Prima / Producţia globală agricolă în trimestrul I 2016
 
Producţia globală agricolă în trimestrul I 2016
25.04.2016

Producţia globală agricolă în trimestrul I  2016

Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele volumului producţiei globale agricole în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi gospodăriile populaţiei) în ianuarie-martie 2016 faţă de ianuarie-martie 2015 a constituit 104,0%. Majorarea producţiei agricole a fost determinată de creşterea producţiei în sectorul zootehnic cu 4,0%, căreia i-a revenit circa 99% din volumul total al producţiei agricole.

Producţia animalieră  pe principalele tipuri, conform estimărilor, se caracterizează prin următoarele date:

Ianuarie-martie 2016

total

în % faţă de ianuarie-martie 2015ˡ

Ponderea (în % faţă de total)1

Producţia (creşterea) vitelor şi păsărilor (în masă vie) – total, mii tone

35,9

103,0

100,0

       din care:

   întreprinderile agricole2

17,3

111,7

50,0

  gospodăriile populaţiei

18,6

95,6

50,0

Lapte– total, mii tone

77,7

98,5

100,0

      din care:

  întreprinderile agricole2

5,5

94,2

6,8

 gospodăriile populaţiei

72,2

98,8

93,2

Ouă - total, mil. buc.

121,6

129,1

100,0

       din care:

   întreprinderile agricole2

81,0

153,6

66,6

   gospodăriile populaţiei

40,6

97,9

33,4

În ianuarie-martie 2016 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent în gospodăriile de toate categoriile a fost înregistrată majorarea producţiei (creşterii) vitelor şi păsărilor cu 3,0%, care a fost influenţată de sporirea producţiei (creşterii)în întreprinderile agricole cu 11,7%. În gospodăriile populaţiei volumul producţiei (creşterii) vitelor şi păsărilor s-a micşorat cu 4,4% în rezultatul scăderii efectivului mediu de animale şi păsări (bovinelor – cu 3%, porcinelor – cu 6%,  ovinelor şi caprinelor – cu 1%).

Producţia de ouă în gospodăriile de toate categoriile a crescut cu 29,1%, în rezultatul  creşterii producţiei de ouă în întreprinderile agricole – cu 53,6%, totodată, în gospodăriile populaţiei producţia de ouă s-a micşorat cu 2,1%.

Producţia de lapte în gospodăriile de toate categoriile s-a diminuat cu 1,5%, inclusiv în întreprinderile agricole - cu 5,8%, în gospodăriile populaţiei - cu 1,2%, drept urmare a reducerii efectivului mediu de vaci în întreprinderile agricole - cu 6,7%, în gospodăriile populaţiei - cu 1,8%.

Note:

1 Reieşind din calculele producţiei agricole în preţurile comparabile.
2 Inclusiv gospodăriile ţărăneşti (de fermier) care au la balanţă animale.

Persoană de contact:
Elena Orlova
şef al direcţiei statistica agriculturii şi mediului
tel. 0 22 40 30 22

 

Prima / Producţia globală agricolă în trimestrul I 2016
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire