Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 2014
 
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 2014
13.05.2014

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 20141

Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în aprilie 2014 faţă de martie 2014 a constituit 100,5%, iar faţă de aprilie 2013 – 105,8% (informativ: în aprilie 2013 faţă de martie 2013 IPC a marcat 100,4% şi faţă de aprilie 2012 – 104,5 %)2.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,5 la sută a fost determinată de majorarea  preţurilor la produsele alimentare cu 0,9 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,4 la sută şi la tarifele pentru  prestarea serviciilor  populaţiei  – cu 0,2 la sută (Tabelul 1).

În luna aprilie 2014 au crescut preţurile la unele produse alimentare: struguri proaspeţi – cu 10,2%, legume proaspete – cu 8,3% (în special: varză – cu 37,2%, tomate – cu 8,1%, ceapă uscată – cu 7,2%, usturoi – cu 3,5%, morcovi – cu 2,7%), fructe sămînţoase – cu 3,7%, miez de nuci – cu 3,3%, peşte şi conserve din peşte – cu 1,9% (peşte proaspăt – cu 2,5%), orez – cu 1,6%, carne, preparate şi conserve din carne – cu 0,8% (inclusiv: subproduse – cu 2,2%, carne de porc – cu 1,9%, carne de bovine – cu 1,0%).

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la: ridiche de lună – cu 18,3%, vinete proaspete – cu 15,7%, ouă de găină – cu 8,9%, sfeclă roşie – cu 8,7%, slănină neprelucrată – cu 3,4%, cartofi – cu 2,9%, ulei vegetal – cu 1,7%, miere de albine – cu 0,9%, brînză din lapte de vacă şi lapte integral – cu 0,4% şi respectiv 0,3%.

La mărfurile nealimentare în luna aprilie a fost marcată majorarea preţurilor la: sandale pentru femei – cu  6,2%, biciclete, instrumente pentru igiena personală, sandale pentru bărbaţi – cu cîte 1,5%, materiale pentru construcţie – cu 1,3%, rochii pentru dame şi pantofi pentru bărbaţi – cu 1,1% şi respectiv 1,0%, carburanţi pentru automobile – cu 1,0%, costume, sacouri, jachete pentru femei – cu cîte 0,8% şi ţigări – cu 1,9%.  

Concomitent, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: lemne pentru foc, cărbune de pămînt, îmbrăcăminte din blănuri pentru bărbaţi, paltoane, demiuri, fulare şi mănuşi pentru copii, cizme de iarnă pentru bărbaţi şi copii, aspiratoare, telefoane, televizoare, aparate foto, mijloace pentru înregistrarea sunetelor – de la 0,2% pînă la 1,0%.

La serviciile  prestate populaţiei în luna aprilie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 7,4%,  plata pentru închirierea apartamentelor – cu 1,1%, repararea mobilei – cu 0,7%, serviciile transportului feroviar internaţional – cu 0,5%.

În luna de analiză s-au redus tarifele la serviciile transportului aerian – cu 8,4%.

Tabelul 1.  Rata  inflaţiei în aprilie 2014                              

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Aprilie 2014 în % faţă de:

Informativ: Aprilie  2013 în % faţă de:

Martie 2014

Decembrie 2013

Aprilie 2013

Martie 2013

Decembrie 2012

Aprilie 2012

TOTAL

10000

0,5

2,1

5,8

0,4

1,6

4,5

Produse alimentare Mărfuri alimentare

3716

0,9

3,4

8,7

0,7

2,3

6,1

Pîine

298

0,1

0,5

1,4

0,2

2,2

5,3

Legume

313

8,3

25,0

21,4

4,8

19,0

37,7

Fructe

120

2,1

11,2

6,2

2,9

2,3

7,6

Carne, preparate şi conserve din carne

757

0,8

0,7

5,8

0,2

0,0

5,4

Lapte şi produse lactate

488

0,2

4,3

11,5

-0,6

1,3

5,1

Zahăr

79

0,1

-6,7

-6,0

0,2

3,0

8,0

Ouă

77

-8,9

-28,4

18,4

-5,7

-31,7

-12,7

Ulei vegetal

109

-1,7

-6,3

-9,3

0,0

-1,6

6,9

Mărfuri nealimentare

3702

0,4

1,9

5,2

0,2

1,3

3,7

Confecţii

560

0,4

1,4

6,2

0,5

1,3

4,4

Încălţăminte

390

1,0

1,3

6,1

0,4

0,8

3,3

Medicamente

440

0,3

2,2

5,4

0,1

1,0

2,4

Combustibili

601

-0,1

1,7

3,1

0,0

1,9

4,0

Materiale de construcţie

146

1,3

2,8

6,3

0,4

1,3

2,9

Servicii

2582

0,2

0,7

2,5

0,3

1,1

3,4

Servicii comunal-locative

1205

0,1

0,5

1,4

0,0

0,6

4,1

Apă potabilă şi canalizare

92

0,0

0,0

4,9

0,0

1,9

10,0

Energie electrică

444

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

7,3

Gaze naturale prin reţea

308

0,0

0,0

0,0

0,0

1,8

1,8

Încălzire centralizată

183

0,

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

Transportul de pasageri

232

-0,2

0,2

11,9

3,5

3,7

5,2

Alimentaţia publică

188

0,4

1,9

3,8

0,1

1,5

3,8

Indicii parţiali3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:

Indicator

Aprilie 2014 în % faţă de:

Martie 2014

Aprilie 2013

Total IPC

100,5

105,8

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,6

105,5

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,3

103,9

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,7

106,9

Total IPC exclusiv combustibili

100,6

105,9

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi

100,9

108,7

Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate

100,0

102,5

Indicele preţurilor la combustibili

99,9

103,1

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,5

105,9

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 În conformitate cu metodologia de calcul a IPC, anual se modifică coeficienţii de ponderare, în baza structurii cheltuielilor băneşti ale populaţiei conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice în anul t-2 ajustaţi la structura cheltuielilor de la Conturi Naţionale (ved. metadatele de referinţă /public/files/Metadate/IPC.pdf ). Trecerea la coeficienţii de ponderare noi a fost efectuată în luna ianuarie a.c (pentru calcularea IPC ianuarie 2014).   
3 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)

 Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel. 022 40 31 11

Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna aprilie 2014
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire