Prima / Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2016
 
Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2016
05.09.2016

Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova 
în ianuarie-iulie 2016*

Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2016 s-au cifrat la 165,7 mil. dolari SUA, cu 5,3% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 0,5% - comparativ cu luna iulie 2015.

Figura 1. Evoluţia lunară a exporturilor

 

În ianuarie-iulie 2016 exporturile de mărfuri au totalizat 1 071,1 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 7,5%.

Exporturile de mărfuri destinate ţărilor Uniunii Europene (UE-28) au însumat 681,4 mil. dolari SUA (cu 5,6% mai puţin faţă de ianuarie-iulie 2015), deţinînd o cotă de 63,6% în total exporturi (62,4% - în ianuarie-iulie 2015).

Ţările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 20,8% (în ianuarie-iulie 2015 - 25,3%), ce corespunde unei valori de 222,8 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste ţări s-au micşorat cu 23,9%, comparativ cu ianuarie-iulie 2015.

Analiza evoluţiei exporturilor pe ţări în ianuarie-iulie 2016, comparativ cu perioada similară din anul 2015, relevă reducerea livrărilor către Kazahstan (-79,8%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (-26,7%), Belarus (-28,0%), Federaţia Rusă (-13,3%), Italia (-13,1%), Elveţia (-34,8%), Olanda (-37,7%), Letonia (-64,7%), România (-1,2%), Statele Unite ale Americii (-26,0%), Georgia (-28,9%), Spania (-50,3%), Cipru (-69,5%), Grecia (-16,7%), Germania (-1,4%), Lituania (-16,6%), Slovacia (-17,6%), Indonezia (-31,3%), Uzbekistan (-42,5%) şi Suedia (-76,6%), care a influenţat la diminuarea pe total exporturi cu 13,8%.

În acelaşi timp, s-au majorat exporturile către Bulgaria (de 2,2 ori), Irak (de 3,0 ori), Polonia (+23,2%), Ucraina (+22,9%), Austria (+41,7%), China (de 1,7 ori), Malaysia (de 3,0 ori), Israel (de 4,1 ori), Turcia (+7,0%), Liban (+48,3%), Siria (de 2,2 ori), Iordania (de 5,0 ori), Franţa (+6,1%), Egipt (de 4,7 ori), Macedonia (de 2,3 ori) şi India (de 9,9 ori) atenuînd astfel scăderea pe total exporturi cu 6,3%.

Importurile de mărfuri realizate în luna iulie 2016 au însumat 314,1 mil. dolari SUA, cu 3,3% mai puţin faţă de luna anterioară şi cu 7,9% - comparativ cu luna iulie 2015.

Figura 2. Evoluţia lunară a importurilor

În ianuarie-iulie 2016 importurile de mărfuri au totalizat 2 183,2 mil. dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2015 cu 6,1%.

Importurile de mărfuri din ţările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 1 087,8 mil. dolari SUA (cu 4,5% mai puţin faţă de ianuarie-iulie 2015), deţinînd o pondere de 49,8% în total importuri (49,0% - în ianuarie-iulie 2015).

Importurile de mărfuri provenite din ţările CSI au avut o valoare de 548,0 mil. dolari SUA (cu 6,5% mai puţin decît în ianuarie-iulie 2015), care echivalează cu o cotă de 25,1% în total importuri (25,2% - în ianuarie-iulie 2015).

Analiza evoluţiei importurilor pe ţări în ianuarie-iulie 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2015 relevă micşorarea livrărilor din România (-11,8%), Federaţia Rusă (-10,9%), Turcia (-13,7%), Japonia (-52,8%), Germania (-6,8%), Austria (-21,0%), Israel (-52,3%), Bulgaria (-20,7%), Uzbekistan (-81,1%), China (-1,8%), Elveţia (-23,6%), Kazahstan (-71,0%), Ucraina (-0,9%), Olanda (-12,3%), Belgia (-10,1%), India (-14,6%), Coreea de Sud (-18,6%), Grecia (-11,4%), Slovenia (-17,2%) şi Danemarca (-29,0%), care a influenţat la diminuarea pe total importuri cu 8,3%.

Totodată, au fost înregistrate creşteri la importurile din Belarus (+30,3%), Franţa (+8,5%), Ungaria (+13,8%), Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (+18,1%), Vietnam (de 1,7 ori), Italia (+1,8%), Statele Unite ale Americii (+9,2%), Republica Cehă (+6,3%), Spania (+13,0%), Suedia (+20,1%), Slovacia (+19,6%), Taiwan, provincie a Chinei (+25,0%), Lituania (+42,8%), Portugalia (de 1,8 ori), Macedonia (de 3,1 ori), atenuînd astfel scăderea pe total importuri cu 2,4%.

Deficitul balanţei comerciale în luna iulie 2016 a fost de 148,4 mil. dolari SUA, cu 18,9 mil. dolari SUA (-11,3%) mai mic decît cel înregistrat în luna precedentă şi cu 27,7 mil. dolari SUA (-15,7%) - comparativ cu luna iulie 2015.

Figura 3. Evoluţia lunară a balanţei comerciale

Decalajul considerabil în evoluţia exporturilor şi importurilor a determinat acumularea în ianuarie-iulie 2016 a unui deficit al balanţei comerciale în valoare de 1 112,1 mil. dolari SUA, cu 56,7 mil. dolari SUA (-4,9%) mai mic faţă de cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2015. Cu ţările Uniunii Europene (UE-28) balanţa comercială s-a încheiat cu un deficit de 406,4 mil. dolari SUA (în ianuarie-iulie 2015 - 417,9 mil. dolari SUA), iar cu ţările CSI - de 325,2 mil. dolari SUA (în ianuarie-iulie 2015 - 293,5 mil. dolari SUA).

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-iulie 2016 a fost de 49,1% faţă de 49,8% în perioada corespunzătoare din anul 2015.

Datele statistice privind exporturile, importurile şi balanţa comercială, structurate pe ţări şi grupe de ţări sînt prezentate în Anexă (format xls).

 

*Note:

Informaţia nu include operaţiunile de export-import a întreprinderilor şi organizaţiilor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.

Datele pentru luna iulie 2016 sînt provizorii, iar pentru luna precedentă şi perioada corespunzătore din anul 2015 - date rectificate.
Sursa datelor: Serviciul Vamal (declaraţiile vamale de export şi import a agenţilor economici).

Informaţii mai detaliate pe grupe de mărfuri vor fi prezentate în Nota informativă “Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova
în ianuarie-iulie 2016” şi în tabele statistice plasate pe pagina Web a Biroului Naţional de Statistică pe data de 15 septembrie 2016 în rubricile:

 

Persoană de contact:
Mariana Eni
şef al direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor de piaţă
tel. 0 22 40 30 66

Prima / Comerţul exterior de mărfuri al Republicii Moldova în ianuarie-iulie 2016
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire