Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2012
 
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2012
11.12.2012

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 20121

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2012 faţă de octombrie 2012 a constituit 100,5%, iar faţă de noiembrie 2011 – 103,7% (informativ: în noiembrie 2011 faţă de octombrie 2011 IPC a marcat – 100,7% şi faţă de noiembrie 2010 – 108,9%).

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,5 la sută în noiembrie faţă de octombrie a.c. a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare – cu 0,8 la sută, mărfurilor nealimentare – cu 0,4 la sută şi serviciilor prestate populaţiei – cu 0,3 la sută (tabelul 1).

În luna noiembrie 2012 faţă de octombrie 2012 au crescut preţurile la unele produse alimentare: legume proaspete – cu 5,6% (inclusiv: roşii proaspete – cu 22,5%, ardei graşi şi dovlecei – cu cîte 15,5% şi respectiv 15,3%, castraveţi – cu 9,9%, usturoi – cu 2,3%), struguri proaspeţi – cu 14,8%, grăsimi – cu 1,3% (inclusiv slănină neprelucrată – cu 9,4% şi ulei vegetal – cu 1,7%), lapte integral – cu 2,6%, brînză de vaci – cu 1,0%, mezeluri de calitate superioară şi fierte – cu cîte 0,6%.

La mărfurile nealimentare au fost marcate majorări de preţuri la: lemne pentru foc – cu 3,9%, confecţii copii şi încălţăminte total – cu cîte 0,8% (inclusiv paltoane copii – cu 2,6%, scurte copii – cu 1,3%, cizme, cizmuliţe, ghete de iarnă pentru femei, bărbaţi şi copii – cu cîte 2,5%, 1,6% şi respectiv 1,2%), confecţii pentru adulţi – cu 0,6% (inclusiv: paltoane, pardesiuri femei – cu 2,7%, îmbrăcăminte din blănuri bărbaţi – cu 2,1% şi haine de blană femei – cu 1,4%).

Totodată, este de menţionat, că în perioada de raport au scăzut preţurile la: carne de porc – cu 1,4%, ouă dietetice – cu 1,3%, fructe proaspete – cu 1,2% (inclusiv fructe exotice – cu 7,1% şi citrice – cu 4,9%), ciuperci proaspete – cu 2,1%, ceapă uscată – cu 1,8%, morcov – cu 1,5%, varză de toamnă, carne de oi, carne de bovine, orez şi votca – de la 0,6% pînă la 0,3%, carburanţi – cu 1,5%, gaz natural ambalat în butelii – cu 0,4% şi serviciile hoteliere – cu 1,2%.

La serviciile prestate populaţiei în luna de raport au fost înregistrate majorări a tarifelor medii lunare la: serviciile transportului aerian de pasageri – cu 20,2%, aprovizionarea cu apă potabilă şi canalizare – cu 3,9% (or.Soroca), serviciile legate de alimentaţia publică – cu 0,5%.

Tabelul 1: Rata  inflaţiei în noiembrie 2012

Mărfuri şi servicii

Coeficient de ponderare (în decimile)

Noiembrie 2012( %) faţă de:

Informativ: Noiembrie  2011(%) faţă de:

Octombrie 2012

Decembrie 2011

Noiembrie 2011

Octombrie 2011

Decembrie 2010

Noiembrie 2010

TOTAL

10000

0,5

3,5

3,7

0,7

7,6

8,9

Produse alimentare

3594

0,8

4,2

4,5

1,1

7,0

9,2

Pîine

305

0,2

3,5

3,5

0,1

6,6

7,8

Legume

276

5,6

13,7

18,0

7,2

0,7

5,2

Fructe

130

-1,2

11,0

10,4

-2,6

14,8

20,2

Carne, preparate şi conserve din carne

712

-0,1

8,5

8,6

0,5

5,3

5,7

Lapte şi produse lactate

457

1,1

3,9

4,5

1,8

11,2

14,2

Zahăr

108

-0,1

2,4

-0,3

-3,7

29,9

29,2

Ouă

62

-1,3

18,3

17,3

20,1

33,4

46,4

Ulei vegetal

122

1,7

7,3

7,2

-0,7

4,9

15,8

Mărfuri nealimentare

3460

0,4

3,3

3,6

0,4

5,0

6,5

Confecţii

604

0,6

3,8

4,2

0,7

2,2

3,2

Încălţăminte

370

0,8

3,2

3,4

0,5

5,0

6,0

Medicamente

477

0,2

1,1

1,6

0,4

-3,6

-3,2

Combustibili

605

0,6

5,2

5,2

0,4

10,9

16,9

Materiale de construcţie

238

0,0

2,6

2,8

0,2

15,0

15,1

Servicii

2946

0,3

 2,9

2,9

0,7

11,6

11,8

Servicii comunal-locative

1454

0,3

3,6

3,7

1,4

21,9

22,0

Apă potabilă şi canalizare

114

3,9

15,2

15,2

1,5

6,6

6,6

Energie electrică

490

0,0

7,3

7,3

0, 0

10,3

10,3

Gaze naturale prin  reţea

387

0,0

0,0

0,0

 0,0

40,1

40,1

Încălzire centralizată

213

0,0

0,0

0,0

7,9

42,7

42,7

Transportul de pasageri

270

0,2

1,6

1,2

-0,2

0,8

1,0

Alimentaţia publică

206

0,5

3,3

3,7

0,3

10,6

11,5

    Indicii parţiali2,3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente, se prezintă astfel:

Indicator

Noiembrie  2012 în % faţă de:

Octombrie 2012

Noiembrie  2011

Total IPC

100,5

103,7

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,4

103,6

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,3

103,3

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,6

104,2

Total IPC exclusiv combustibili

100,5

103,6

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi

100,8

104,5

Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate

100,3

102,6

Indicele preţurilor la combustibili

100,6

105,2

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,6

103,9

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă ale Nistrului şi mun. Bender.
2 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009 (metodologia poate fi accesată pe site-ul  BNS la următoarea adresă: /pageview.php?l=ro&idc=302&id=2264)
3 Datele elaborate şi publicate începînd cu luna ianuarie 2012 sînt calculate în baza modificării Anexei Nr. 2 a „Metodologiei privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N8-07-01203/6 din 19 ianuarie 2012 (modificarea constă în includerea preţurilor la serviciile comunicării la distanţă şi la medicamente în cadrul preţurilor reglementate).

Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11

Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 2012
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire