Prima / A fost editat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2018
 
A fost editat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2018
16.01.2019
Biroul Naţional de Statistică anunţă despre editarea publicaţiei "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2018 pe suport de hârtie.
 
Anuarul reprezintă lucrarea de referinţă în sistemul publicaţiilor statistice ale Biroului Naţional de Statistică, o amplă şi laborioasă sinteză a informaţiilor privitoare la starea economico-socială a ţării, un instrument de lucru, indispensabil elaborării programelor de dezvoltare, atât pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cât şi pentru agenţii economici şi alţi vectori sociali. 
 
Anuarul statistic este structurat în 24 de capitole şi include circa 370 de tabele şi grafice. În fiecare capitol, pentru indicatorii de bază sunt expuse precizări metodologice. 
 
În partea finală a Anuarului sunt prezentate date privind statistica internaţională, ce permit compararea unor indicatori pentru Republica Moldova cu cei din alte ţări.
 
Indicatorii principali sunt prezentaţi în profil teritorial. 
 
 
În limbile română, rusă şi engleză
Format B5, 468 pagini
Preţ carte: 170 lei
 
Prima / A fost editat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2018
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire