Prima / Biroul Naţional de Statistică a făcut totalurile anului 2017 şi a setat priorităţile pentru anul 2018
 
Biroul Naţional de Statistică a făcut totalurile anului 2017 şi a setat priorităţile pentru anul 2018
08.02.2018

Biroul Naţional de Statistică a făcut totalurile anului 2017 şi a setat priorităţile pentru anul 2018

Astăzi, în cadrul şedinţei Colegiului lărgit al Biroului Naţional de Statistică, a fost prezentat Raportul de activitate al BNS pentru anul 2017 şi au fost aprobate priorităţile pentru anul 2018.

La eveniment au fost prezenţi dna Iulia Costin, Secretar general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, mass-media, şefi ai subdiviziunilor aparatului central şi ai organelor teritorile ale BNS .

În cuvântul său de salut, directorul general al BNS, Vitalie Valcov a salutat prezența altor producători de statistici oficiale şi şi-a exprimat convingerea că între deţinătorii de date, producători și utilizatori de date statistice trebuie să existe o colaborare şi mai intensă, pentru a contribui la fortificarea sistemului statistic naţional şi, în final, la elaborarea politicilor publice bazate pe dovezi.

Cele mai importante realizări cu referire la componenta instituțională sunt:

  • Adoptarea Legii nr.93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială, fiind una dintre cele mai moderne legi atât din spaţiul CSI, Parteneriatului Estic inclusiv, cât şi european. Republica Moldova este prima dintre aceste țări, care a elaborat și adoptat legea în domeniul statisticii în conformitate cu legea-model al Eurostat;
  • Aprobarea Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică NUTS conform prevederilor Regulamentului nr.1059/2003 al Parlamentului European, fapt ce va permite diseminarea indicatorilor statistici în profil regional comparabili cu țările din Uniunea Europeană.

La capitolul producţie statistică, cele mai importante produse statistice noi sunt:

  • Produsul intern brut regional (PIBR) pe regiuni de dezvoltare și activități economice, prețuri curente și comparabile pentru anul 2015;
  • Rezultatele Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2014, prezentate public la 31 martie 2017;
  • Cercetarea statistică ”Inovarea în industrie şi servicii”, ce conține informaţii referitoare la activităţile inovative ale întreprinderilor, necesare pentru măsurarea economică a inovării, pentru evaluarea obiectivelor acesteia şi pentru aprecierea rezultatelor obţinute în urma inovării;
  • Indicatorii privind demografia întreprinderilor, care presupune studiul evenimentelor de creare şi desființare a întreprinderilor, evoluția în timp a întreprinderilor nou create;
  • Cercetarea statistică „Tranziţia de la muncă la pensionare”, desfășurată pentru prima dată de Biroul Național de Statistică, ca modul complementar la Anchetei Forţei de Muncă;
  • Lansarea de instrumente noi de vizualizare a datelor pentru a facilita accesul utilizatorilor la date statistice, într-un format mai prietenos utilizatorilor (GenderPulse, aplicația RPL 2014).

Colegiul Biroului Naţional de Statistică a aprobat pentru anul 2018 următoarele obiective și priorități:

  • Reorganizarea Biroului Naţional de Statistică;
  • Elaborarea și adoptarea actelor normative necesare pentru implementarea Legii nr.93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială;
  • Efectuarea activităţilor necesare pentru pregătirea către Runda mondială 2020 a recensămintelor, populaţiei şi agricol;
  • Iniţierea proiectului de asistenţă tehnică al Uniunii Europene privind Reforma Administraţiei Publice în Republica Moldova în domeniul statisticii;
  • Reconcilierea indicatorilor demografici conform datelor recensământului, cu ulterioara revizuire a indicatorilor statistici de bază.
  • Implementarea sistemului CAPI în procesul de colectare a datelor în cadrul cercetărilor selective în gospodării;
  • Elaborarea cadrului de eșantionare nou pentru cercetările selective în gospodării;
  • Implementarea în practica statistică a BNS a metodologiilor noi de calcul (SCN 2008/ESA 2010, metodologia de calcul a indicatorilor sărăciei, etc.);
  • Producerea şi diversificarea indicatorilor statistici aplicând metodologiile europene și internaționale dar și asigurarea dezagregării mai detaliate (aspect regional, gender,) în scopul conformării la standardele europene și la cerințele de dezagregare pentru raportarea ODD.

Materiale aferente:

Prima / Biroul Naţional de Statistică a făcut totalurile anului 2017 şi a setat priorităţile pentru anul 2018
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire