A N U N Ţ
Cu privire la desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante
în cadrul Biroului Naţional de Statistică
În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 Biroul Naţional de Statistică anunţă concursul pentru următoarele funcţii vacante
- Serviciul juridic -
Şef Serviciu
a) scopul general:
- Asigurarea juridică a activităţii BNS, efectuarea lucrărilor ce ţin de perfecţionarea legislaţiei Republicii Moldova, reglementarea chestiunilor ce ţin de competenţa BNS, precum şi îmbunătăţirea calităţii proiectelor de acte normative.
b) sarcinile de bază:
- Elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative ce ţin de domeniul de activitate a Biroului Naţional de Statistică.
- Avizarea proiectelor de acte legislative şi normative elaborate de către alte autorităţi, vizînd domeniul de competenţă.
- Coordonarea activităţii de elaborare şi încheiere a contractelor de locaţiune, locaţiune mixt pentru garaj, comodat şi a acordurilor între Direcţiile teritoriale pentru statistică şi alte instituţii.
- Reprezentarea intereselor Biroului Naţional de Statistică în instanţele de judecată şi a altor autorităţi publice.
- Asigurarea reprezentării intereselor Organelor teritoriale de statistică în instanţele de judecată şi a altor autorităţi publice.
- Acordarea asistenţei metodologice în domeniul de drept la chestiunile cu caracter organizatorico-juridice.
- Oferirea consultaţiilor la încheierea contractelor, acordurilor de colaborare internaţională şi internă între Biroul Naţional de Statistică şi alte instituţii.
- Serviciul analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor -
Consultant principal (perioadă determinată)
a) scopul general:
- Analiza, monitorizarea şi evaluarea politicilor în care Biroul Naţionale de Statistică este implicat, inclusiv în domeniul gender, în vederea realizării optime a obiectivelor Biroului.
b) sarcinile de bază:
- Coordonarea activităţii de elaborare şi planificare strategică la nivel naţional şi regional, în limita competenţelor.
- Coordonarea procesului de monitorizare şi generalizare a rezultatelor implementării documentelor de politici (ce ţine de competenţa Biroului).
- Coordonarea creării şi consolidării unui sistem eficient şi durabil de interacţiune dintre procesul de elaborare a politicilor din domeniul statistic şi procesul bugetar.
- Asigurarea asistenţei metodologice subdiviziunilor de specialitate ale Biroului Naţional de Statistică în procesul de elaborare a propunerilor de concepţii, strategii, programe şi planuri (ce ţine de competenţa Biroului).
- Crearea şi gestionarea bazei de date necesare pentru analiza, monitorizarea, evaluarea şi raportarea documentelor de politici publice.
- Elaborarea rapoartelor de monitorizare şi evaluare privind implementarea documentelor de politici publice naţionale, la nivel de organ central de specialitate (ce ţine de competenţa Biroului).
- Coordonarea şi elaborarea Programului lucrărilor statistice, anual.
Condiţii pentru candidaţii la ocuparea funcţiei publice vacante
Cerinţe generale:
- Deţine cetăţenia Republicii Moldova;
- Posedă limbile de stat şi rusă scris şi vorbit;
- Nu a fost destituit dintr-o funcţie publică sau să nu i se fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
- Nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
- Nu a depăşit limita vîrstei de pensionare (57 ani - femei şi 62 - bărbaţi).
Cerinţe specifice:
- Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente, în domeniul juridic, ştiinţelor politice, relaţiilor internaţionale sau ştiinţe sociale;
- Experienţă profesională - vechimea în muncă în domeniu cel puţin 2 ani;
- Cunoaşterea legislaţiei şi actelor normative din domeniu;
- Cunoaşterea domeniului de analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor şi gender;
- Cunoaşterea practicilor pozitive naţionale şi de peste hotare în domeniu;
- Cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională (nivel B1);
- Cunoaşterea domeniului tehnologiilor informaţionale: Word, Excel, PowerPoint, Internet, E-mail;
- Abilităţi: analiză şi sinteză, elaborarea actelor normative şi altor documente, argumentare, consultare şi comunicare eficientă, lucru independent şi în echipă, autoperfecţionare şi valorificare a experienţei dobîndite.
- Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, disciplină, responsabilitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă, diplomaţie, creativitate şi spirit de iniţiativă, flexibilitate.
Condiţiile de muncă:
- 40 ore pe săptămînă, 8 ore pe zi, disponibilitatea lucrului peste program şi în zilele de repaus, după caz;
- program de muncă: luni-vineri, orele 8.00 - 17.00, pauza de masă 12.00-13.00
- activitate preponderent de birou, deplasări în autorităţi publice centrale şi locale, precum şi peste hotare.
Lista documentelor necesare a fi prezentate de candidaţi pentru participare la concurs:
- formularul de participare, indicat în anexa nr.1;
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare
- profesională şi/sau specializare;
- copia carnetului de muncă;
- cazierul judiciar.
Notă: cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere privind absenţa antecedentelor penale. În acest caz, candidatul are obligaţia completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire
Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs:
- Termenul limită de depunere a documentelor pentru participarea la concurs, care va include proba scrisă şi interviul, este de 20 zile din ziua publicării anunţului. Data limită de prezentare - 04 iulie 2014.
Locul desfăşurării concursului:
- Locul depunerii documentelor de participare la concurs şi de desfăşurare a concursului este mun. Chişinău, str. Grenoble, nr. 106, biroul nr. 409, telefoane de contact: 022 40 30 80; 73 16 17; 40 30 54; 72 73 57.
Persoanele responsabile de oferirea informaţiilor suplimentare şi primirea documentelor:
- Diana Bîrsa, şeful Secţiei resurse umane;
- Ala Caraman, consultant în Secţia resurse umane;
- Galina Vozian, specialist principal în Secţia resurse umane.
Cheltuielile:
- Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea concursului sînt suportate de Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, iar cele legate de participare la concurs (deplasare la locul de desfăşurare a concursului, cazare, utilizarea mijloacelor de comunicare, autentificarea copiilor de pe documente, etc.) sînt suportate de participanţii la concurs.