mai mult faţă de mediul rural.

În mediul urban, pentru asigurarea consumului de produse alimentare, populaţia a alocat 37,8% din cheltuielile lunare de consum (38,1% în anul 2009), iar în rural – 44,1% (43,8%). Populaţia urbană cheltuie mai mult pentru întreţinerea locuinţei (18,3% faţă de 17,3% în mediul rural), servicii de comunicaţii (5,1% faţă de 4,1%), servicii de agrement (2,3% faţă de 1,0%) şi pentru hoteluri, cafenele şi restaurante (3,6% faţă de 0,6%).

În structura cheltuielilor totale de consum ale populaţiei, predomină cheltuielile băneşti – 89,1%, celor în natură le revine respectiv 10,9% (vezi anexa tabelul 4-6). În gospodăriile urbane cheltuielile în natură (4,0%) reprezintă de cele mai dese ori consumul produselor alimentare primite gratis din afara gospodăriei (rude, ajutor social, etc.), iar în cazul gospodăriilor rurale, 18,5% din cheltuieli reprezintă consumul produselor obţinute din activitatea individuală agricolă.

Veniturile populaţiei în anul 2010 au fost în creştere pe parcursul primelor trei trimestre, după care se înregistrează o reducere nesemnificativă a acestui indicator. De regulă, trimestrul II şi III este perioada cea mai benefică pentru obţinerea veniturilor din activitatea individuală agricolă, dar şi pentru plăţile salariale.

                                   Figura 3. Evoluţia timestrială aveniturilor disponibile                         Figura 4.Evoluţia trimestrială a cheltuielilor de consum                

venit_chelt_2010_4.png

Evoluţia trimestrială a cheltuielilor de consum este determinată de evoluţia veniturilor populaţiei. Astfel, cel mai mult populaţia cheltuie în trimestrul III, iar cel mai puţin în trimestrul I. Totodată, fluctuaţiile sezoniere ale preţurilor şi a veniturilor populaţiei au determinat înregistrarea nivelului minim al ponderii pentru produse alimentare în trimestrul III, iar nivelul maxim în trimestrul I.

Notă:

1 Indicele preţurilor de consum în anul 2010 faţă de anul 2009 a constituit 107,4%

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şefa direcţiei statistica socială şi a nivelului de trai
tel. 40 30 78

Prima / Veniturile şi cheltuielile populaţiei în anul 2010
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire