Prima / Contravenţii constatate în 2013
 
Contravenţii constatate în 2013
30.04.2014

Contravenţii constatate în 2013

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind contravenţiile constatate pentru anul 2013.

În anul 2013 au fost constatate 358,2 mii contravenţii, în majoritatea cazurilor fiind aplicate pedepse (97,0%). În medie la 1000 persoane revin 94 cazuri de contravenţii constatate cu aplicarea pedepselor. Din numărul total al contravenţiilor constatate, 3,4 mii (1,0%) au fost transmise organelor de cercetare prealabilă (penală), dat fiind că în acţiunile contravenţiilor se conţinea indiciul infracţiunii.

Figura 1. Numărul contravenţiilor constatate şi a pedepselor aplicate, 2005-2013

În rezultatul examinării contravenţiilor pe parcursul anului au fost avertizate 10,8 mii persoane, 333,9 mii persoane amendate (cu 4,0% mai mult comparativ cu anul 2012), iar 0,7 mii persoane au fost private de anumite drepturi (cu 13,0% mai puţin comparativ cu anul 2012). În profil teritorial cele mai multe contravenţii în rezultatul cărora au fost adoptate hotărîri privind aplicarea pedepselor au fost înregistrate în mun. Chişinău (67,1% din total contravenţii constatate la nivel de ţară), după care urmează regiunea Nord (12,6%), Centru (12,2%) şi Sud (6,1%). În regiunea Nord cele mai multe pedepse au fost aplicate în mun. Bălţi (9,2 mii cazuri), în Centru - raionul Ungheni (8,3 mii), iar la Sud în raionul Cahul – 4,5 mii cazuri (vezi anexa 1).

Din total contravenţii în rezultatul cărora au fost adoptate hotărîri despre aplicarea pedepselor, circa 81% au fost depistate de subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne (cu 1,9 puncte procentuale mai puţin comparativ cu anul 2012), 5,3% de către organele de control financiar şi fiscal (cu 1,2 puncte procentuale mai mult comparativ cu anul 2012), 3,0% - de judecătoriile raionale şi municipale, 2,8% de către autorităţile responsabile de protecţia mediului, 2,5% - serviciul vamal, iar 2,0% de către organele specializate în domeniul transporturilor auto, electric, feroviar şi naval (vezi anexa 3).

Figura 2. Structura contravențiilor constatate după organele împuternicite, în 2013

Din total contravenţii, 62 la sută revin încălcărilor în domeniul circulaţiei rutiere, urmate de contravenţiile în domeniul activităţii de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare (8,9%), precum şi celor ce atentează ordinea publică şi securitatea publică (7,5%), sănătatea populaţiei şi starea sanitar-epidemiologică (4,9%), etc.

Figura 3. Structura contravenţiilor constatate după  categorii, în 2013

Pe parcursul anului 2013 au fost constatate 213,7 mii cazuri de contravenţii în domeniul circulaţiei rutiere sau cu 15,2% mai mult comparativ cu anul precedent. În majoritatea cazurilor au fost aplicate amenzi (96,2%), 7,4 mii persoane au fost avertizate (cu 27,6 % mai mult comparativ cu anul precedent), 645 persoane private de anumite drepturi (cu 20,0 % mai puţin comparativ cu anul precedent), iar în cazul a 81 persoane a fost aplicat arestul contravenţional.

De cele mai dese ori persoanele au fost supuse contravenţiilor pentru nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere (25,3%), încălcarea regulilor de înmatriculare, înregistrare de stat, revizie tehnică a vehiculelor (17,5%), exces de viteză (15,7%), încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice (10,0%). Pentru părăsirea locului în care s-a produs accidentul rutier au fost private de anumite drepturi 154 persoane, iar 27 persoane au fost supuse arestului contravenţional. Pentru conducerea transportului în stare de ebrietate au fost trase la răspundere 762 persoane.

Tabelul 1. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul circulaţiei rutiere, în 2013

Total

inclusiv:

avertizare

amendă

privare de anumite drepturi

TOTAL

213655

7386

205518

645

                            inclusiv:

Nerespectarea indicatoarelor de semnalizare rutieră şi de acordare a priorităţii de trecere, a altor reguli de circulaţie rutieră

54035

1908

52127

-

Încălcarea regulilor de înmatriculare sau de înregistrare de stat, de revizie tehnică a vehiculelor

37341

-

37335

5

Conducerea vehiculului cu încălcarea regulilor de amplasare a numărului de înmatriculare sau conducerea unui vehicul fără un astfel de număr

6499

1359

5129

11

Conducerea vehiculului de către o persoană care nu are asupra sa permis de conducere

11628

4

11624

-

Încălcarea regulilor de exploatare a vehiculelor

13999

-

13999

6

Conducerea vehiculului în stare de ebrietate produsă de alcool sau de alte substanţe

762

22

280

430

Încălcarea regulilor de folosire a centurii de siguranţă, a căştii de protecţie şi a regulilor privind convorbirile radiotelefonice

21389

38

21350

1

Depăşirea vitezei de circulaţie stabilită pe sectorul respectiv de drum

33486

6

33476

4

Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier

22905

2515

20390

-

Alte tipuri de contravenţii

11611

1534

9808

188

Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare au fost aplicate pentru 31,1 mii cazuri, cu 13,5% mai mult comparativ cu anul precedent. În această categorie de contravenţii predomină desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, fiind amendate 11,2 mii persoane (de 1,7 ori mai mult comparativ cu anul precedent) sau practic fiecare al treilea caz din categoria dată.

Tabelul 2. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul activităţii de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare, în  2013

Total

inclusiv:

avertizare

amendă

confiscare

TOTAL

31070

213

30665

419

                            inclusiv:

Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător

11174

-

11174

-

Încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală

5447

-

5447

-

Încălcarea regulilor vamale

3690

-

3690

231

Încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control

3589

-

3588

-

Încălcarea regulilor de prezentare a declaraţiilor privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii şi a regulilor de folosire a codurilor personale de asigurări sociale

2116

-

2114

-

Plasarea pe piaţă a produselor alimentare perisabile fără indicarea datei limită de consum sau după expirarea acestei date

279

211

68

-

Încălcarea regulilor de comerţ

267

-

266

1

Alte tipuri de contravenţii

4508

2

4318

187

Pentru încălcarea regulilor de comerţ au fost amendate 267 persoane sau de 1,6 ori mai puţine persoane comparativ cu anul 2012, iar 3,7 mii persoane au fost amendate pentru încălcarea regulilor vamale. Pedepsele aplicate pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de casă şi control constituie 11,6% din total pedepse. În cazul sancţiunilor pentru plasarea pe piaţă a produselor alimentare perisabile fără indicarea datei limită de consum sau după expirarea acestea reprezintă 0,9%. Pentru încălcarea legislaţiei şi a regulilor din domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală au fost pedepsite 5,4 mii persoane, ce constituie 17,5% din totalul pedepselor.

Contravenţiile care atentează la ordinea şi securitatea publică au constituit 25,9 mii cazuri sau fiecare al optulea caz din total contravenţii constatate. Pentru aceste delicte preponderent este aplicată amenda (99,9% din cazuri). De cele mai dese ori au fost aplicate contravenţii pentru huliganism nu prea grav care duce la încălcarea ordinii publice (44,5%), consum de băuturi spirtoase şi apariţia în stare de ebrietate în locurile publice (17,9%), tulburarea liniştii (16,7%), încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente (3,6%), etc.

Tabelul 3. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii din domeniul ce atentează la ordinea şi securitatea publică, în  2013

Total

inclusiv:

amendă

munca neremunerată în folosul comunităţii

TOTAL

25880

25859

10

                            inclusiv:

Huliganism nu prea grav.

11527

11512

8

Consumul de băuturi alcoolice în locuri publice şi apariţia în astfel de locuri în stare de ebrietate produsă de alcool .

4651

4649

2

Tulburarea liniştii.

4312

4312

-

Încălcarea regulilor de deţinere, port, transport, folosire sau aplicare a armei individuale şi a muniţiilor aferente.

940

940

-

Încălcarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

2509

2509

-

Alte tipuri de contravenţii

25880

25859

0

Contravenţiile ce atentează la sănătatea populaţiei şi la starea sanitar-epidemiologică au constituit 16,8 mii cazuri, cu 6,6 mii cazuri mai puţin comparativ cu anul 2012. În această categorie de contravenţii predomină încălcările ce ţin de vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale (73,2%). Pentru procurarea sau păstrarea ilegală de substanţe narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici au fost amendate 1,6 mii persoane. Pentru încălcarea regulilor şi a normelor sanitar-igienice şi sanitar-antiepidemice au fost pedepsite 1,8 mii persoane, din care 675 avertizate şi 1,2 mii amendate.

Tabelul 4. Aplicarea pedepsei după principalele categorii de contravenţii ce atentează la sănătatea populaţiei şi la starea sanitar-epidemiologică, în 2013

Total

inclusiv:

avertizare

amendă

munca neremunerată în folosul comunităţii

TOTAL

16822

774

15987

15

                            inclusiv:

Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale.

12313

25

12228

15

Încălcarea regulilor şi a normelor sanitar-igienice şi sanitar-antiepidemice.

1830

675

1155

-

Procurarea sau păstrarea ilegală de substanţe  narcotice sau de alte substanţe psihotrope în cantităţi mici ori consumul unor astfel de substanţe fără prescripţia medicului.

1585

-

1585

-

Alte tipuri de contravenţii

1094

74

1019

0

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 14,7 mii cazuri, inclusiv 10,9 mii cazuri pentru injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei. În cazul acestor persoane preponderent este aplicată amenda, dar au fost înregistrate şi 20 cazuri de aplicare a pedepsei cu munca neremunerată în folosul comunităţii.

Amenzi aplicate. În anul 2013 suma amenzilor aplicate a constituit 149,4 milioane lei sau cu 12,9% mai mult faţă de anul precedent. Din suma totală a amenzilor aplicate au fost încasate doar 62,0 milioane lei sau 41,5%. Cel mai înalt nivel de încasare a amenzilor aplicate este înregistrat în raionul Taraclia (57%), Briceni şi Basarabeasca (49%), Nisporeni şi Cahul (47%) (vezi anexa 1).

Figura 4. Suma amenzilor aplicate şi încasate, 2005-2013

Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă de la o categorie de contravenţii la alta. Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor aplicate este înregistrată pentru încălcările în domeniul industriei, construcţiilor, energeticii, gospodăriei comunale, locuinţelor şi amenajării teritoriului – 63,3%, iar cea mai mică în cazul celor ce atentează activitatea autorităţilor publice – 22,6%. Amenzile aplicate pentru contravenţii în domeniul protecţiei mediului au fost încasate în proporţie de 48,4%, ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare – 47,3%, în domeniul agricol şi sanitar-veterinar – 46,7%, în domeniul circulaţiei rutiere – 43,3%, etc. (vezi anexa 2).

Persoană de contact:
Ala Negruţa
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 40 30 78

Prima / Contravenţii constatate în 2013
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire