Prima / Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul IV 2013
 
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul IV 2013
05.03.2014

Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul IV 20131

Biroul Naţional de Statistică informează că, în trimestrul IV 2013 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1205,8 mii persoane, fiind în creştere cu 0,4% (5,1 mii) faţă de tr.IV 2012. Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a crescut de la 94,1% la 95,9%, iar ponderea şomerilor s-a micşorat de la 5,9% la 4,1%.

Disparităţi importante pe sexe şi medii în cadrul persoanelor economic active nu s-au înregistrat: ponderea bărbaţilor (51,0%) a depăşit puţin ponderea femeilor (49,0%), iar ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare faţă de cea a populaţiei active din mediul urban: respectiv 51,1% şi 48,9%.

Rata de activitate a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia populaţiei active de 15 ani şi peste în populaţia totală în vârstă de 15 ani şi peste) a constituit 40,4%, fiind practic la nivelul  anului precedent (40,3%). Acest indicator a atins valori mai înalte în rândul populaţiei masculine – 43,4%, în comparaţie cu rata pentru femei – 37,6%. Ratele de activitate pe medii au înregistrat următoarele valori: 45,8% în mediul urban şi 36,2% în mediul rural. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 29,8%, iar în categoria 15-64 ani (vârstă de muncă în ţările Uniunii Europene conform metodologiei Eurostat) – 44,8%. Rata de activitate a populaţiei în vârstă de muncă (16-56 ani pentru femei şi 16-61ani pentru bărbaţi2) a fost de 47,8%.

Populaţia ocupată a constituit 1156,5  mii persoane, crescând cu 2,4% faţă de trimestrul IV 2012. Ca şi în cazul populaţiei economic active, nu au fost înregistrate disparităţi pe sexe (49,4% femei şi 50,6% bărbaţi). Aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în repartiţia pe medii de reşedinţă (48,4% mediul urban şi 51,6% mediul rural).

Rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste (proporţia persoanelor ocupate în vârstă de 15 ani şi peste faţă de populaţia totală din aceeaşi categorie de vârstă) a fost de 38,7%, înregistrând o creştere nesemnificativă (de 0,8 p.p.) în comparaţie cu tr. IV 2012.  La bărbaţi ea a fost mai înaltă (41,3%) în comparaţie cu femeile – 36,4%. În distribuţia pe medii de reşedinţă rata de ocupare a avut valoarea 43,5% în mediul urban şi 35,1% în mediul rural. Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 45,7%, a populaţiei în vârstă de 15-64 ani – 42,9% şi în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 28,0%.

În distribuţia după activităţile din economia naţională se constată că în sectorul agricol au activat 311,6 mii persoane (26,9% din totalul persoanelor ocupate). Faţă de trimestrul IV 2012 numărul populaţiei ocupate în agricultură a crescut cu 71,7 mii, sau cu 29,9%.

În activităţile non-agricole numărul persoanelor ocupate a fost de 844,9 mii, în scadere cu 44,5 mii sau cu 5,0% faţă de tr.IV 2012. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 12,2% (12,8% în 2012) şi în construcţii, respectiv, 5,8% (7,2% în 2012). Numărul persoanelor ocupate în industrie şi construcţii a scăzut faţă de nivelul anului precedent, respectiv, cu 1,6% şi 17,5%. În sectorul servicii au activat 55,0% din totalul persoanelor ocupate, această pondere micşorându-se cu 3,8 p.p. faţă de tr.IV 2012, în timp ce numărul absolut al persoanelor ocupate în sectorul serviciilor a scazut cu 27,9 mii.

Conform repartizării după forme de proprietate 73,2% din populaţie a fost ocupată în unităţi cu forma de proprietate privată, 26,8% - cu cea publică.

Structura populaţiei ocupate după statutul profesional relevă, că numărul salariaţilor a constituit 70,4% din total.

În sectorul informal au lucrat 14,4% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 30,6% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariaţii au alcătuit 20,5%, totodată 8,9% din totalul salariaţilor aveau un loc de muncă informal.

Numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă, însă orele efectiv lucrate în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub 40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de 75,1 mii, ceea ce reprezintă 6,5% din totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a scazut cu 10,0% în comparaţie cu trimestrul IV 2012.

Numărul şomerilor, estimat  conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii a fost de 49,3 mii, fiind cu 22,1 mii mai mic faţă de tr.IV 2012. Şomajul a afectat într-o proporţie mai mare bărbaţii – 60,2% din total numărul de şomeri, la fel şi persoanele din mediul urban – 62,1%.

Rata şomajului (proporţia şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a înregistrat valoarea de 4,1%, fiind mai mică faţă de trimestrul IV a. 2012 (5,9%). Rata şomajului la bărbaţi şi la femei a înregistrat următoarele valori: 4,8% şi 3,3%. Disparităţi semnificative s-au înregistrat între rata şomajului în mediul urban – 5,2%, faţă de mediul rural – 3,0%. În rândurile tinerilor (15-24 ani) rata şomajului a constituit 6,9%. În categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea 6,0%.

Populaţia inactivă de 15 ani şi peste a reprezentat 59,6% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă, fiind aproximativ la nivelul trimestrului respectiv al anului 2012. Din punct de vedere al relaţiei cu piaţa muncii, în cadrul populaţiei inactive distingem două categorii importante: persoane descurajate şi persoane care au fost declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru. Persoanele descurajate în a-şi găsi un loc de lucru dorit au constituit circa 17,2 mii – fata de 29,9 mii în 2012. Numărul persoanelor declarate de către gospodării plecate în alte ţări la lucru sau în căutare de lucru a constituit conform estimărilor circa 334,2 mii persoane – fata de 274,6 mii în 2012. Din numărul celor declaraţi plecaţi, bărbaţi au alcătuit 65,2%. Ponderea persoanelor plecate din localităţile rurale a fost de 74,2%.

Raportul de dependenţă economică, exprimat prin numărul persoanelor neocupate (inactive sau în şomaj) ce revin la 1000 persoane ocupate a fost de 2078.

Note:

1 Datele sunt prezentate fără teritoriul din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.
2 Conform legislaţiei naţionale.

Persoană de contact:
 Elena Vâtcărău,
şef al direcţiei statistica pieţei muncii
tel. 0 22 40 30 99

Prima / Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul IV 2013
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire