Noi perspective de colaborare în domeniul statisticii comerțului internațional
între BNS și Centrul de Comerț Internațional
Directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Oleg Cara, a avut o întrevedere la data de 26 septembrie curent, cu Christophe Durand, reprezentantul Centrului de Comerț Internațional (International Trade Center – ITC), aflat într-o misiune de lucru în Republica Moldova. Subiectul principal al discuțiilor a vizat oportunitățile de colaborare pentru a îmbunătăți producția și diseminarea datelor statistice în domeniul comerțului exterior, produse de BNS, în cadrul proiectului „Eastern Partnership (EaP) Trade Helpdesk”. La întrevedere a participat Adrian Ciofu, coordonatorul național al proiectului „Eastern Partnership (EaP) Trade Helpdesk” în Republica Moldova.
În debutul discuțiilor, directorul general al BNS a prezentat situația curentă, inclusiv realizările și provocările din domeniul statisticii comerțului exterior de mărfuri și servicii. Totodată, Oleg Cara a menționat despre prioritatea BNS de a produce și disemina date statistice fiabile, comparabile pe plan mondial, elaborate în acest scop pe baza metodologiilor adoptate la nivel internațional, în special cel european, asigurând accesul facil al utilizatorilor la statisticile comerțului exterior, necesare la fundamentarea politicilor și luarea deciziilor, pentru cercetare, prognozare, dar și informare a societății.
Un alt subiect abordat în timpul discuțiilor ține de suportul oferit de către Centrul de Comerț Internațional pentru evaluarea statisticilor oficiale ce vizează comerțul exterior de servicii în Republica Moldova din perspectiva gradului de armonizare cu recomandările și bunele practici internaționale, în special conform Manualului privind statistică comerțului internațional cu servicii (ediția 2010) și Manualului (cea de-a șasea ediție) privind balanța de plăți și poziția investițională internațională. În rezultatul acestei evaluări au fost prezentate o serie de recomandări de îmbunătățire a statisticii în sectorul de servicii.
Vizita lui Christophe Durand la Chișinău este prilejuită de participarea la evenimentul de promovare a portalului „EaP Trade Helpdesk” în țara noastră, organizat de Centrul de Comerț Internațional în comun cu Ministerul Economiei și Delegația Uniunii Europene la Chișinău. Portalul va permite utilizatorilor să obțină informații detaliate privind statisticile comerciale, precum și informații despre oportunitățile comerciale, condițiile de acces pe piață și potențiali parteneri din țările Parteneriatului Estic și din UE.
Proiectul „Eastern Partnership Trade Helpdesk” este implementat de Centrul de Comerț Internațional cu sprijinul UE și are drept scop facilitarea comerțului între țările UE și țările Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.