Prima / SDSSN pe masa de lucru a angajaţilor BNS
 
SDSSN pe masa de lucru a angajaţilor BNS
31.01.2017

SDSSN pe masa de lucru a angajaţilor BNS

Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Naţional 2016-2020 (SDSSN), a fost lansată astăzi, 31 ianuarie, în cadrul şedinţei Consiliului de Asistenţă Externă a Biroului Naţional de Statistică.

SDSSN este prevăzută ca o strategie pentru dezvoltarea capacităților statistice în cadrul întregului sistem statistic național (SSN). Aceasta vine să prezinte misiunea și viziunea statisticii oficiale, unde BNS speră să ajungă în următorii cinci ani, dar și principalele acțiuni pentru a ajunge acolo. SDSSN prezintă într-un cadru unificat și continuu prioritățile pentru statistică și de creare a capacităților pentru a face față necesităților și cerinţelor în continuă creştere a utilizatorilor interni și externi într-un mod coordonat, sinergetic și eficient.  În același timp, SDSSN reprezintă platforma de mobilizare, exploatare și valorificare a resurselor (atât la nivel național, cât și internațional) și fundamentul pentru planificarea strategică eficientă și orientată către rezultate ale întregului sistem statistic național.

Pentru prima dată, un document ca SDSSN vine să planifice fortificarea și dezvoltarea capacităților nu doar ale Biroului Național de Statistică, dar și ale altor producători de statistici oficiale (de exemplu, Banca Națională, Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății, etc.). Deși structurată diferit, SDSSN corespunde și urmărește atingerea acelorași rezultate ca și Viziunea 2020 a Sistemului Statistic European prin intermediul creării unui sistem informațional și modernizarea metodelor de lucru, introducerii metodologiilor internaționale și îmbunătățirea culturii statistice a utilizatorilor.

Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național pentru 2016-2020 a fost elaborată într-un proces activ de consultare și negociere cu principalii utilizatori ai statisticii oficiale, cu producătorii de statistici oficiale, deţinătorii surselor de date administrative și cu alte părți interesate, astfel obiectivele și rezultatele vin să răspundă practic tuturor întrebărilor și necesităților factorilor interesați la nivel național și internațional.

Sperăm că cele două direcții prioritare, și anume, „calitatea îmbunătățită a produselor și serviciilor statistice” și „consolidarea cadrului instituțional al sistemului statistic național” ne vor ajuta să ajungem la orizontul anului 2020, la un sistem statistic național modern, funcțional în baza celor mai bune practici și cerințe europene. Toate eforturile orientate către atingerea celor cinci obiective majore au ca scop următoarele rezultate:

  • Statistica oficială aliniată la standardele internaţionale de calitate;
  • Produsele şi serviciile statistice diversificate, dezvoltate şi consolidate;
  • Datele şi informaţiile statistice eficient diseminate şi utilizate în societate;
  • SSN consolidat sub aspect naţional, operaţional şi funcţional;
  • Consolidarea rolului BNS pentru coordonarea SSN.
                              

    Persoană de contact:
    Diana Enache,
    Şef al Serviciului informare şi comunicare cu mass-media 
    tel. 022 40 30 51

Prima / SDSSN pe masa de lucru a angajaţilor BNS
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire