Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2018
 
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2018
10.10.2018

Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 20181

Biroul Naţional de Statistică informează, că în luna septembrie 2018 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din octombrie 2017 pînă în septembrie 2018) a constituit 2,4%, inclusiv la: produse alimentare – 5,3%, mărfuri nealimentare – 2,6% şi servicii prestate populaţiei – (-2,5%).

Totodată, indicele preţurilor de consum (IPC) în septembrie 2018 faţă de august 2018 a constituit 100,1% (informativ: în septembrie 2017 faţă de august 2017 IPC a marcat 100,9%)2.

Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,1 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 0,4 la sută, micşorarea tarifelor pentru  prestarea serviciilor populaţiei cu 0,1 la sută, precum şi de menţinerea preţurilor produselor alimentare la nivelul preţurilor din luna august 2018 (Tabelul 1).

În luna septembrie 2018 faţă de august 2018 au fost înregistrate unele creşteri de preţuri la fructe de livadă sîmburoase – cu 19,4%, ouă de găină – cu 5,0%, legume proaspete – cu 3,1% (în special: tomate – cu 28,4%, harbuji şi zămoşi – cu 17,4%, dovlecei – cu 16,6%, ardei graşi – cu 8,9%, castraveți – cu 6,3%, vinete – cu 4,2%), fructe exotice – cu 2,5%, brînză din lapte de vacă şi smîntînă – cu 1,5% şi respectiv 0,9%, carne de pasăre şi de porc – cu 0,7% şi respectiv 0,6%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la următoarele produse alimentare: fructe de livadă sămînţoase – cu 16,9%, struguri – cu 16,3%, morcovi – cu 14,0%, varză – cu 13,2%, sfeclă roșie – cu 12,5%, citrice – cu 8,6%, cartofi – cu 6,6%, ceapă uscată – cu 5,8%, nuci – cu 4,2%, zahăr tos – cu 1,9%, orez și diferite crupe – cu cîte 0,2%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm, că în perioada de referinţă preţurile la majoritatea mărfurilor au rămas la nivelul lunii precedente. Totodată, s-au înregistrat unele creşteri de preţuri la gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,3%, lemne pentru foc – cu 2,1%, cizme, cizmulițe, chete de iarnă pentru copii – cu 2,8%, autoturisme – cu 2,3%, aparate de aer condiționat – cu 1,4%, confecții – cu 0,8% (în special: scurte pentru bărbați, femei și copii – cu 2,2%, 1,6% și respectiv 1,4%, pulovere, sacouri, jachete pentru bărbați și femei – cu cîte 1,4%, costume pentru bărbați – cu 0,8%, bluze, tricouri pentru femei – cu 0,7%), unelte de muncă electrice – cu 0,8%, detergenți – cu 0,5%, țigări – cu 2,2%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate unele reduceri de preţuri la sandale pentru bărbați și femei – cu 2,9% și respectiv 2,1%, medicamente – cu 1,0%, telefoane – cu 0,6%, frigidere – cu 0,4%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în luna septembrie 2018 faţă de august 2018 a fost înregistrată majorare la plata pentru cursuri de limbi străine – cu 3,7%, serviciile hoteliere – cu 2,3%, închirierea apartamentelor – cu 1,8%.

În perioada de raport au fost înregistrate reduceri de prețuri la serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 12,7%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 6,9%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 0,8%, la tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 0,7%.

 Tabelul 1. Rata inflaţiei în septembrie 2018

Mărfuri şi servicii

Coeficientul de ponderare (în decimile)

Septembrie 2018 în % faţă de:

Informativ: Septembrie 2017 în % faţă de:

August 2018

Decembrie 2017

Septembrie

2017

August 2017

Decembrie  2016

Septembrie

2016

Total

10 000

0,1

-0,4

2,4

0,9

4,4

7,6

  Produse alimentare

4 006

0,0

-0,4

5,3

1,5

3,8

9,4

Pîine

291

0,0

0,5

0,7

0,1

0,8

0,9

Legume

351

3,1

-1,5

42,2

10,1

-3,5

35,8

Fructe

264

-5,7

-1,7

-0,7

0,5

21,3

18,1

Carne, preparate şi conserve din carne

813

0,4

-2,4

-0,5

1,4

6,0

6,2

Lapte şi produse lactate

551

0,7

-0,9

2,6

1,3

0,0

3,5

Zahăr

85

-1,9

-9,6

-10,5

0,1

2,9

6,4

Ouă

76

5,0

-19,6

9,7

1,6

-25,3

7,5

Ulei vegetal

87

-0,1

-2,8

-4,8

0,0

-3,8

0,0

  Mărfuri nealimentare

3 506

0,4

1,2

2,6

0,5

2,6

4,2

Confecții

374

0,8

1,6

4,0

0,8

3,7

5,7

Încălțăminte

217

0,2

1,5

3,3

0,8

4,4

7,3

Medicamente

506

-1,0

-4,8

-6,2

-0,4

-2,2

-3,5

Combustibili

593

0,9

5,7

8,1

1,9

2,7

7,7

Materiale de construcţie

70

-0,2

0,1

0,6

0,1

1,8

2,0

  Servicii

2 488

-0,1

-2,7

-2,5

0,5

7,7

9,2

Servicii comunal-locative

1 053

0,2

-8,2

-8,2

0,7

5,9

7,2

Apă potabilă şi canalizare

97

0,0

0,0

-0,1

0,0

22,3

22,3

Energie electrică

428

0,0

-11,0

-11,0

0,0

3,9

3,9

Gaze naturale prin reţea

205

0,0

-20,2

-20,2

0,0

0,0

0,0

Încălzire centralizată

139

0,0

0,0

0,0

0,0

6,5

14,1

Transportul de pasageri

240

-0,1

0,6

0,1

-0,6

-0,3

-0,5

Alimentaţia publică

215

0,2

1,1

1,9

2,4

5,2

5,5

Tabelul 2. Indicii Preţurilor de Consum (12 grupe principale)

Grupa

Denumirea grupei

Septembrie 2018 în % faţă de:

August 2018

Decembrie 2017

Septembrie 2017

 

Total IPC

100,1

99,6

102,4

01

Produse alimentare şi băuturi nealcoolice

100,0

99,5

105,4

02

Băuturi alcoolice şi tutun

101,3

109,8

113,7

03

Îmbrăcăminte şi încălţăminte

100,6

101,5

103,6

04

Întreţinerea locuinţei

100,5

94,4

94,8

05

Înzestrarea apartamentului

100,3

100,3

101,9

06

Ocrotirea sănătăţii

99,2

96,5

95,7

07

Transportul

100,5

102,9

103,9

08

Servicii de telecomunicaţie

99,9

99,4

99,3

09

Cultură şi odihnă

98,9

103,3

104,6

10

Studii

100,5

101,1

101,1

11

Hoteluri, cafenele şi restaurante

100,3

101,0

102,0

12

Alte cheltuieli pentru mărfuri şi servicii

99,9

101,1

102,3

Tabelul 3. Indicii parţiali3, calculaţi prin excluderea din IPC a anumitor componente

Denumirea indicatorilor

Septembrie 2018 în % faţă de:

August 2018

Decembrie 2017

Septembrie 2017

Total IPC

100,1

99,6

102,4

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,4

101,5

103,1

Total IPC exclusiv produse alimentare şi băuturi

100,2

99,6

100,5

Total IPC exclusiv produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,3

100,9

104,6

Total IPC exclusiv combustibili

100,1

99,2

102,0

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi

100,0

99,6

105,3

Indicele preţurilor la produse şi servicii reglementate

99,8

95,3

95,1

Indicele preţurilor la combustibili

100,9

105,7

108,1

Indicele preţurilor la produse alimentare şi băuturi, combustibili, produse şi servicii cu preţuri reglementate

100,0

98,7

102,0

 

Preţurile de consum în luna septembrie 2018 comparativ cu luna septembrie 2017 au înregistrat o tendinţă de creştere cu 2,4 la sută, iar în septembrie 2017 faţă de septembrie 2016 – cu 7,6 la sută.

Totodată, Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile de consum în luna septembrie 2018 comparativ cu decembrie 2017 au avut o tendinţă negativă de 0,4 la sută, fiind influenţate de reducerea preţurilor la produsele alimentare – cu 0,4 la sută şi de micșorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor  populaţiei cu 2,7 la sută (informativ: în septembrie 2017 faţă de decembrie 2016 IPC a marcat 104,4%).

Pe parcursul a nouă luni ale anului 2018 au fost marcate creşteri mai semnificative de preţuri la următoarele produse alimentare: ceapă uscată – cu 46,5%, morcovi – cu 36,6%, varză – cu 35,3%, citrice – cu 31,8%, cartofi – cu 24,2%, harbuji și zămoși – cu 19,9%, sfeclă roşie – cu 8,7%, pește proaspăt și congelat – cu 3,9%, unt ţărănesc – cu 3,3%, băuturi alcoolice – cu 2,5%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, s-au observat creşteri ale preţurilor la obiecte de sanitătie și igienă – cu 7,0%, combustibili – cu 5,7% (în special: carburanţi – cu 8,2%, lemne pentru foc – cu 4,2%, gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 1,6%), biciclete – cu 4,5%, mărfuri sportive – cu 4,0%, ediţii tipărite – cu 2,9%, articole de menaj din ţesături – cu 2,1%, mobilă – cu 1,9%, țesături – cu 1,7%, confecții – cu 1,6%, încălțăminte – cu 1,5% (în special: sandale pentru copii, femei şi bărbaţi – cu 8,0%, 4,5% şi respectiv 2,0%, ghete pentru cros şi pantofi pentru bărbaţi – cu 3,2% şi respectiv 2,5%, cizme de iarnă şi ghete pentru cros copii – cu 2,9% şi respectiv 2,6%), obiecte pentru călătorii şi de galanterie – cu 1,2%, țigări – cu 15,6%.

Pentru serviciile prestate populaţiei în perioada de nouă luni ale anului 2018 faţă de decembrie 2017 a fost înregistrată majorarea serviciilor de turism peste hotarele ţării – cu 19,8%, plata pentru chiria în cămine studențești – cu 8,1%, plata pentru transportarea gunoiului și serviciile transportului aerian de pasageri – cu cîte 7,8%, asigurarea obligatorie a transportului – cu 5,6%, serviciile pentru igiena personală – cu 3,1%, educație șî învățămînt – cu 1,5% (inclusiv: plata pentru cursuri de limbi străine, secții – cu 3,8%, plata pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 1,9%, plata pentru instruirea în instituțiile superioare de învățămînt – cu 1,2%), alimentaţia publică – cu 1,1%, serviciile de sănătate – cu 0,7% (serviciile laboratoarelor medicale – cu 2,0%, tratarea spitalizată – cu 0,9%), serviciile comunicării la distanţă – cu 0,3%.

Concomitent, în perioada de raport au fost marcate reduceri de preţuri la ouă de  găină – cu 19,6%, zahăr tos – cu 9,6%, carne de porc – cu 6,7%, preparate din carne şi semifabricate – cu 4,8%, subproduse – cu 4,3%, ulei vegetal – cu 2,8%, fructe proaspete – cu 1,7% (în special: fructe de livadă sîmburoase – cu 43,1%, struguri – cu 23,0%, fructe de livadă sămînţoase – cu 11,5%), legume proaspete – cu 1,5% (în special: dovlecei – cu 58,3%, tomate – cu 54,4%, vinete – cu 49,4%, ardei graşi – cu 27,7%, castraveţi proaspeţi – cu 26,8%, usturoi – cu 15,4%), telefoane – cu 6,5%, televizoare – cu 5,5%, medicamente – cu 4,8%, autoturisme – cu 3,3%, cărbune de pămînt – cu 2,5%, gaz furnizat prin reţea – cu 20,2%, energia electrică pentru consumatorii casnici – cu 11,0%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 8,2%, serviciile hoteliere – cu 1,9%.

 

Note:

1 Informaţia este prezentată fără datele raioanelor din partea stîngă a Nistrului şi mun. Bender.
2 În conformitate cu metodologia de calcul a IPC, anual se modifică coeficienţii de ponderare, în baza structurii cheltuielilor băneşti ale populaţiei conform datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice în anul t-2 ajustaţi la consumul final al gospodăriilor populaţiei din Conturi Naţionale (ved. metadatele de referinţă).
Trecerea la coeficienţii de ponderare noi a fost efectuată pentru calcularea IPC ianuarie 2018.   
3 Calcularea indicilor parţiali a fost efectuată în conformitate cu „ Metodologia privind calculul indicelui inflaţiei de bază”, aprobată prin ordinul comun al Băncii Naţionale a Moldovei şi Biroului Naţional de Statistică N117-07-2203/43 din 30 decembrie 2009.

 

Persoană de contact:
Şveţ Margareta
şef al direcţiei statistica preţurilor
tel.0 22 40 31 11

Prima / Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna septembrie 2018
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire