Prima / Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-mai 2020
 
Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-mai 2020
15.07.2020

Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-mai 2020*

Criza cauzată de efectele epidemiei COVID-19, pe plan mondial, a avut un impact negativ și asupra schimburilor comerciale ale Republicii Moldova.

Biroul Naţional de Statistică informează, că exporturile de mărfuri realizate în luna mai 2020 s-au cifrat la 155,7 milioane dolari SUA, cu 3,9% mai mult, față de luna precedentă și cu 26,0% mai puțin, comparativ cu luna mai 2019.

În ianuarie-mai 2020 exporturile de mărfuri au însumat 980,6 milioane dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada corespunzătoare din anul 2019 cu 15,4%.

Exporturile de mărfuri autohtone au constituit 760,9 milioane dolari SUA (77,6% din total exporturi), fiind în scădere cu 6,7% față de ianuarie-mai 2019, care a contribuit la micșorarea pe total exporturi cu 4,7%.

Reexporturile de mărfuri străine au însumat 219,7 milioane dolari SUA (22,4% din total exporturi), sau cu 36,0% mai puțin, comparativ cu ianuarie-mai 2019. Reexporturile de mărfuri după prelucrare (îmbrăcăminte, încălțăminte și părți de încălțăminte, seturi de fișe pentru bujiile de aprindere si alte seturi utilizate în mijloacele de transport, cabluri coaxiale, conductoare și transformatoare electrice, genți, articole de buzunar din piele și din materiale textile, nuci decojite, scaune, părți de scaune, jucării, volane, coloane și cutii de direcție pentru autovehicule) au deținut 16,0% în total exporturi, iar reexporturile clasice de mărfuri, care nu au suferit transformări esențiale (medicamente, țigarete care conțin tutun, distilate de vin sau de tescovină de struguri, whisky, gin, votcă, lichioruri, bere, motorină, țesături și materiale tricotate sau croșetate, uleiuri esențiale, preparate pentru toaleta, produse pentru înfrumusețare, articole de transport sau de ambalare din materiale plastice și din lemn, autoturisme, mobilier) – 6,4%.

Mijloacele de transport rutier, în ianuarie-mai 2020, rămân a fi cel mai des utilizate pentru exporturile de mărfuri (84,5% din total exporturi), după care urmează transportul maritim (9,5%), feroviar (4,8%) și aerian (1,2%).

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene (UE–27) au totalizat 618,3 milioane dolari SUA (cu 14,2% mai puțin, față de ianuarie-mai 2019), deținând o cotă de 63,0% în total exporturi (62,2% - în ianuarie-mai 2019).

Țările CSI au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 16,5% (în ianuarie-mai 2019 – 14,7%), ce corespunde unei valori de 161,6 milioane dolari SUA. Exporturile de mărfuri către aceste țări s-au micșorat cu 5,1%, comparativ cu ianuarie-mai 2019.

Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-mai 2020, comparativ cu perioada similară din anul 2019, relevă micșorarea exporturilor în România (-25,1%), Turcia (-36,8%), Italia (-27,3%), Germania (-18,5%), Belarus (-22,0%), Ucraina (-24,6%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-28,4%), Austria (-29,5%), Polonia (-7,2%), Siria (-50,3%), Afganistan (-96,8%), Irak (-42,3%), China (-34,2%), Canada (-47,3%), Belgia (-30,6%), Letonia (-44,7%), Egipt (-94,4%), Olanda (-7,9%), Israel (-30,8%), Indonezia (-17,8%), Serbia (-21,6%), Emiratele Arabe Unite (-74,1%), Maroc (-60,2%), Lituania (-18,2%), Azerbaidjan (-36,2%), Malta (-99,5%), Brazilia (-77,4%), Statele Unite ale Americii (-4,5%), Bangladesh (-66,7%), Slovacia (-7,7%), Swaziland (-44,1%), Myanmar (-38,3%), Hong Kong, RAS a Chinei (-42,9%), Suedia    (-53,3%), Montenegro (-77,0%), Mongolia (-50,7%), Oman (-69,8%), Ghana (-54,1%), Bulgaria (-0,6%), Armenia (-20,2%), Senegal (-41,6%), Qatar (-37,5%), care a influențat la diminuarea pe total exporturi, cu 19,8%.

În același timp, s-au majorat exporturile în Republica Cehă (de 1,6 ori), Grecia (de 2,0 ori), Portugalia (de 256,4 ori), Federația Rusă (+6,3%), Elveția (+16,9%), Spania (+21,8%), Cipru (de 1,7 ori), Ungaria (de 1,9 ori), Kazahstan (de 1,5 ori), Iordania (de 68,1 ori), Estonia (de 1,9 ori), Arabia Saudită (de 1,6 ori), Filipine (de 8,6 ori), Liban (+11,2%), Taiwan, provincie a Chinei (de 11,5 ori), Australia (de 14,2 ori), Malaysia (+18,5%), Bahrain (de 4,8 ori), Japonia (de 1,7 ori), Georgia (+4,1%), Thailanda (de 176,6 ori), Franța (+1,8%), Singapore (de 76,8 ori), Africa de Sud (+23,0%), Burkina Faso (de 10,4 ori), Bosnia și Herțegovina (+45,4%), Kosovo (de 22,8 ori), Danemarca (de 1,9 ori), Croația (de 1,8 ori), Irlanda (de 10,9 ori), Liberia (de 3,5 ori), Albania (de 2,1 ori), Finlanda (+24,5%), Coreea de Sud (de 2,0 ori), Norvegia (de 3,7 ori), Macedonia de Nord (+18,2%), Uzbekistan (+6,0%), Sierra Leone (de 3,8 ori), atenuând scăderea pe total exporturi, cu 5,6%.

În ianuarie-mai 2020, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2019, s-au redus exporturile de mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-36,7%), semințe și fructe oleaginoase (-33,1%), îmbrăcăminte și accesorii (-26,8%), mobilă și părțile ei (-30,6%), produse medicinale și farmaceutice (-34,1%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-10,7%), tutun brut și prelucrat (-55,2%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-20,3%), petrol, produse petroliere și produse înrudite (-64,5%), minereuri metalifere și deșeuri de metale (-47,1%), produse lactate și ouă de păsări (-43,3%), articole din minerale nemetalice (-12,9%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-39,5%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-22,7%), articole din lemn, exclusiv mobilă (-19,8%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (-16,7%), vehicule rutiere (-13,1%), încălțăminte (-10,1%), carne și preparate din carne (-43,2%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-24,4%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (-18,4%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-13,9%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (-46,1%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-42,0%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (-11,9%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-8,2%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (-25,1%), pastă de hârtie și deșeuri de hârtie (-36,9%), materiale plastice prelucrate (-31,0%), articole prelucrate din metal (-2,6%), aur nemonetar (-53,0%), cauciuc prelucrat (-28,7%), fibre textile și deșeurile lor (-91,4%), piei crude, piei tăbăcite și blănuri brute (-14,1%), produse tanante și colorante (-21,9%), fier și otel (-11,3%), influențând astfel, la micșorarea pe total exporturi, cu 21,3%.

Totodată, au sporit exporturile de legume și fructe (+23,2%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (de 1,6 ori), produse chimice organice (de 3,0 ori), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (de 1,9 ori), hrană destinată animalelor (+34,9%), cereale și preparate pe bază de cereale (+2,1%), animale vii (+36,2%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (+16,5%), metale neferoase (de 2,9 ori), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+44,3%), lemn și plută (de 2,2 ori), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (+41,8%), piele, altă piele și blană prelucrate (de 1,9 ori), produse chimice anorganice (+22,2%), atenuând scăderea pe total exporturi, cu 6,4%.

Importurile de mărfuri realizate în luna mai 2020 au constituit 329,3 milioane dolari SUA, cu 15,3% mai mult, față de luna anterioară și cu 31,6% mai puțin, comparativ cu luna mai 2019.

În ianuarie-mai 2020 importurile de mărfuri au evoluat la 1980,1 milioane dolari SUA, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2019 cu 16,2%.

Majoritatea importurilor de mărfuri, în ianuarie-mai 2020, continuă a fi realizate cu mijloacele de transport rutier (85,7% din total importuri), fiind urmate de instalațiile fixe de transport (5,3%), transportul feroviar (4,2%), aerian (2,4%), maritim (1,8%), autopropulsie (0,4%) și expedieri poștale (0,2%).

Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene (UE-27) s-au cifrat la 926,7 milioane dolari SUA (cu 18,8% mai puțin, față de ianuarie-mai 2019), deținând o pondere de 46,8% în total importuri (48,3% - în ianuarie-mai 2019).

Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au avut o valoare de 489,7 milioane dolari SUA (cu 18,4% mai puțin, decât în ianuarie-mai 2019), care echivalează cu o cotă de 24,7% în total importuri (25,4% - în ianuarie-mai 2019).

 Analiza evoluției importurilor pe țări în ianuarie-mai 2020, comparativ cu perioada similară din anul 2019, relevă diminuarea importurilor din România (-25,0%), Federația Rusă (-18,2%), Ucraina (-17,9%), Italia (-23,9%), Germania (-18,5%), China (-10,0%), Turcia (-12,8%), Belarus (-29,1%), Austria (-39,9%), Republica Cehă (-29,9%), Franța (-11,3%), Vietnam (-39,8%), Ungaria (-10,5%), Slovacia (-34,6%), Spania (-11,3%), Elveția (-24,4%), Statele Unite ale Americii (-10,0%), Olanda (-11,7%), Taiwan, provincie a Chinei (-30,4%), Suedia (-26,9%), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-11,5%), Belgia (-11,5%), Maroc (-47,6%), Finlanda (-24,9%), Macedonia de Nord (-37,7%), Uzbekistan (-25,3%), Insulele Feroe (-58,5%), India (-6,3%), Lituania (-13,4%), Israel (-11,1%), Turkmenistan (-30,0%), Thailanda (-13,9%), Egipt (-11,1%), Estonia (-27,7%), Tunisia (-38,0%), Islanda (-15,6%), Iordania (-40,5%), Bangladesh (-8,6%), Filipine (-34,0%), Polonia (-0,5%), Malaysia (-7,1%), Kenya (-61,5%), Chile (-23,2%), Croația (-13,5%), Bosnia și Herțegovina (-23,0%), Norvegia (-6,8%), Letonia (-4,1%), Cambodgia (-29,3%), Africa de Sud (-9,5%), Canada (-6,4%), Luxemburg (-22,0%), care a influențat la micșorarea pe total importuri, cu 17,2%.
 
În același timp, s-au majorat importurile din Azerbaidjan (de 14,3 ori), Serbia (+39,2%), Bulgaria (+13,9%), Georgia (de 2,2 ori), Grecia (+18,2%), Singapore (de 2,5 ori), Japonia (+7,0%), Coreea de Sud (+8,7%), Irlanda (+41,7%), Pakistan (+29,4%), Argentina (de 1,6 ori), Cote D'Ivoire (de 12,0 ori), Arabia Saudită (de 1,6 ori), Slovenia (+5,4%), Ecuador (+5,9%), Emiratele Arabe Unite (+27,5%), Kazahstan (+9,6%), Brazilia (+9,3%), Mexic (+10,6%), Noua Zeelandă (de 1,9 ori), Indonezia (+7,7%), Peru (+33,0%), Myanmar (de 1,7 ori), Danemarca (+2,4%), Hong Kong, RAS a Chinei (+12,0%), atenuând scăderea pe total importuri, cu 1,0%.

În ianuarie-mai 2020, comparativ cu aceeași perioadă din anul 2019, au scăzut importurile de petrol, produse petroliere și produse înrudite (-31,1%), gaz și produse industriale obținute din gaz (-30,0%), mașini și aparate electrice și părți ale acestora (-25,0%), vehicule rutiere (-30,0%), fire, țesături, articole textile și produse conexe (-18,4%), mașini și aparate specializate pentru industriile specifice (-24,7%), îmbrăcăminte și accesorii (-24,2%), metale neferoase (-34,5%), energie electrică (-56,7%), articole prelucrate din metal (-17,1%), aparate și echipamente de telecomunicații și pentru înregistrarea și reproducerea sunetului și imaginii (-15,3%), articole din lemn, exclusiv mobilă (-22,6%), hârtie, carton și articole din pastă de celuloză, din hârtie sau din carton (-15,0%), încălțăminte (-28,2%), piele, altă piele și blană prelucrate (-27,0%), îngrășăminte naturale și minerale naturale (-50,3%), produse medicinale și farmaceutice (-5,0%), mașini și aparate industriale cu aplicații generale (-6,9%), produse chimice organice (-47,0%), materiale plastice prelucrate (-9,3%), mobilă și părțile ei (-18,5%), articole din minerale nemetalice (-7,8%), cauciuc prelucrat (-13,5%), instrumente și aparate, profesionale, științifice și de control (-13,8%), băuturi alcoolice și nealcoolice (-14,0%), carne și preparate din carne (-16,6%), uleiuri esențiale, rezinoide și substanțe parfumate, preparate pentru toaletă, produse pentru înfrumusețare (-5,9%), materiale plastice sub forme primare (-12,7%), mașini și aparate de birou sau pentru prelucrarea automată a datelor (-13,8%), legume și fructe (-3,0%), fier și oțel (-4,9%), tutun brut și prelucrat (-11,1%), cărbune, cocs și brichete (-32,3%), construcții prefabricate; alte instalații și accesorii pentru instalații sanitare, de încălzit și de iluminat (-14,4%), lemn și plută (-12,8%), articole de voiaj; sacoșe și similare (-27,8%), produse tanante și colorante (-7,7%), aparate fotografice, echipamente și furnituri de optică; ceasuri și orologii (-17,1%), fibre textile și deșeurile lor (-22,1%), cafea, ceai, cacao, condimente și înlocuitori ai acestora (-2,2%), grăsimi și uleiuri vegetale fixate, brute, rafinate sau fracționate (-6,9%), influențând astfel, la diminuarea pe total importuri, cu 16,5%.

Totodată, s-au majorat importurile de produse lactate și ouă de păsări (+28,5%), cereale și preparate pe bază de cereale (+14,3%), îngrășăminte minerale sau chimice (+8,6%), semințe și fructe oleaginoase (+14,7%), hrană destinată animalelor (+8,3%), animale vii (+48,7%), mașini și aparate pentru prelucrarea metalelor (+24,5%), zahăr, preparate pe bază de zahăr; miere (+12,7%), peste, crustacee, moluște (+1,8%), produse chimice anorganice (+4,5%), mașini generatoare de putere și echipamentele lor (+4,1%), atenuând reducerea pe total importuri, cu 1,1%.

Deficitul balanței comerciale în luna mai 2020 a fost de 173,6 milioane dolari SUA, cu 37,8 milioane dolari SUA (+27,8%) mai mare, față de cel înregistrat în luna aprilie 2020 și cu 97,5 milioane dolari SUA (-36,0%) mai mic, comparativ cu luna mai 2019.

Decalajul considerabil în evoluția exporturilor și importurilor Republicii Moldova a determinat acumularea în ianuarie-mai 2020 a unui deficit al balanței comerciale în valoare de 999,5 milioane dolari SUA, cu 204,3 milioane dolari SUA (-17,0%) mai mic, comparativ cu cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2019.

Cu țările Uniunii Europene (UE-27) balanța comercială s-a încheiat cu un deficit de 308,4 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 328,1 milioane dolari SUA, respectiv cu 112,4 milioane dolari SUA (-26,7%) și cu 101,5 milioane dolari SUA (-23,6%) mai puțin, față de cele înregistrate în ianuarie-mai 2019.

Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-mai 2020 a fost de 49,5%, comparativ cu 49,1 % în perioada similară din anul 2019. 
 
Cu țările Uniunii Europene (UE-27) gradul de acoperire a importurilor cu exporturi în ianuarie-mai 2020 a constituit 66,7% (în ianuarie-mai 2019 – 63,1%), iar cu țările CSI – 33,0% (în ianuarie-mai 2019 – 28,4%).
 
Persoanele fizice au importat în ianuarie-mai 2020 mărfuri și produse în valoare de 58,4 mil. dolari SUA, cu 23,0% mai puțin în raport cu aceeași perioadă din anul 2019. Scăderea a fost condiționată, în principal, de micșorarea importurilor de autoturisme (-20,7%), cărora le-a revenit 83,8% din importurile realizate de persoanele fizice.
 

Anexe:

*Note:

  1. Informația nu include operațiunile de export-import a întreprinderilor și organizațiilor din partea stângă a Nistrului și mun. Bender.
  2. Datele pentru luna mai 2020 sunt provizorii, iar pentru lunile precedente și perioadele corespunzătoare din anii precedenți - date rectificate.
  3. Reexporturile de mărfuri străine includ în sine reexporturile clasice de mărfuri și reexporturile de mărfuri după prelucrare.

    Reexporturile clasice de mărfuri
    reprezintă exporturile de mărfuri străine, care anterior au fost importate în tară și nu au suferit transformări esențiale, țara de origine a acestora fiind neschimbată.
    Reexporturile de mărfuri după prelucrare
    reprezintă mărfurile străine, care au fost importate în țară pentru perfecționare activă, sau in scopul producerii și în urma acestor proceduri și-au schimbat poziția tarifară, dar țara de origine a mărfurilor a rămas neschimbată, deoarece nu au fost îndeplinite criteriile de transformare esențială, pentru a fi modificată țara de origine a mărfii.

Sursa datelor:

  • Serviciul Vamal (declarațiile vamale de export și import a agenților economici și persoanelor fizice).

 

Informații relevante:

 

Persoană de contact:
Mariana Eni
Șef al direcției statistica comerțului exterior 
tel. 022 24 16 65

Prima / Activitatea de comerț exterior a Republicii Moldova în ianuarie-mai 2020
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire