Prima / Biroul Național de Statistică a semnat un Memorandum de colaborare și un Acord de cooperare în cadrul Programului Generații și Gen
 
Biroul Național de Statistică a semnat un Memorandum de colaborare și un Acord de cooperare în cadrul Programului Generații și Gen
22.01.2019

Biroul Național de Statistică a semnat un Memorandum de colaborare
și un Acord de cooperare în cadrul Programului Generații și Gen

În perioada 22-23 ianuarie, curent, reprezentanții Biroului Național de Statistică (BNS) participă la Atelierul de lucru regional axat pe Programul „Generații și Gen”, organizat de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (MSMPS) în cooperare cu Oficiul Regional pentru Europa de Est, Asia Centrală al Fondului ONU pentru Populație și Oficiul de Țară al UNFPA în Republica Moldova.

Atelierul are scopul de a facilita schimbul de experiență și de a împărtăși bunele practici ale țărilor care au realizat Studiul „Generații și Gen” (SGG), prin utilizarea datelor SGG pentru dezvoltarea politicilor în domeniul demografiei.

Programul Generații și Gen este un proiect internațional, dezvoltat și condus de un consorțiu de organizații, inclusiv Unitatea pentru Populație a Comisiei Economice a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE). Scopul principal al Programului este de a îmbunătăți înțelegerea evoluțiilor demografice și sociale și a factorilor care influențează aceste evoluții, acordându-se atenție relațiilor dintre copii și părinți (generații) și celor dintre parteneri (gen). Programul Generații și Gen (PGG) în Republica Moldova se va desfășura în perioada 2018-2020 și prevede mai multe activități de analiză și cercetare a proceselor demografice din țară. SGG este unul dintre cele mai ample studii demografice la nivel internațional, fiind o parte componentă a PGG, care urmărește facilitarea dezvoltării politicilor demografice bazate pe dovezi, în urma schimbărilor care au loc în Republica Moldova, precum scăderea rapidă a numărului populației, fertilitatea joasă, îmbătrânirea populației, migrația forței de muncă și speranța de viață joasă. Colectarea datelor urmează să fie desfășurată în anul 2019.

Prezent la eveniment, directorul general al BNS, Vitalie Valcov, în cuvântul său de salut, a menționat că.”Programul Generații și Gen este unul ambițios, respectiv sarcina care ne stă în fata, realizarea acestui studiu amplu, este pentru noi o provocare. De accea, ne punem speranțele ca, în cadrul acestui Atelier, să obținem răspunsuri la întrebările și riscurile legate de colectarea datelor, dar mai ales să înțelegem cum acestea au fost depășite de țările care au efectuat astfel de studiu anterior”.

Participanții celor 17 state din Europa și Asia Centrală la Atelier, au discutat despre noua metodologie SGG, care, deși urmează să fie lansată în anul 2020, în Republica Moldova va fi aplicată în anul curent. De asemenea, s-a discutat și despre contribuția datelor studiului la monitorizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și a Cadrului regional de monitorizare a Conferinței Internaționale pentru Populație și Dezvoltare.

În cadrul Atelierului a fost semnat un Memorandum de colaborare între MSMPS, BNS, Oficiul de Țară UNFPA și Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda. Scopul Memorandumului este stabilirea mecanismului de colaborare dintre Părți în implementarea PGG. Părțile vor coopera pentru asigurarea disponibilității datelor privind procesele demografice ale țării în baza metodologiei SGG recunoscute la nivel internațional, elaborarea și oferirea Guvernului Republicii Moldova scenariilor de politici bazate pe date și drepturile omului în redresarea proceselor demografice, în baza rezultatelor SGG.

Tot în cadrul acestui Atelier, BNS a semnat și un Acord de cooperare cu UNECE, privind stocarea, diseminarea și utilizarea setului de microdate în cadrul Programului „Generații și Gen”.

Prima / Biroul Național de Statistică a semnat un Memorandum de colaborare și un Acord de cooperare în cadrul Programului Generații și Gen
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire