Prima / Întrunirea cu reprezentanți UNFPA și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi cooperare
 
Întrunirea cu reprezentanți UNFPA și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi cooperare
26.02.2016

Întrunirea cu reprezentanți UNFPA și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi cooperare


IMG_6262.JPGAzi, 26 februarie, a avut loc întrunirea dintre conducerea Biroului Național de Statistică (BNS) și reprezentanții Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova și ai Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi cooperare (SDC), privind activitățile de prelucrare a datelor Recensămîntului Populației şi al Locuinţelor (RPL) din anul 2014.

Ținem să menționăm că, BNS se află în ultima fază de pregătire pentru demararea în luna martie curent, a prelucrării datelor de la recensămînt. În acest context, directorul general al BNS, dl Marin Gospodarenco a vorbit despre activităţile inițiate și realizările obținute, dar şi a adus mulţumiri partenerilor de dezvoltare pentru suportul oferit în efectuarea acestui exerciţiu naţional. 

Dl Ian McFarlane, reprezentantul UNFPA în Republica Moldova, a remarcat că, rezultatele RPL sunt importante pentru implementarea cu succes a reformelor. De asemenea, Simone Giger în calitate de director de cooperare, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, s-a expus asupra progreselor înregistrate la etapa actuală şi a menţionat despre importanţa finanţării şi susţinerii din partea donatorilor.

Datele obţinute în urma prelucrării şi analizei chestionarelor de la recensămînt sunt necesare pentru asigurarea evidenţelor demografice, dar şi suportul în elaborarea și monitorizarea politicilor şi strategiilor naţionale.

Prima / Întrunirea cu reprezentanți UNFPA și Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi cooperare
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire