Prima / Minimul de existență în anul 2017
 
Minimul de existență în anul 2017
02.04.2018

Minimul de existență în anul 2017

Biroul Naţional de Statistică informează că în anul 2017 mărimea minimului de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1862,4 lei, fiind în creştere faţă de anul precedent cu 3,5%.

Delimitarea minimului de existenţă pe medii de reşedinţă relevă diferenţe semnificative, cea mai mare valoare fiind înregistrată pentru populaţia din oraşe mari (mun. Chişinău şi Bălţi) – 2072,6 lei sau cu 11,3% mai mult comparativ cu minimul de existenţă pentru alte oraşe – 1861,6 lei şi cu 17,1% mai mult comparativ cu mediul rural – 1770,5 lei.

Tabelul 1. Valoarea minimului de existenţă în anul 2017, medii lunare pe o persoană, lei

 

Total

Oraşe mari

Oraşe mici

Sate

Semestrul I

1 866,3

2 015,6

1 836,7

1 809,9

 

 

 

 

 

Semestrul II

1 858,6

2 129,6

1 886,5

1 731,2

 

 

 

 

 

Media anuală

1 862,4

2 072,6

1 861,6

1 770,5

Mărimea minimului de existenţă pe medii de reşedinţă este determinată de ponderea coşului alimentar, care variază nu doar în dependenţă de semestru, dar şi de criteriul de dezagregare în profil teritorial.

Figura 1. Ponderea coșului alimentar în cuantumul minimului de existență în anul 2017

Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a minimului de existenţă revine populaţiei în vârstă aptă de muncă – 1984,5 lei şi în special bărbaţilor – 2153,7 lei. Cea mai mare valoare a minimului de existenţă a fost înregistrată în semestrul II pentru bărbaţi în vârstă aptă de muncă din oraşele mari – 2454,2 lei (vezi anexa, tabelul 1).

Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie 1768,6 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vârsta copilului, de la 699,5 lei pentru un copil în vârstă de până la 1 an până la 2002,5 lei pentru un copil în vârstă de 7-17 ani. În funcţie de mediu de reşedinţă, minimul de existenţă pentru copii din oraşele mari este cu 17,8% mai mare comparativ cu mediul rural, iar în cazul copiilor în vârstă de 1-6 ani această diferenţă constituie 20,9%. În cazul copiilor cel mai mare decalaj în valoarea minimului de existenţă se atestă în semestrul II pentru copiii din oraşe mari şi sate – 23,7%, iar pentru copiii în vârstă de 1-6 ani această diferenţă este de 28,2%.

Figura 2. Valoarea minimului de existenţă în anul 2017

Veniturile disponibile lunare ale populaţiei în anul 2017 au constituit în medie pe o persoană 2244,9 lei şi au depăşit mărimea medie a minimului de existenţă cu 20,5%. Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat în această perioadă a însumat 5697,1 lei, astfel fiind posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă de 2,9 ori.

Tabelul 2. Co-raportul dintre veniturile populaţiei şi minimul de existenţă în 2015-2017

 

2015

2016

2017

Veniturile disponibile ale populaţiei, medii lunare pe o persoană, lei1

1 956,6

2 060,2

2 244,9

Co-raportul dintre veniturile medii lunare disponibile pe o persoană şi valoarea medie a minimului de existenţă, %

112,8

114,5

120,5

Salariul mediu lunar pe economie al unui angajat, lei 

4 610,9

5 084,0

5 697,1

Co-raportul dintre salariul mediu lunar pe economie al unui angajat şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă

2,5 ori

2,7 ori

2,9 ori

Co-raportul dintre salariul mediu lunar şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru populaţia în vârstă aptă de muncă diferă în funcţie de activităţile economiei naţionale. Nivelul maxim de acoperire al minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul informații și comunicații – de 6,3 ori, iar cel minim în cazul salariaţilor din activități de recreere și de agreement – de 1,7 ori (vezi anexa, tabelul 2).

Pentru pensionari minimul de existenţă a constituit 1547,5 lei şi reprezintă 83,1% din valoarea medie pentru total populaţie. Mărimea medie a pensiei lunare stabilite la 1 ianuarie 2018 a constituit 1527,9 lei, ce respectiv face posibilă acoperirea minimului de existenţă pentru această categorie de populaţie la nivel de 98,7%. Dacă considerăm pensia medie pentru limită de vârstă co-raportul respectiv este de 94,1%.

Tabelul 3. Co-raportul dintre pensia medie şi minimul de existenţă în 2015-2017

 

2015

2016

2017

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite2, lei

1 165,2

1 275,2

1 527,93

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %

81,1

85,3

98,7

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă4, lei

1 191,8

1 301,1

1 456,93

Co-raportul dintre mărimea medie a pensiei lunare stabilite pentru limită de vârstă şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru pensionari, %

82,9

87,0

94,1

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate5, lei

1 157,0

1 234,3

1 348,4

Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani pentru persoanele asigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, %

81,6

84,1

88,8

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate, lei

440,0

540,0

540,0

Co-raportul dintre indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate şi valoarea medie a minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani, %

31,0

36,8

35,6

       
În condiţiile în care indemnizaţiile lunare pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 3 ani constituie în medie 1348,4 lei pentru persoanele asigurate, aceste plăţi acoperă valoarea minimului de existenţă pentru copiii în vârstă de 1-6 ani în proporţie de 88,8%. În cazul persoanelor neasigurate mărimea indemnizaţiilor lunare pentru îngrijirea copiilor (540 lei) asigură doar 35,6% din necesarul minim pentru copiii în vârstă de 1-6 ani.

 

Note:

1 Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice.
2 Mărimea medie a pensiei lunare stabilită la 1 ianuarie 2018.
3 Începând cu anul 2017 mărimea medie a pensiei lunare stabilite este calculată inclusiv cu pensiile pensionarilor organelor de forță.
4 Mărimea medie a pensiei lunare pentru limită de vârstă stabilită la 1 ianuarie 2018.
5 Indemnizația lunară pentru îngrijirea copiilor pentru persoanele asigurate stabilită la 1 ianuarie 2018.

 

Persoană de contact:
Liubovi Stoianov
şef al direcţiei statistica serviciilor sociale şi condiţiilor de trai
tel. 0 22 73 15 68

Prima / Minimul de existență în anul 2017
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire