Prima / Perfecționare continuă pentru angajații Biroului Național de Statistică
 
Perfecționare continuă pentru angajații Biroului Național de Statistică
18.11.2016

Angajații Biroului Național de Statistică au beneficiat de 2 module noi ale cursului de instruire „Utilizarea Excel în statistică”, organizat în cadrul Proiectului UE “Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova”.

Pe parcursul a 4 zile consecutiv, în intervalul 8-11 noiembrie 2016, Proiectul “Îmbunătățirea statisticii regionale în Republica Moldova” (STATREG) a oferit angajaților Biroului Național de Statistică (BNS) 2 module noi din seria cursurilor de instruire dedicate utilizării programului Excel în statistică.

Modulul I, desfășurat în zilele de 8 și 9 noiembrie, s-a axat în primul rînd pe noțiunile de bază cu privire la Microsoft Excel, Google Spreadsheets și OpenOffice Calc.

Participanții au avut posibilitatea de acumula cunoștințe practice despre lucrul cu regiștrii de calcul, formulele și funcțiile de bază Excel, precum și informații privind utilizarea platformei eLearning.

Următoarele 2 zile, 10-11 noiembrie, au fost focusate pe identificarea de resurse educaționale și de cursuri masive deschise pentru pregătirea continuă. De asemenea au fost prezentate mai multe exemple și exerciții de validare a datelor, importul și exportul de date din Excel.

Modulele I și III din seria cursului de instruire Utilizarea Excel în statistică, au fost oferite de către expertul internațional în domeniul tehnologiilor informaționale cu o vastă experiență în programe educaționale, inclusiv eLearning, dna Carmen Holotescu.

Prima / Perfecționare continuă pentru angajații Biroului Național de Statistică
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire