Biroul Naţional de Statistică comunică despre editarea publicaţiei statistice "Conturi Naţionale 2017 și Conturi Regionale 2013-2016", ediţia 2018.
Publicaţia include conturile naţionale nefinanciare pentru anul 2017 (însoţite de definiţii şi precizări metodologice), elaborate în conformitate cu metodologia Sistemului Conturilor Naționale a Organizației Națiunilor Unite, versiunea 2008 / Sistemului European de Conturi, versiunea 2010 (SCN ONU 2008 / SEC 2010). Culegerea este structurată în 8 capitole ce se referă la: indicatorii macroeconomici; conturile consolidate; conturile pe sectoare instituţionale şi activităţi economice; produsul intern brut pe forme de proprietate, sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii; conturile economice integrate; produsul intern brut regional 2013-2016.
Mai multe detalii găsiţi la rubrica: Produse şi servicii / Publicaţii / Conturi Naţionale