Prima / Biroul Național de Statistică preia experiența țărilor europene în dezvoltarea unui sistem informațional pentru statistica populației și migrației
 
Biroul Național de Statistică preia experiența țărilor europene în dezvoltarea unui sistem informațional pentru statistica populației și migrației
16.04.2021

Biroul Național de Statistică preia experiența țărilor europene în dezvoltarea unui sistem informațional pentru statistica populației și migrației

Oficiile de statistică din Olanda, Finlanda, Estonia, Spania și Slovenia au prezentat în cadrul unui program de schimb de experiență cu Biroul Național de Statistică (BNS) din Republica Moldova experiența de elaborare, instituționalizare și implementare a sistemelor informaționale statistice bazate pe datele administrative existente în țările lor. Sesiunile au fost desfășurate săptămânal pe parcursul lunilor februarie și martie de către Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Fondului de Parteneriat pentru Dezvoltare India-ONU. 

Sistemul informațional va utiliza datele administrative disponibile în registrele de stat și va oferi date statistice complexe și în timp util despre populație și migrație (inclusiv migrația internă și internațională), dar și despre evenimente vitale (precum nașteri și decese, căsătorii și divorțuri). 

Experții străini au explicat mai multe aspecte ale procesului de creare a acestui sistem informațional în țările lor.

În Spania, de exemplu, elaborarea unui asemenea sistem informațional a durat mai bine de 20 de ani, dar în prezent acesta deține informații complete despre cele mai importante evenimente demografice. Acest lucru a fost posibil datorită legislației și a popularității de care se bucură oficiul de statistică spaniol. Finlanda a creat un registru statistic al populației acum 40 de ani, în baza căruia se desfășoară până în prezent recensămintele, utilizând datele administrative. Estonia a reușit să digitalizeze schimbul de date statistice, care sunt utilizate atât pentru efectuarea recensământului populației, cât și pentru efectuarea cercetărilor statistice prin sondaj. Slovenia a scăzut de 5 ori cheltuielile pentru recensământul populației și locuințelor prin tranziția la utilizarea datelor administrative. 

”Crearea unui sistem informațional al statisticii populației și migrației, preluând experiența țărilor dezvoltate, va oferi Republicii Moldova oportunitatea de a avea date despre dinamica populației în timp util, va facilita colectarea datelor într-un context precum pandemia COVID-19 și va reduce costurile pentru producerea datelor”, a menționat Nigina Abaszada, Reprezentanta Rezidentă UNFPA Moldova.

Directorul General al BNS, Oleg Cara, a menționat că ”Pe termen lung, sistemul informațional „Statistica populației și migrației” va fi util BNS în procesul de tranziție de la recensământul tradițional la unul combinat și ulterior la recensământul pe bază de registre, iar în combinație cu Registrul unităților de drept și Registrul statistic al locuințelor, va sprijini producția mai eficientă a datelor în diferite domenii statistice prin intermediul unui sistem bazat pe registre multiple.”

„În calitate de administratori de fonduri Sud-Sud, UNOSSC apreciază modul în care Fondul de parteneriat pentru dezvoltare India-ONU efectuează schimbul de cunoștințe între țări în domenii de o importanță atât de critică precum măsurarea progresului dezvoltării prin sisteme statistice”, a declarat Adel Abdellatif, Directorul interimar al Oficiului Națiunilor Unite pentru Cooperare Sud-Sud.

Mai multe detalii despre elaborarea sistemului informațional statistic pot fi găsite în fișa proiectului.

SI_1_ro.jpg

Prima / Biroul Național de Statistică preia experiența țărilor europene în dezvoltarea unui sistem informațional pentru statistica populației și migrației
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire