Noi informații statistice din domeniul agriculturii
Biroul Național de Statistică (BNS) anunță despre disponibilitatea a noi informații statistice din domeniul agriculturii și, anume, cu referință la statistica culturii plantelor.
Informațiile statistice, prezentate sub formă de tabele, au fost elaborate în scopul studierii tendinţelor recoltei medie a culturilor agricole, mai cu seamă, sub impactul condițiilor climaterice nefavorabile atestate în anul 2020.
Tabelele conțin date statistice privind:
- Suprafețele, recolta globală și roada medie a principalelor culturi agricole în gospodăriile de toate categoriile, pentru anii 2016-2020;
- Suprafețele culturilor de toamnă compromise și suprafețele culturilor de primăvară semănate pe suprafețele culturilor de toamnă compromise, sub roada anului 2020.
Sursa informațională pentru elaborarea datelor a constituit-o cercetările statistice realizate de BNS. Mai multă informație privind metadatele în domeniul statisticii poate fi accesată la rubrica: Metadate/Metadate de referință/Agricultura/Statistica producţiei vegetale şi a terenurilor agricole.
Tabelele cu date statistice anuale și infraanuale sunt disponibile pe pagina web oficială a BNS old.statistica.md, la rubrica: Statistici pe domenii/Statistica economică/Agricultură.
Totodată, mai multe informații statistice pot fi găsite în Banca de date statistice statbank.statistica.md, care reprezintă un instrument comod pentru utilizatori de a accesa informațiile necesare.