Prima / Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2008
 
Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2008
27.07.2009

Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2008

Biroul Naţional de Statistică comunică datele privind activitatea de cercetare-dezvoltare (CD) în anul 2008.

Activitatea de CD în anul 2008 s-a desfăşurat în 70 instituţii (organizaţii): 42 instituţii de cercetări ştiinţifice, 13 birouri de proiectare şi construcţii, 3 organizaţii de proiectare şi de proiectare-explorare în construcţii şi 12 instituţii de învăţămînt superior. Distribuţia pe forme de proprietate relevă că, 58 unităţi sau 82,9% din instituţii sînt publice.

Personalul din activitatea de CD. La sfîrşitul anului 2008, îşi desfăşurau activitatea în CD 5,3 mii persoane. Pe tipuri de instituţii, salariaţii din activitatea de CD cu cea mai mare pondere (63,2%) se regăsesc în instituţiile de cercetări ştiinţifice, fiind urmate de instituţiile de învăţămînt superior (26,5%), birourile de proiectare şi construcţii (6,3%) şi organizaţiile de proiectare şi de proiectare-explorare în construcţii (4,0%).

Din numărul total de salariaţi, 4,0 mii persoane au studii superioare (75,7%), 0,6 mii persoane au studii medii de specialitate (11,3%), iar 0,7 mii persoane au alte forme de pregătire (13,0%).

Pe categorii de ocupaţii, practic două treimi din salariaţi erau cercetători, 8,0% tehnicieni, 15,3% reprezintă personalul auxiliar şi 11,4% – lucrătorii care executau funcţii legate de activitatea organizaţiei în general (exclusiv personalul de întreţinere).

Tabelul 1. Salariaţii din activitatea de cercetare-dezvoltare1

TAB_1.png

Pe grupe de vîrstă, structura cercetătorilor a fost următoarea: 5,5% în vîrstă de pînă la 25 ani, 18,4% în grupa de vîrstă 25 – 34 ani, 15,5% cu vîrste cuprinse între 35 – 44 ani, 21,6% între 45 – 54 ani, 23,8% între 55 – 64 ani şi 15,2% în vîrstă de peste 64 ani.

CD_2008_IMG_01.png

Pe domeniile ştiinţifice, se remarcă concentrarea unui număr mai mare al cercetătorilor în domenul ştiinţelor naturale (32,0% din total cercetători), fiind urmat de domeniile ştiinţelor tehnice şi agricole, respectiv 18,7% şi 16,5%. Repartizarea pe sexe a cercetătorilor relevă o pondere mai mare a bărbaţilor (54,4%).

Tabelul 2. Cercetători pe domenii ştiinţifice în anul 2008

TAB_2_1.png

Cercetătorii cu grad ştiinţific de doctor au constituit 37,8%, iar cei cu grad de doctor habilitat – de 10,6% din total cercetători. Repartiţia pe grupe de vîrstă relevă că fiecare al zecilea doctor are vîrsta între 25 – 34 ani, fiecare al doilea între 45 – 64 ani. În ceea ce priveşte distribuţia pe grupe de vîrstă a doctorilor habilitaţi, ponderea majoritară o deţineau cei cu vîrsta peste 54 ani (85,3%). Din numărul total de femei cercetători ştiinţifici (1584 persoane), 35,2% au gradul ştiinţific de doctor, iar 3,6% – de doctor habilitat.

Cheltuielile efectuate pentru activitatea de CD2. Cheltuielile totale efectuate în anul 2008 pentru activitatea de CD au însumat 340,4 mil. lei, din care 336,4 mil. lei cheltuieli pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii ale instituţiei (+15,4% faţă de anul 2007) şi 4,0 mil. lei cheltuieli pentru activitatea de CD îndeplinită de terţi (-18,4% faţă de anul 2007).

În instituţiile publice, cheltuielile pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii au constituit 306,7 mil. lei (91,2% din total cheltuieli pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii) faţă de 263,2 mil. lei (respectiv 90,3%) în anul 2007.

Conform destinaţiei, cheltuielile pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii sînt grupate în cheltuieli curente (82,4% din total cheltuieli pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii) şi cheltuieli capitale (17,6%).

Tabelul 3. Cheltuieli efectuate pentru activitatea de CD

TAB_3.png

Structura cheltuielilor pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii pe componente relevă că, ponderea cea mai ridicată o deţin cheltuielile de personal (59,3% din total cheltuieli pentru activitatea de CD îndeplinită cu forţele proprii sau 72,0% din cheltuieli curente).

CD_2008_IMG_02.png

Distribuţia cheltuielilor curente pe domenii ştiinţifice se prezintă astfel: ştiinţele naturale – 28,1%, tehnice – 27,8%, agricole – 20,3%, medicale – 10,0%, umanistice – 7,7%, sociale – 6,1%.

Distribuţia cheltuielilor curente pe tipuri de cercetare a fost următoarea: 24,5% au fost destinate pentru cercetări fundamentale, 49,2% – cercetări aplicate şi 26,3% – dezvoltare tehnologică (elaborări).

Tabelul 4. Cheltuielile curente pe domenii ştiinţifice în anul 2008

TAB_4.png

Intensitatea cercetării, calculată ca raport între cheltuielile totale pentru activitatea de CD şi valoarea produsului intern brut în anul 2008 a înregistrat nivelul de 0,54%.

1) Datele privind numărul de salariaţi nu cuprind cumularzii. Începînd cu anul 2008 în numărul total al salariaţilor nu se includ persoanele cu contract de muncă suspendat, totodată sînt incluse persoanele care paralel cu activitatea didactică au executat cercetări ştiinţifice.
2) Conform normelor metodologice aprobate la nivel internaţional (Manualul Frascati, OECD, ediţia 2002) în activitatea de cercetare-dezvoltare nu se includ: pregătirea cadrelor, activitatea de producţie, activitatea organelor de gestionare, servicii ştiinţifice şi tehnologice (inclusiv biblioteca).

Persoan de contact:

Larisa Chiriţa
Direcţia statistica socială
Tel. 21 08 57

Prima / Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2008
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire