Prima / Mai multe subiecte privind activitatea statistică au fost discutate în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Statistică
 
Mai multe subiecte privind activitatea statistică au fost discutate în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Statistică
01.07.2022

Mai multe subiecte privind activitatea statistică au fost discutate
 în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Statistică

Consiliul Național pentru Statistică (CNS), s-a întrunit la data de 30 iunie în prima ședință din anul curent, în cadrul căreia au fost examinate mai multe subiecte din competența sa care vizează, în principal, dezvoltarea strategică și promovarea statisticii oficiale. 

Conform agendei, primul subiect discutat a vizat Raportul privind realizarea Programului de lucrări statistice (PLS) pentru 2021, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 912/2020. Abordând acest subiect, Oleg Cara, directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), președinte al CNS a adus la cunoștința membrilor Consiliului că lucrările statistice prevăzute în PLS 2021 au fost realizate la nivel de 99,1%. De asemenea, a enumerat lucrările și cercetările care au fost efectuate de BNS suplimentar la cele specificate în PLS 2021, acestea fiind următoarele:

  • a fost efectuat cel de-al 5-lea studiu privind accesul populației la serviciile de sănătate, ca modul suplimentar la Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, în cadrul proiectului ,,Modernizarea sectorului sănătății în Republica Moldova”, implementat de Ministerul Sănătății, cu suportul financiar al Băncii Mondiale;
  • au fost elaborate datele privind prețurile medii de consum pentru unele produse de consum curent al populației, de două ori pe lună, pentru a permite factorilor de decizie analiza și monitorizarea prețurilor de consum pentru produsele de importanță majoră în conformitate cu lista prevăzută în anexă la „Regulamentul de formare a prețurilor de comercializare a produselor social importante”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 774/2016;
  • au fost actualizate 116 fișiere și plasate pe site-ul web al BNS tabele noi în seriile de timp anuale, infraanuale și lunare;
  • au fost elaborate și aprobate modulele privind comerțul cu amănuntul și ridicata în Ancheta structurală anuală conform cerințelor Regulamentului CE nr. 251/2009;
  • a fost elaborat și testat instrumentarul privind Ancheta de conjunctură întru perfecționarea sistemului de indicatori pentru evaluarea indicatorilor economici pe termen scurt și mediu, în conformitate cu normele Uniunii Europene (UE);
  • a fost elaborat instrumentarul și realizată ancheta pilot ce ține de efectuarea calculelor indicatorilor de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltate Durabilă 2.3.1 „Volumul producției pe unitate de forță de muncă pe clase de mărime a întreprinderii agricole /silvicole” și 2.3.2 „Venitul mediu al micilor producători de alimente, pe sexe și statut indigen”, conform recomandărilor Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură;
  • a fost recalculată și elaborate date statistice noi privind  tipologia exploatațiilor agricole în baza datelor recensământului general agricol și coeficienților naționali elaborați în 2021;
  • a fost evaluată corespunderea programelor educaționale naționale cu Clasificarea Internațională Standard a Educației (ISCED 2011) pentru asigurarea comparabilității internaționale a statisticii educației;
  • a fost desfășurat sondajul de opinie online privind gradul de satisfacție al utilizatorilor cu produsele și serviciile statistice furnizate de BNS în luna iulie 2021, rezultatele căruia sunt disponibile aici;
  • a fost lansată cercetarea privind estimarea timpului consumat de entitățile economice pentru completarea și prezentarea chestionarelor statistice;
  • au fost elaborate și diseminate rapoartele analitice „Analiza sărăciei monetare și a bunăstării gospodăriilor cu copii în baza rezultatelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice din 2020 (CBGC)” și „Impactul Covid-19 asupra indicatorilor forței de muncă în 2020”;
  • au fost efectuate lucrări de revizuire a instrumentarului CBGC și pilotarea instrumentarului revizuit cu scopul de a reduce sarcina asupra respondenților, reducerea ratei de non-răspuns și îmbunătățirea calității datelor colectate.

În contextul pregătirii către următorul recensământ al populației și locuințelor (RPL) și implementării sistemului informațional geografic (GIS) în statistica oficială, Oleg Cara a comunicat că au fost colectate date georeferențiate la nivel de punct de adresă de la peste 300 mii de adrese (circa 25% din total).

Raportul cu privire la realizarea PLS pentru anul 2021, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 912/2020, este disponibil aici.

Al doilea subiect examinat în cadrul ședinței CNS se referă la implementarea Hotărârii Guvernului nr. 51/2022 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de stabilire a producătorilor de statistici oficiale.
  
Iurie Mocanu, director general adjunct al BNS, a declarat că potențialii producători de statistici oficiale sunt evaluați conform criteriilor prevăzute în Regulamentul privind procedura de stabilire a producătorilor de statistici oficiale și anume din perspectiva: (i) cadrului normativ de funcționare a instituției și responsabilitatea acesteia de producere și diseminare a datelor statistice și (ii) capacitățile instituției de a produce și disemina informația statistică conform principiilor fundamentale ale statisticii oficiale. Totodată, el a subliniat că aceste criterii reprezintă cerințe exhaustive ce urmează a fi întrunite cumulativ și asigurate de către entitățile vizate.

Tot la același subiect, membrii CNS au fost familiarizați cu proiectul Chestionarului privind identificarea producătorilor de statistici oficiale (APSO), elaborat de BNS, inclusiv cu aspectele operaționale ce vizează procedura de atribuire a calității de APSO.

Ultimul subiect abordat ține de proiectul Strategiei de Dezvoltare a Sistemului Statistic Național (SD SSN) pentru anii 2022-2030. Oleg Cara a menționat că, scopul urmărit prin elaborarea și implementarea Strategiei este ca până în 2030 SSN să funcționeze ca un sistem de date statistice integrat, coerent, bine coordonat, aliniat la standardele de calitate europene și metodologiile internaționale și capabil să furnizeze produsele și serviciile statistice necesare unui spectru larg de utilizatori, răspunzând necesităților acestora, care, la rândul lor, extind valoarea datelor prin utilizarea eficientă a acestora în beneficiul societății, transformându-le, astfel, într-un bun public.

Ca urmare a discuțiilor, membrii CNS au susținut proiectele documentelor examinate, expunând totodată propuneri de îmbunătățire a proiectului Strategiei de dezvoltare a SSN pentru perioada 2022-2030.

Menționăm că CNS, format din reprezentanți ai BNS, Băncii Naționale a Moldovei, organelor de specialitate ale administrației publice centrale, mediului academic, patronatelor și societății civile, este instituit și funcționează în conformitate cu Legea 93/2017 cu privire la statistica oficială și Hotărârea Guvernului 244/2018 cu privire la Consiliul Național pentru Statistică.

Materiale aferente:

Prezentări:

CNS_30_06_22_1.JPGCNS_30_06_22_2.JPG
CNS_30_06_22_3.JPGCNS_30_06_22_4.JPG
Prima / Mai multe subiecte privind activitatea statistică au fost discutate în cadrul ședinței Consiliului Național pentru Statistică
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire