Prima / Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
 
Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
01.07.2014 // Termenul limită de depunere a documentelor, pînă la 10 iulie 2014.

A N U N Ţ
Cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante
în cadrul Biroului Naţional de Statistică

- Secţia administrare şi achiziţii -

Şef Secţie

a) scopul general:

  • Coordonarea şi dirijarea generală a activităţii de achiziţie şi serviciilor administrative din cadrul Biroului Naţional de Statistică, supravegherea activităţii pe baza strictei respectări a legislaţiei în procesul organizării şi executării atribuţiilor.

b) sarcinile de bază:

  • Examinarea şi concretizarea necesităţilor BNS de bunuri, lucrări şi servicii, coordonîndule în limita mijloacelor financiare repartizate în acest sens, elaborarea planurilor anuale şi trimestriale de efectuare a achiziţiilor.
  • Concretizarea şi iniţierea procedurii de achiziţie corespunzătoare, prevăzută de legislaţie. Elaborarea documentelor necesare privind desfăşurarea procedurilor de achiziţie publică conform legislaţiei în vigoare.
  • Dirijarea şi organizarea contractelor de achiziţii încheiate cu operatorii economici desemnaţi cîştigători prin intermediul Agenţiei Achiziţii Publice. Efectuarea controlului asupra onorării angajamentelor contractuale a acestora.
  • Avizarea documentaţiei de proiect şi deviz, dirijarea şi asigurarea supravegherii obiectelor de construcţie-montaj, reconstrucţiilor, renovărilor capitale şi reparaţiilor curente a edificiului.
  • Efectuarea controlului şi acordarea ajutorului practic în teritoriu la asigurarea funcţionării stabile a tuturor obiectelor, utilajelor, reţelelor şi instalaţiilor inginereşti, reţelelor şi sistemelor de telefonie şi informaţionale, altui patrimoniu din subordine pe parcursul întregului an şi mai cu seamă în perioadele de toamnă-iarnă, stabilirea direcţiilor principale, elaborarea şi punerea în aplicare a măsurilor de protecţie şi remediere a deficienţelor apărute în urma situaţiilor excepţionale.
  • Administrarea, asigurarea integrităţii şi menţinerii în stare tehnică bună a patrimoniului imobiliar, mijloacelor fixe, bunurilor de mică valoare, care se află la balanţa BNS.
  • Asigurarea perfectării şi evidenţei dărilor de seamă privind lucrările de reconstrucţii, reparaţii capitale şi curente a încăperilor, de exploatare a mijloacelor de transport.

Condiţii pentru candidaţii la ocuparea funcţiei vacante

Cerinţe generale:

  • Deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • Posedă limbile de stat şi rusă scris şi vorbit;
  • Nu a fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • Nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • Nu a depăşit limita vîrstei de pensionare (57 ani - femei şi 62 - bărbaţi).

Cerinţe specifice:

  • Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente, în domeniul administrării, juridic sau economic;
  • Experienţă profesională - vechimea în muncă în domeniu cel puţin 3 ani;
  • Cunoaşterea legislaţiei şi actelor normative din domeniul administraţiei publice, managementului administrativ, controlului intern, achiziţiilor publice;
  • Cunoaşterea structurii şi funcţiilor principale ale subdiviziunilor BNS;
  • Cunoaşterea bazelor organizării muncii, regulilor şi normelor securităţii muncii;
  • Cunoaşterea domeniului tehnologiilor informaţionale: Word, Excel, PowerPoint, Internet, E-mail;
  • Abilităţi: de a planifica, organiza, coordona, instrui, controla, lucra cu informaţia, comunica eficient (verbal şi în scris), aplana situaţii de conflict, negocia, forma şi lucra în echipă, utiliza mijloace tehnice de birou;
  • Atitudini/comportamente: respect faţă de oameni, disciplină, responsabilitate, receptivitate de idei noi, obiectivitate, loialitate, tendinţă spre dezvoltare profesională continuă.

Condiţiile de muncă:

  • 40 ore pe săptămînă, 8 ore pe zi, disponibilitatea lucrului peste program şi în zilele de repaus, după caz;
  • program de muncă: luni-vineri, orele 8.00-17.00, pauza de masă 12.00-13.00
  • activitate preponderent de birou, deplasări în autorităţi publice centrale şi locale.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de candidaţi pentru participare la concurs:

  • curriculum vitae;
  • copia buletinului de identitate;
  • copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare;
  • profesională şi/sau specializare;
  • copia carnetului de muncă.

Termenul de depunere a documentelor:

  • Termenul limită de depunere a documentelor, pînă la 10 iulie 2014.

Locul depunerii documentelor:

  • locul depunerii documentelor este mun. Chişinău, str. Grenoble, nr. 106, biroul nr. 409, telefoane de contact: 022 40 30 80; 73 16 17; 40 30 54; 72 73 57.

Persoanele responsabile de oferirea informaţiilor suplimentare şi primirea documentelor:

  • Diana Bîrsa, şeful Secţiei resurse umane;
  • Ala Caraman, consultant în Secţia resurse umane;
  • Galina Vozian, specialist principal în Secţia resurse umane.

Bibliografia:

  • Constituţia Republicii Moldova;
  • Legea Republicii Moldova cu privire la statistica oficială, nr. 412-XV din 09.12.2004;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 1034 din 29.12.2011 “Pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Biroului Naţional de Statistică, structurii, componenţei nominale a Colegiului şi efectivului-limită al acestuia”;
  • Hotărîrea Guvernului nr. 39 din 23.01.2014 “Cu privire la aprobarea Programului lucrărilor statistice pe anul 2014”;
  • Legea nr. 90 din 13.04.2007privind achiziţiile publice;
  • Legea nr. 190-XII din 19.07.1994 cu privire la petiţionare;
  • Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese;
  • 8. Legea Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218-XVI din 24.10.2008 (Monitorul Oficial nr.3-6/15 din 16.01.2009).
Prima / Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire