Prima / Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2019
 
Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2019
15.10.2019

Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2019*

Biroul Național de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna august 2019 s-au cifrat la 206,0 mil. dolari SUA, cu 6,4% mai puțin, față de luna precedentă și cu 5,8% - comparativ cu luna august 2018.

În ianuarie-august 2019 exporturile de mărfuri au totalizat 1787,6 mil. dolari SUA, volum superior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 2,0%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 1255,7 mil. dolari SUA (70,2% din total exporturi), fiind în creștere cu 7,0% față de ianuarie-august 2018, care a contribuit la majorarea pe total exporturi cu 4,7%.

Reexporturile de mărfuri străine au însumat 531,9 mil. dolari SUA (29,8% din total exporturi), sau cu 8,1% mai puțin comparativ cu ianuarie-august 2018. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere și alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 21,6% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin sau de tescovină de struguri, whisky, gin, votcă, lichioruri, bere, motorină, țesături și materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, autoturisme, mobilier) - 8,2%.

Mijloacele de transport rutier au fost cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (87,0% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (6,8%), feroviar (4,5%),  aerian (1,6%) și expedieri poștale (0,1%).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–28) au însumat 1174,0 mil. dolari SUA (cu 3,3% mai puțin, față de ianuarie-august 2018), deținând o cotă de 65,7% în total exporturi (69,3% - în ianuarie-august 2018).

Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 14,6% (în ianuarie-august 2018 – 15,8%), ce corespunde unei valori de 261,6 mil. dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 5,7%, comparativ cu ianuarie-august 2018.

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-august 2019, comparativ cu perioada similară din anul 2018, relevă majorarea exporturilor în Turcia (de 2,3 ori), România (+4,0%), Elveția (de 1,5 ori), Germania (+9,2%), Republica Cehă (+33,3%), Polonia (+13,7%), Siria (de 3,9 ori), Indonezia (de 3,0 ori),  Federația Rusă (+2,6%), Afganistan (de 58,6 ori), Israel (de 2,3 ori), Canada (de 1,9 ori), Cipru (+40,6%),  Spania (+12,0%), Letonia (+29,8%), Tunisia (de 38,5 ori), Gibraltar (de 14,3 ori), Taiwan,  provincie a Chinei (de 1,8 ori), Egipt (de 1,7 ori), Malaysia (+19,1%), Brazilia (de 3528,5 ori), Finlanda (de 4,5 ori), Maroc (+41,8%), Africa de Sud (de 1,7 ori), Azerbaidjan (+18,0%), Armenia (+36,9%), Vietnam (de 1,9 ori), Swaziland (de 1,8 ori), Ungaria (+8,0%), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 10,5%.

În același timp s-au micșorat exporturile în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-38,6%), Italia (-10,1%), Franța (-37,4%), Serbia (-60,4%), Portugalia (-99,0%), Austria (-32,1%), Belarus (-13,6%), Emiratele Arabe Unite (-84,0%), Bulgaria (-21,7%), Ucraina (-11,7%), Grecia (-23,8%), Kazahstan (-50,1%), Slovacia (-36,8%), Arabia Saudita (-57,4%), Irak (-21,7%), Liban (-16,4%), Olanda (-5,0%), Myanmar (-46,5%), Lituania (-17,5%), China (-8,7%), Georgia (-6,9%), Bangladesh (-50,0%), Thailanda (-64,9%), Danemarca (-60,8%), Macedonia de Nord (-46,6%), Belgia   (-3,4%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 8,4%.

În ianuarie-august 2019, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, s-au marcat creșteri la exporturile de mașini și aparate electrice (+21,1%), cereale și preparate pe bază de cereale (+17,7%), semințe și fructe oleaginoase (+6,6%), produse medicinale și farmaceutice  (+16,3%), vehicule rutiere (+24,4%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+28,1%), tutun brut și prelucrat (+17,5%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+16,8%), legume și fructe (+0,9%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+13,3%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+16,9%), hrană destinată animalelor (+4,1%), fier și oțel (+21,3%), materiale plastice prelucrate (+29,7%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (+14,9%), cauciuc prelucrat (+22,3%), produse chimice anorganice (+21,3%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+8,3%), care au contribuit la majorarea pe total exporturi cu 7,3%.

Totodată s-au micșorat exporturile de îmbrăcăminte și accesorii (-10,3%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-28,3%), mobilă și părțile ei (-8,0%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-43,3%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-5,7%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-12,3%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-37,0%),  petrol, produse petroliere și produse înrudite (-37,9%), produse chimice organice (-23,8%),  produse lactate și ouă de păsări (-23,8%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-23,9%), animale vii (-25,2%), produse tanante și colorante (-74,1%), încălțăminte (-6,7%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-19,6%), piei crude, piei tăbăcite și blănuri brute (-51,7%), piele și blană prelucrate (-68,1%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-24,5%), metale neferoase (-42,4%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-5,3%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (-6,8%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-3,9%), pasta de hârtie și deșeuri de hârtie (-15,4%), aur nemonetar (-38,0%),  articole din minerale nemetalice (-0,7%), materiale plastice sub forme primare (-11,6%), carne și preparate din carne (-3,8%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-16,5%), articole prelucrate din metal (-0,7%), atenuând astfel creșterea pe total exporturi cu 5,8%.

Importurile de mărfuri realizate în luna august 2019 au însumat 464,4 mil. dolari SUA, cu 6,9% mai puțin, față de luna anterioară și cu 3,4% - comparativ cu luna august 2018.

În ianuarie-august 2019 importurile de mărfuri au constituit 3770,7 mil. dolari SUA, volum superior celui înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2018 cu 1,8%.

Majoritatea importurilor de mărfuri au fost realizate cu mijloacele de transport rutier (84,7% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (4,9%), transportul feroviar (4,8%), aerian (2,6%), maritim (2,1%), autopropulsie (0,7%) și expedieri poștale (0,2%).

Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-28) s-au cifrat la 1887,0 mil. dolari SUA (cu 0,7% mai mult, comparativ cu ianuarie-august 2018), deținând o pondere de 50,1% în total importuri (50,6% - în ianuarie-august 2018).

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 917,3 mil. dolari SUA (cu 3,1% mai mult, față de ianuarie-august 2018), care echivalează cu o cotă de 24,3% în total importuri (24,0% - în ianuarie-august 2018).

Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-august 2019, comparativ cu perioada similară din anul 2018, relevă creșterea importurilor din Turcia (+13,0%), Republica Cehă (+34,9%), Ucraina (+3,0%), Belarus (+14,7%), Federația Rusă (+2,0%), Vietnam (+32,6%), România (+1,3%), India (+23,5%), Germania (+1,1%), Elveția (+13,9%), Kazahstan (de 1,9 ori), Lituania (+33,4%), Spania (+5,4%), Uzbekistan (de 2,0 ori), Slovacia (+9,4%), Maroc (+43,8%), Italia (+0,6%), Insulele Faroe (de 3,1 ori), Malaysia (+20,3%), Taiwan,  provincie a Chinei (+9,4%), Franța (+1,4%), Croația (de 1,6 ori), Ecuador (+13,0%), Singapore (de 2,0 ori), Portugalia (+8,9%), Statele Unite ale Americii (+2,0%), Mexic (+23,9%), Pakistan (+28,0%), Suedia (+5,5%), Arabia Saudită (de 1,6 ori), Egipt (+11,4%), Hong Kong, RAS a Chinei (+43,8%), Luxemburg (de 1,9 ori), care a favorizat majorarea pe total importuri cu 3,7%.

În același timp s-au diminuat importurile din Turkmenistan (-82,1%), Bulgaria (-19,2%), Austria (-10,3%), China (-1,6%), Serbia (-25,4%), Japonia (-12,6%), Belgia (-11,0%), Ungaria (-3,4%), Israel       (-25,6%), Danemarca (-23,0%), Polonia (-1,7%), Canada (-34,4%),  Grecia (-10,2%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-3,5%), Chile (-40,3%), Brazilia (-16,2%), Islanda (-26,6%), Bangladesh (-12,7%), Letonia (-11,6%), Africa de Sud (-25,0%), Argentina (-21,3%), Olanda (-1,6%), San Marino (-63,8%), atenuând astfel creșterea pe total importuri cu 1,8%.

În ianuarie-august 2019, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2018, au sporit importurile de vehicule rutiere (+9,7%), gaz și produse industriale obținute din gaz (+11,4%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (+14,2%), produse medicinale și farmaceutice (+8,4%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale; părți și piese detașate ale acestor mașini (+8,4%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (de 1,9 ori), legume și fructe (+8,7%), tutun brut și prelucrat (+15,8%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (+13,9%), articole din lemn, exclusiv mobilă (+9,3%), articole prelucrate din metal (+4,4%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (+1,5%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (+6,4%), cărbune, cocs și brichete (+39,8%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+13,8%), cereale și preparate pe bază de cereale (+6,6%), încălțăminte (+12,3%), produse lactate și ouă de păsări (+8,9%), articole din minerale nemetalice (+4,0%), lemn și plută (+12,7%), carne și preparate din carne (+9,5%), pește, crustacee, moluște (+7,7%), mobila și părțile ei (+7,3%), materiale plastice prelucrate (+3,4%), produse chimice anorganice (+9,2%), produse tanante și colorante (+3,1%), articole de voiaj; sacoșe și similare (+12,0%), băuturi alcoolice și nealcoolice (+1,5%), cauciuc brut, inclusiv cauciuc sintetic și regenerat (de 1,8 ori), animale vii (+7,4%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (+33,6%), facilitând astfel creșterea pe total importuri cu 4,2%.

Totodată au scăzut importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-8,5%), fire, țesături și articole textile și produse conexe (-8,9%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-8,9%), metale neferoase (-10,2%), energie electrica (-18,0%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-16,0%), piele și blană prelucrate (-11,0%), semințe și fructe oleaginoase (-10,6%), mașini  generatoare de putere și echipamentele lor (-19,2%), hrană destinată animalelor (-12,6%), materiale plastice sub forme primare (-8,0%), îmbrăcăminte și accesorii (-2,9%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (-23,6%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-1,1%), îngrășăminte minerale sau chimice (-0,7%), fibre textile (-7,7%),  aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (-4,5%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (-3,4%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-6,1%), cauciuc prelucrat (-0,5%). 

Deficitul balanței comerciale în luna august 2019 a fost de 258,4 mil. dolari SUA, cu 20,3 mil. dolari SUA (-7,3%) mai puțin, față de cel înregistrat în luna iulie 2019 și cu 3,7 mil. dolari SUA (-1,4%) - comparativ cu luna august 2018.

Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-august 2019 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 1983,1 mil. dolari SUA, cu 31,7 mil. dolari SUA (+1,6%) mai mult, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2018.

Cu țările Uniunii Europene (UE-28) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de  713,0 mil. dolari SUA, iar cu țările CSI - de 655,7 mil. dolari SUA, respectiv cu 52,9 mil. dolari SUA (+8,0%) și 43,2 mil. dolari SUA (+7,1%) mai mult, față de cel înregistrat în ianuarie-august 2018.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-august 2019 a fost de 47,4%, comparativ cu 47,3% în perioada similară din anul 2018.

Cu țările Uniunii Europene (UE-28) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-august 2019 a constituit 62,2% (în ianuarie-august 2018 – 64,8%), iar cu țările CSI – 28,5% (în ianuarie-august 2018 – 31,2%).

Persoanele fizice au importat în ianuarie-august 2019 mărfuri și produse în valoare de 128,4 mil. dolari SUA, cu 9,9% mai mult în raport cu aceeași perioadă din anul 2018. Creșterea a fost condiționată, în principal, de majorarea importurilor de autoturisme (+12,5%), cărora le-au revenit 82,2% din importurile realizate de persoanele fizice.

 

Anexe (8 tabele .xls):

*Note:

1. Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
2. Datele pentru luna august 2019 sunt provizorii, iar pentru lunile anterioare și perioadele corespunzătoare din anii precedenți  - date rectificate.
3. Reexporturile de mărfuri străine includ în sine reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare. 
Reexporturile clasice de mărfuri reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
Reexporturile de mărfuri după prelucrare reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor:

  • Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici și persoanelor fizice).

 

Persoană de contact:

 Mariana Eni
Șef al direcției statistica comerțului exterior
tel. 022 40 30 66

Prima / Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 2019
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire