Prima / Frecventarea structurilor de cazare turistică colective în ianuarie - septembrie 2008
 
Frecventarea structurilor de cazare turistică colective în ianuarie - septembrie 2008
19.11.2008

Frecventarea structurilor de cazare turistică colective* în ianuarie - septembrie 2008

Biroul Naţional de statistică comunică că în ianuarie-septembrie 2008 capacitatea de cazare turistică în funcţiune a structurilor de cazare colective a constituit 3064,6 mii locuri-zile, micşorîndu-se cu 8,1% în raport cu perioada corespunzătoare din anul 2007. În totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune, taberele de vacanţă pentru elevi deţineau o pondere de 30,8%, hotelurile şi motelurile - 24,8%, structurile de întremare –16,9%, vilele turistice, satele de vacanţă şi alte structuri de odihnă –16,9%, pensiunile turistice şi agroturistice – 5,5%, căminele pentru vizitatori – 5,1%.

Structurile de cazare turistică colective în ianuarie-septembrie 2008 au fost frecventate de 232,9 mii turişti, din care 178,6 mii de turişti moldoveni (76,7%) şi 54,3 mii de turişti străini (23,3%). Comparativ cu ianuarie-septembrie 2007 a fost înregistrată diminuarea numărului de turişti cazaţi în structurile de cazare colective (-11,6%), pe seama reducerii acestora la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (-49,0%), la cămine pentru vizitatori (-48,0%), hoteluri şi moteluri (-0,6%). E de menţionat faptul, că activitatea structurilor de cazare în perioada nominalizată a fost influenţată negativ de inundaţiile din vara anului curent.

Numărul de turişti sosiţi în structurile de cazare turistică colective se prezintă astfel:

ianuarie-septembrie 2008

ianuarie-septembrie 2008
în % faţă de
ianuarie-septembrie 2007

din care,
nerezidenţi

turişti

din care,
nerezidenţi

turişti

Total

232936

54319

88,4

103,8

din care:

Hoteluri şi moteluri

85577

47816

99,4

99,7

Pensiuni turistice şi agroturistice

10055

3337

148,2

133,1

Cămine pentru vizitatori

13039

2002

52,0

181,7

Structuri de întremare

26283

405

106,7

170,9

Tabere de vacanţă pentru elevi

71450

239

103,6

102,1

Vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă

26532

520

51,0

199,2

În ianuarie-septembrie 2008 în structurile de cazare clasificate pe stele s-au înregistrat 70,8 mii turişti sau 30,4% din numărul total de turişti cazaţi în structurile de cazare colective (în ianuarie-septembrie 2007 – 21,6%).

Ponderi mai însemnate în numărul total al turiştilor străini cazaţi în structurile de cazare colective le-a revenit turiştilor sosiţi din România (21,1%), Federaţia Rusă (11,2%), Ucraina (10,4%), Italia (6,8%), Turcia (6,1%), Germania (5,8%), S.U.A.

Numărul de înnoptări ale turiştilor în structurile de cazare turistică colective în ianuarie-septembrie 2008 a fost de 1458,8 mii (cu 3,7% mai mic faţă de ianuarie-septembrie 2007), din care 1307,3 mii – ale turiştilor moldoveni (89,6% din total înnoptări) şi 151,5 mii – ale turiştilor străini (10,4%). Reducerea numărului de înnoptări s-a înregistrat la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă (-56,9%), hoteluri şi moteluri (-13,4% ), cămine pentru vizitatori (-8,9%).

Totodată, în structuri de întremare au fost înregistrate 395,3 mii înnoptări (cu 4,7% mai mult comparativ cu ianuarie-septembrie 2007), în tabere de vacanţă pentru elevi şi în pensiuni turistice şi agroturistice respectiv, 677,0 mii înnoptări (+7,6%) şi 51,0 mii înnoptări (+20,5 %).

Inn_str_caz_tur_col_ian_sep_2008.jpg

În ianuarie-septembrie 2008 indicele total de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a constituit 47,6%, la structuri de întremare –76,3%, la tabere de vacanţă pentru elevi – 71,7%, la cămine pentru vizitatori – 60,4%, la pensiuni turistice şi agroturistice – 30,1%, la hoteluri şi moteluri –22,7%, la vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă – 13,8%.

Durata medie a şederii pe total structuri de cazare colective în ianuarie-septembrie 2008 a fost de 7,3 zile, la structuri de întremare – 16,0 zile, tabere de vacanţă pentru elevi – 10,5 zile, cămine pentru vizitatori – 8,2 zile, pensiuni turistice şi agroturistice – 6,1 zile, vile turistice, sate de vacanţă şi alte structuri de odihnă – 3,7 zile, la hoteluri şi moteluri – 3,0 zile.

* Informaţia se prezintă fără datele structurilor de cazare turistică din partea stîngă a Nistrului şi municipiul Bender.

Persoană de contact: Mariana ENI - şef al Direcţiei statistica comerţului exterior şi serviciilor, tel. 40 30 66

Prima / Frecventarea structurilor de cazare turistică colective în ianuarie - septembrie 2008
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire