Specialişti din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor şi Agenţiilor de Dezvoltare Regională participă, în perioada 29-30 mai, la seminarul „Utilizarea statisticilor teritoriale în analiza regiunilor”. Cursul este organizat de Proiectul comun ONU „Consolidarea Sistemului Statistic Naţional”, implementat de Biroul Naţional de Statistică (BNS) în cooperare cu Guvernul României.
Experţii români, Ilie Dumitrescu, Săndica Neagu şi Sorin Grigorescu, specialişti în statistică şi planificare, moderează seminarul în comun cu reprezentanţii BNS.
Participanţii la instruire învaţă să utilizeze eficient statisticile teritoriale pentru elaborarea analizelor economice şi sociale ale regiunilor, planurilor locale şi regionale de dezvoltare.
Seminarul „Utilizarea statisticilor teritoriale în analiza regiunilor” este al patrulea la număr şi încheie şirul de instruiri, organizate în cooperare cu Guvernul României.