Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2015
 
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2015
10.09.2015

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 20151

Biroul Naţional de Statistică informează că, indicele preţurilor de consum (IPC) în august 2015 faţă de iulie 2015 a constituit 102,9%, iar faţă de august 2014 – 112,2% (informativ: în august 2014 faţă de iulie 2014 IPC a marcat  99,6% şi faţă de august 2013 – 105,1%)2.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 2,9 la sută a fost determinată de majorarea  preţurilor la produsele alimentare – cu 0,4 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 1,5 la sută şi la tarifele pentru  prestarea serviciilor  populaţiei  – cu 8,1 la sută (Tabelul 1).

În luna august 2015 au crescut preţurile la unele produse alimentare: dovlecei – cu 62,4%, citrice – cu 11,7%, ouă de găină – cu 10,2%, castraveţi proaspeţi – cu 10,0%, varză – cu 8,4%, smîntînă şi frişcă – cu 6,3%, fructe exotice – cu 4,0%, zahăr tos – cu 3,3%, cartofi – cu 2,7%, produse de morărit şi panificaţie – cu 2,3% (în special: pîine din făină de grîu şi secară – cu 4,9%, pîine din făină de grîu – cu 3,8%, orez – cu 2,1%, paste făinoase – cu 1,4%, făină de grîu – cu 1,3%), carne de porc – cu 1,6%, brînză din lapte de vacă – cu 1,5%, miere de albine – cu 1,4%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la: harbuji şi zămoşi – cu 38,1%, vinete – cu 37,4%, tomate – cu 29,5%, morcovi – cu 24,1%, struguri – cu 23,9%, fructe de livadă sămînţoase – cu 13,5%, sfeclă roşie – cu 12,1%, ceapă uscată – cu 9,2%.

La mărfurile nealimentare în luna august 2015 a fost marcată majorarea preţurilor la: mijloace de transport (automobile – cu 6,5%, biciclete – cu 2,9%), accesorii pentru scris – cu 4,7%, obiecte pentru călătorii şi de galanterie – cu 4,6%, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii: (cămăşi, bluze, tricouri – cu 5,8%, pantaloni – cu 3,7%, costume – cu 3,2%, costume sportive – cu 2,5%, ciorapi, şosete şi ştrampi – cu 2,4%, fuste pentru şcoală şi pantofi – cu cîte 2,0%, ghete pentru cros – cu 1,9%), plite electrice – cu 2,7%, aragazuri – cu 2,2%, aspiratoare, covoare şi preşuri – cu cîte 1,9%, frigidere şi congelatoare – cu 1,6%, medicamente – cu 1,4%, carburanţi pentru automobile – cu 0,8%, ţigări – cu 7,0%.

Concomitent, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,0%, camere de luat vederi – cu 1,8%, televizoare – cu 1,5%.

La serviciile prestate populaţiei în luna august a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: serviciile comunal-locative – cu 16,2% (în special:energia electrică – cu 32,9%, gazul din reţea – cu 14,9%, închirierea apartamentelor de către studenţi – cu 3,5%), plata pentru studii medii şi medii-speciale – cu 3,0%, plata pentru instruirea în instituţiile superioare de învăţămînt – cu 2,0%, serviciile alimentaţiei publice – cu 1,6%, serviciile pentru igiena personală – cu 1,3%.

În luna de analiză s-au redus tarifele la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 10,3%, plata pentru întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 2,0%.

Tabelul 1.  Rata inflaţiei în august 2015            

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

August 2015 în % faţă de:

Informativ: August  2014 în % faţă de:

Iulie 2015

Decembrie 2014

August 2014

Iulie 2014

Decembrie 2013

August 2013

TOTAL

10000

2,9

8,2

12,2

-0,4

1,0

5,1

Produse alimentare Mărfuri alimentare

3481

0,4

4,4

10,9

-1,5

-1,1

6,6

Pîine

268

3,8

6,4

7,1

0,2

1,2

1,6

Legume

296

-8,4

-14,5

32,1

-13,4

-26,7

17,0

Fructe

127

-0,8

30,8

34,3

-4,5

16,5

7,3

Carne, preparate şi conserve din carne

757

0,4

-0,5

0,3

0,1

1,4

4,5

Lapte şi produse lactate

456

1,8

1,0

4,9

0,7

2,3

8,6

Zahăr

67

3,3

8,5

-6,8

-2,1

2,5

1,7

Ouă

64

10,2

-24,4

22,5

2,5

-29,9

3,8

Ulei vegetal

95

0,6

5,3

3,8

-0,3

-5,8

-8,9

Mărfuri nealimentare

3888

1,5

9,8

13,4

0,5

3,1

5,4

Confecţii

554

1,2

7,4

11,1

0,4

2,1

5,6

Încălţăminte

380

0,3

7,0

11,5

0,3

1,9

5,4

Medicamente

457

1,4

15,5

17,0

0,2

4,2

6,3

Combustibili

681

0,0

1,9

5,2

1,7

3,1

4,9

Materiale de construcţie

217

1,0

8,9

10,2

0,5

4,2

5,9

Servicii

2631

8,1

10,8

11,3

0,0

1,1

2,5

Servicii comunal-locative

1289

16,2

18,0

18,4

-0,1

0,5

1,1

Apă potabilă şi canalizare

97

0,0

6,8

6,8

0,0

0,0

2,6

Energie electrică

483

32,9

34,5

34,5

0,0

0,0

0,0

Gaze naturale prin  reţea

321

14,9

15,4

15,4

0,0

0,0

0,0

Încălzire centralizată

201

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

Transportul de pasageri

217

0,1

2,2

2,5

0,0

0,6

11,6

Alimentaţia publică

165

1,6

7,3

8,4

0,8

4,5

6,0

Indicii Preţurilor de Consum (august 2015 în % faţă de decembrie 2014)

Indicii Preţurilor de Consum (12 grupe principale)

Grupa

Denumirea grupei

August 2015 în % faţă de:

Iulie 2015

Decembrie 2014

August 2014

 

Total IPC

102,9

108,2

112,2

01

Produse alimentare si băuturi nealcoolice

100,4

104,4

111,2

02

Băuturi alcoolice şi tutun

103,3

105,0

107,3

03

Imbrăcăminte şi încălţăminte

100,9

107,5

111,3

04

Intreţinerea locuinţei

110,5

113,4

115,4

05

Inzestrarea apartamentului

101,0

114,3

118,4

06

Ocrotirea sănătăţii

101,1

112,7

114,0

07

Transportul

102,9

107,7

109,5

08

Servicii de telecomunicaţie

100,0

101,0

101,0

09

Cultură şi odihnă

100,0

106,7

108,4

10

Studii

102,2

102,6

105,0

11

Hoteluri, cafenele şi restaurante

101,3

107,4

108,5

12

Alte cheltuieli pentru mărfuri şi servicii

100,6

111,9

115,5

Indicii parţiali3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente:

Indicator

August 2015 în % faţă de:

Iulie 2015

Decembrie 2014

August 2014

Total IPC

102,9

108,2

112,2

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

101,7

109,9

113,4

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

104,2

110,2

112,6

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

101,0

106,6

111,6

Total IPC exclusiv combustibili

103,1

108,7

112,7

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi

100,4

104,4

110,9

Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate

108,8

113,0

113,4

Indicele preţurilor la combustibili

100,0

101,9

105,2

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

103,5

107,3

111,5

Note:

1Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender. 
2 În conformitate cu metodologia de calcul a IPC, anual se modifică coeficienţii de ponderare (ved. metadatele de referinţă /public/files/Metadate/IPC.pdf ). Trecerea la coeficienţii de ponderare noi a fost efectuată pentru calcularea IPC ianuarie 2015.   
3 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul  N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)

Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11

Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna august 2015
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire