Prima / Contravenţii constatate în 2011
 
Contravenţii constatate în 2011
02.05.2012

Contravenţii constatate în 20111

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2011.

În urma aplicării Codului contravenţional în anul 2011 au fost constatate 297,8 mii încălcări de lege sau 84 cazuri de pedepse aplicate în medie la 1000 populaţie. Din numărul total al contravenţiilor constatate, 2,4 mii (9,0%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii.

Figura 1. Numărul contravenţiilor constatate şi a pedepselor aplicate, 2005-2011

În rezultatul examinării contravenţiilor pe parcursul anului au fost avertizate 9,1 mii persoane, amendate – 267,3 mii persoane, private de anumite drepturi – 0,5 mii persoane (vezi anexa 1). Din total contravenţii în rezultatul cărora au fost adoptate hotărîri despre aplicarea pedepselor, 80,9% au fost depistate de organele Ministerului Afacerilor Interne, 4,8% - organele de control financiar şi fiscal, 2,8% - organele pentru protecţia mediului etc.

Cele mai multe contravenţii în rezultatul cărora au fost adoptate hotărîri privind aplicarea pedepselor au fost înregistrate în mun. Chişinău (48,1% din total contravenţii constatate), după care urmează regiunea Nord (21,2%), Centru (18,4%) şi Sud (9,9%). În regiunea Nord cele mai multe pedepse au fost aplicate în mun. Bălţi (16,1 mii cazuri), în Centru - raionul Anenii-Noi (6,1 mii), iar la Sud în raionul Căuşeni – 4,9 mii cazuri (vezi anexa 1).

Pe categorii de contravenţii, cea mai mare pondere (56,4%) revine încălcărilor în domeniul circulaţiei rutiere, urmate de contravenţiile ce atentează ordinea publică şi securitatea publică (10,4%) şi a celor ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (8,4%) (vezi Figura 2).

Figura 2. Structura contravenţiilor după  categorii, în 2011

În anul 2011 au fost constatate 156,4 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere, sau cu 11,8% mai mult comparativ cu anul precedent. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (97,0%), circa 4,4 mii persoane au fost avertizate, 448 persoane private de anumite drepturi, iar pentru 110 persoane a fost aplicat arestul contravenţional.

De cele mai dese ori persoanele au fost supuse contravenţiilor pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere (29,0%), încălcarea regulilor de înmatriculare, înregistrare de stat, revizie tehnică a vehiculelor (16,0%), încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (11,0%). Pentru conducerea transportului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 486 persoane, iar 3,9 mii persoane la momentul controlului nu dispuneau de permis de conducere.

Tabela 1. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere, în 2011

Total

inclusiv:

avertizare

amendă

privare de anumite drepturi

TOTAL

156369

4424

151381

448

                            inclusiv:

Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră

45472

1157

44313

2

Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor

24470

-

24466

4

Conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau conducerea unui vehicul fără un astfel de număr

6031

533

5493

5

Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere

18672

-

3907

1

Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor

6905

-

6904

1

Conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe

486

1

228

246

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice

16925

-

16919

6

Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum

18672

-

18668

4

Alte tipuri de contravenţii

18736

2733

30483

179

Contravenţiile care atentează la ordinea şi securitatea publică constituie 28,8 mii cazuri sau fiecare al zecelea caz din total contravenţii constatate. Pentru aceste delicte preponderent este aplicată amenda (99,0% din cazuri). De cele mai dese ori au fost aplicate contravenţii pentru huliganism nu prea grav (36,0%), consum de băuturi spirtoase şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice (21,0%), tulburarea liniştii (12,9%), încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente (6,0%), etc.

Tabela 2. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul ce atentează la ordinea şi securitatea publică, în  2011

Total

inclusiv

avertizare

amendă

privare de anumite drepturi

TOTAL

28772

3

28745

18

                            inclusiv:

Huliganism nu prea grav

10456

1

10436

14

Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool

6040

-

6035

4

Tulburarea liniştii

3705

2

3703

Încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente

1777

-

1777

-

Încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor

4906

-

4906

-

Alte tipuri de contravenţii

1888

-

1888

-

La categoria de contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost aplicate sancţiuni la 23,4 mii cazuri. În această categorie  predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, fiind amendate 6,3 mii persoane sau fiecare a patra persoană din această categorie. Pentru încălcarea regulilor de comerţ au fost amendate 2,3 mii persoane, iar 2,9 mii persoane au fost amendate pentru încălcarea regulilor vamale.

Contravenţiile ce atentează la sănătatea populaţiei şi la starea sanitar-epidemiologică au constituit 19,8 mii cazuri. În această categorie de contravenţii predomină încălcările ce ţin de vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale (71,0%). Pentru procurarea sau păstrarea ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în  cantităţi mici au fost amendate 2,5 mii persoane. Pentru încălcarea regulilor şi a normelor sanitar-igienice şi sanitar-antiepidemice au fost pedepsite 2,2 mii persoane, din care 827 avertizate şi 1,4 mii amendate.

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 13,9 mii cazuri, inclusiv 10,8 mii cazuri pentru injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei. În cazul acestor persoane preponderent este aplicată amenda, dar au fost înregistrate şi 40 cazuri de aplicare a pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii.

Amenzi aplicate. În anul 2011 suma amenzilor aplicate a alcătuit 109,8 milioane lei sau cu 11,0% mai mult faţă de anul precedent. Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate 44,9 milioane lei sau 40,9% (în anul 2010 ponderea amenzilor încasate a constituit 42,4%). Cel mai înalt nivel de încasare a amenzilor aplicate este înregistrat în raionul Dubăsari (55%), Briceni (52%) şi Cahul (50%) (vezi anexa 1).

Figura 3. Amenzi aplicate şi încasate, 2005-2011

Nivelul de încasare al amenzilor aplicate diferă de la o categorie de contravenţii la alta. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate este înregistrată pentru încălcările în domeniul evidenţei militare  - 71,9%, iar cea mai mică în cazul celor ce atentează activitatea autorităţilor publice – 28,8%. Amenzile aplicate pentru contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere au fost încasate în proporţie de 44,1%, în domeniul agricol şi sanitar veterinar – 54,3%, ce atentează la regimul frontierei de stat  – 62,3%, în domeniul protecţiei mediului - 48,0% etc. (vezi anexa 2).

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şefa direcţiei statistica socială şi a nivelului de trai
tel. 0 22 40 30 78

Prima / Contravenţii constatate în 2011
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire