Prima / Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-martie 2016
 
Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-martie 2016
18.05.2016

Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-martie 2016*

Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-martie 2016 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 21,6 mii de turişti şi excursionişti, cu 8,7% mai puţin decît în perioada corespunzătoare din anul 2015.

În ianuarie-martie 2016, comparativ cu perioada similară din anul 2015 s-a redus numărul  de  turişti  şi excursionişti  participanţi  la  turismul  receptor  (-40,9%), emiţător (-5,5%) şi turismul intern (-3,3)%.

Numărul de turişti şi excursionişti, participanţi la turismul organizat de agenţiile de turism şi turoperatori, după scopul vizitelor, se prezintă astfel:

Ianuarie-martie 2016

Ianuarie-martie 2016
 în % faţă de
ianuarie-martie 2015

turişti şi excursionişti

turişti-zile

turişti şi excursionişti

turişti-zile

TOTAL

21641

136294

91,3

87,0

Turism receptor (primirea cetăţenilor străini în ţară) - total

1495

5345

59,1

77,5

din care, în scopuri de:

odihnă, recreere şi agrement

855

2919

57,7

59,3

afaceri şi profesionale

484

1298

72,0

70,5

tratament

60

831

89,6

95,7

alte scopuri

96

297

31,0

30,0

Turism emiţător (deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în străinătate)  - total

14347

78389

94,5

88,1

din care, în scopuri de:

odihnă, recreere şi agrement

13961

75589

94,5

87,8

afaceri şi profesionale

234

986

109,9

106,1

tratament

151

1784

74,0

89,4

Turism intern (deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în interiorul ţării, în scop turistic)

5799

52560

96,7

86,5

Din cei 1,5 mii de turişti şi excursionişti străini, care au vizitat Republica Moldova în ianuarie-martie 2016 şi au beneficiat de serviciile agenţiilor de turism şi a turoperatorilor 57,2% au sosit în scopuri de odihnă, recreere şi agrement, 32,4% - de afaceri şi profesionale şi 4,0% - de tratament. Ponderi mai însemnate în numărul total de turişti şi excursionişti străini sosiţi în Republica Moldova le-au revenit cetăţenilor din România (20,1%), Federaţia Rusă (16,4%), Ucraina (10,4%), Statele Unite ale Americii (7,0%), Turcia (4,6%), Israel şi Suedia (cîte 3,5%), Germania şi Italia (cîte 3,4%), Franţa (2,9%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (2,7%), Polonia (2,4%), Olanda (2,3%), Bulgaria (1,8%), Japonia şi Spania (cîte 1,5%), Finlanda (1,1%), Republica Cehă (0,9%).

Prin intermediul agenţiilor de turism şi turoperatorilor în ianuarie-martie 2016 au plecat în străinătate 14,3 mii de turişti şi excursionişti, cu 5,5% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015. Majoritatea cetăţenilor moldoveni au plecat în străinătate în scopuri de odihnă, recreere şi agrement (97,3%). Cetăţenii Republicii Moldova au preferat să călătorească, în principal, în România (46,2% din total plecaţi în străinătate), Bulgaria (20,1%), Ucraina (3,8%), Grecia şi Italia (cîte 3,1%), Emiratele Arabe Unite (2,4%), Austria şi Egipt (cîte 2,3%), Republica Cehă (2,2%), Turcia (2,0%), Thailanda şi Ungaria (cîte 1,2%), Federaţia Rusă (1,1%), Israel (1,0%), Franţa şi Germania (cîte 0,9%), Spania şi China (cîte 0,7%).

Numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern în ianuarie-martie 2016 a totalizat 5,8 mii de turişti, în scădere cu 3,3% comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2015. Deplasarea rezidenţilor moldoveni în interiorul ţării, în scop turistic, a fost organizată în special de agenţiile de turism şi turoperatorii din municipiul Chişinău (31,0%) şi regiunile de dezvoltare: Centru (39,6%) şi Sud (29,3%).

Notă:

* Pentru interpretarea corectă a indicatorilor, vă rugăm să consultaţi Precizările metodologice anexate.

 

PRECIZĂRI  METODOLOGICE

  1. Sursa datelor statistice privind activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor sunt rapoartele statistice trimestriale prezentate de către agenţii economici (agenţiile de turism şi turoperatorii), titulari de licenţe de turism.
    Informaţiile se prezintă fără datele întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.
  2. Definiţii

Agenţiile de turism sunt agenţii economici, titulari de licenţă pentru activitatea turistică, specializate în achiziţionarea de pachete turistice de la turoperatori şi în comercializarea acestor pachete direct consumatorilor, precum şi în comercializarea serviciilor proprii.

Turoperatoarii sunt agenţii economici, titulari de licenţă pentru activitatea turistică, specializaţi în formarea de pachete turistice şi în comercializarea acestora prin intermediul agenţiilor de turism sau direct consumatorilor.

Turismul cuprinde activităţile desfăşurate de persoane în cursul călătoriilor şi şederilor lor în afara mediului lor obişnuit (reşedinţei obişnuite), pentru o perioadă consecutivă care să nu depăşească un an, în scopuri de odihnă, pentru afaceri, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, pelerinaj.

Turism organizat – formă de turism caracterizată prin înţelegeri prealabile în ce priveşte prestaţia, inclusiv serviciile legate de deplasarea şi sejurul turistului, prin intermediul contractelor sau altor tipuri de aranjamente. 

Formele de turism:

  • turismul intern: deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în interiorul ţării, în scop turistic; 
  • turismul receptor: primirea cetăţenilor străini în ţară;
  • turismul emiţător: deplasarea rezidenţilor Republicii Moldova în străinătate.

Cele trei forme de bază ale turismului enunţate anterior pot fi asociate, obţinîndu-se următoarele categorii de turism:

  • turismul interior care regrupează turismul intern şi turismul receptor;
  • turismul naţional care regrupează turismul intern şi turismul emiţător;
  • turismul internaţional care regrupează turismul receptor şi turismul emiţător.

Turiştii/excursioniştii participanţi la turismul organizat sunt persoanele care beneficiază de serviciile oferite şi vîndute de titularii de licenţă care organizează activitatea turistică.

Turiştii reprezintă persoanele care petrec cel puţin o noapte într-o structură turistică de găzduire colectivă sau privată. 

Excursioniştii (vizitatorii de o zi) reprezintă persoanele ce nu petrec cel puţin o noapte într-o  structură turistică de găzduire colectivă sau privată.

Pachet turistic (pachet de vacanţă, pachet de călătorie) este combinaţie prestabilită a cel puţin două servicii turistice, vîndute sau oferite spre vînzare ca un singur produs, la un preţ în care costul fiecărui component nu este identificat separat, aceste prestaţii depăşind 24 de ore.

Sejurul turistic reprezintă intervalul de timp în care un turist consumă pachetul de servicii turistice în aceeaşi destinaţie turistică.

Durata medie a sejurului - raportul numărului de turişti–zile la numărul de turişti participanţi la acţiunile turistice organizate de titularii de licenţe de turism. 

Persoană de contact:
Janeta Savva
şef al secţiei statistica transporturilor, comunicaţiilor şi turismului
tel. 0 22 40 30 28

Prima / Activitatea turistică a agenţiilor de turism şi turoperatorilor din Republica Moldova în ianuarie-martie 2016
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire