Prima / BNS lansează cercetarea în domeniul antreprenoriatului
 
BNS lansează cercetarea în domeniul antreprenoriatului
04.09.2018

BNS lansează cercetarea în domeniul antreprenoriatului

Un studiu NOU privind Dezvoltarea Mediului de Afaceri (DMA) va fi desfășurat de către BNS în perioada 5‑25 septembrie 2018!

Obiectivul cercetării este de a identifica problemele cu care se confruntă antreprenorii la etapa de inițiere și desfășurare a unei afaceri, dar și a factorilor care creează impedimente în dezvoltarea acesteia. Totodată, cercetarea dată va asigura informarea societății despre situația privind mediul de afaceri și implicarea femeilor în acest sector,  precum și schimbările care s-au produs în ultimii ani.

Cercetarea în domeniul antreprenoriatului se va realiza pe un eșantion de 9000 de întreprinderi selectate aleatoriu în baza unor metode statistice. Fiecare dintre întreprinderile selectate va reprezenta cel puțin alte 10 întreprinderi similare din țară.

BNS se adresează către toți Fondatorii/Managerii întreprinderilor care au fost selectate pentru a participa în cercetare, să se implice și să ofere răspunsuri complete și veridice. Acest studiu este extrem de important pentru obținerea informației privind activitatea întreprinderilor și va constitui bază și temei pentru decizii importante cu referire la dezvoltarea mediului de afaceri din țară, inclusiv pentru evaluarea impactului Strategiei de Dezvoltare a Sectorului Întreprinderilor mici și mijlocii pentru anii 2018-2020.

Furnizarea datelor va fi posibilă prin îndeplinirea chestionarului online "(DMA) Dezvoltarea Mediului de Afaceri" prin intermediul portalului www.raportare.md. De asemenea, chestionarul poate fi descărcat de pe old.statistica.md rubrica Formulare și clasificări / Formulare statistice 2018 / Antreprenoriat și prezentat pe suport de hârtie la Oficiul Teritorial de Statistică.

Studiul face parte din asistența tehnică acordată în cadrul Programului comun ONU „Consolidarea sistemului Statistic Naţional”.

Persoane de contact:
Nadejda Cojocari, 022 40 30 77
Larisa Borș, 022 73 75 44

Prima / BNS lansează cercetarea în domeniul antreprenoriatului
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire