Biroul Național de Statistică anunță concurs pentru suplinirea funcției de
operator de teren în mun. Chișinău, mun. Bălți și r. Fălești
Descrierea postului:
- Operatorul de teren colectează date referitor la localizarea geografică a clădirilor și locuințelor, în baza hărților ortofoto, pe tabletă, în teren.
Responsabilități:
- Identifică pe hartă și vizitează clădirile în teren pentru a colecta informații de la fața locului referitor la: adresă, starea clădirii, modul de utilizare a clădirii, tipul/destinația clădirii, precum și numărul locuinței și etajul la care e situată aceasta, în cazul blocurilor de apartamente;
- Transmite informația colectată la Biroul Național de Statistică (sincronizare on-line);
- Nu divulgă informația colectată altor persoane fizice/juridice.
Cerințe față de candidat:
- Abilități de utilizare a tabletei (sau smartphone);
- Orientare bună în teren;
- Abilități de comunicare și prezentare;
- Cunoașterea limbii române și ruse – cel puțin nivel mediu (ambele limbi);
- Obișnuit cu munca sistematică și respectarea strictă a limitelor de timp, aferente transmiterii informației.
Asigurăm:
- Contract individual de muncă pe perioada îndeplinirii unei anumite lucrări;
- Curs gratuit de instruire a abilităților de muncă și de colectare a informației în teren;
- Tabletă, baterie Power bank, cartelă telefonică cu internet;
- Achitarea cheltuielilor de deplasare spre diferite localități, la necesitate;
- Salariu în funcție de numărul de clădiri și locuințe colectate și de calitatea colectării acestora;
- Regim de muncă flexibil.
Persoanele interesate sunt rugate să prezinte CV-ul/autobiografie la următoarea adresă electronică: nelea.ursachi@old.statistica.md.
Data limită de depunere a CV-urilor: 15.09.2022.
Toate CV-urile primite vor fi analizate, doar candidații care întrunesc cerințele postului vor fi contactați.
Detalii suplimentare puteți obține la numerele de telefon:
- 067 770 028 - Nelea Ursachi,
- 067 770 677 - Rodica Ciburciu.