Prima / Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2018
 
Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2018
25.04.2019

Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2018

Biroul National de Statistică comunică datele privind activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2018.

Activitatea de cercetare-dezvoltare1 în anul 2018 s-a desfășurat în 64 unități, inclusiv 40 institute și centre de cercetare, 17 instituții de învățământ superior și 7 – alte tipuri de unități. Din total unități cu activitate de cercetare-dezvoltare, 51 unități sau 80 la sută au forma de proprietate de stat.

La 31 decembrie 2018, își desfășurau activitatea de cercetare-dezvoltare 4451 salariați2, fiind în scădere cu 5,2%  fată de sfârșitul anului 2017. Din totalul salariaților din activitatea de cercetare-dezvoltare femeile reprezintă 50,8%. Peste două treimi din numărul total de salariați au activat cu normă întreagă de timp.

După nivelul de pregătire profesională, 1653 persoane sau 37,1% din totalul salariaților aveau studii de doctorat și postdoctorat, 2009 persoane (45,1%) – studii superioare de master și licență, 295 persoane (6,6%) – studii profesional tehnice postsecundare și 494 persoane (11,1%) – alt nivel de pregătire.

Pe categorii de ocupații, majoritatea salariaților din activitatea de cercetare-dezvoltare era formată din cercetători (68,6% din total), urmată de personalul auxiliar (12,9%), de salariații care execută funcții conexe activității instituției (12,7%) și de tehnicieni (5,8%).

Tabelul 1. Salariații din activitatea de cercetare-dezvoltare după ocupații, în 2017-2018

 

Persoane

Structură, %

2017

2018

2017

2018

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

4697

2366

4451

2263

100,0

100,0

100,0

100,0

cercetători

3180

1542

3054

1483

67,7

65,2

68,6

65,5

tehnicieni

311

201

257

167

6,6

8,5

5,8

7,4

personal auxiliar

582

296

576

319

12,4

12,5

12,9

14,1

alte categorii de salariați

624

327

564

294

13,3

13,8

12,7

13,0

La fel, ca și în anul 2017, la 100 bărbați cercetători din activitatea de cercetare-dezvoltare reveneau 94 femei cercetători.

Distribuția cercetătorilor pe grupe de vârstă relevă că ponderea cea mai mare este deținută de cercetătorii care au depășit vârsta de 65 ani (23%), iar cea mai mică proporție o alcătuiesc cei din grupa de vârstă 45-54 ani (17%).

Cel mai mare număr de cercetători au activat în domeniul științelor naturale (35,5%), iar cei mai puțini ‒ în domeniul științelor umaniste (9,8%). Comparativ cu anul 2017 a scăzut ponderea cercetătorilor din domeniul științelor medicale (cu 1,4 puncte procentuale) și a crescut ponderea cercetătorilor din domeniul științelor sociale (cu 0,8 p.p.).  

Tabelul 2. Cercetători pe domenii științifice, în 2017 2018

 

Persoane

Structură, %

2017

2018

2017

2018

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Cercetători - total

3180

1542

3054

1483

100,0

100,0

100,0

100,0

științe naturale

1117

554

1083

542

35,1

35,9

35,5

36,6

științe inginerești și tehnologice

466

106

445

103

14,7

6,9

14,6

6,9

științe medicale

428

240

369

205

13,5

15,6

12,1

13,8

științe agricole

392

199

392

195

12,3

12,9

12,8

13,2

științe sociale

459

280

464

285

14,4

18,1

15,2

19,2

științe umaniste

318

163

301

153

10,0

10,6

9,8

10,3

Ponderea femeilor cercetători este superioară celei a bărbaților în domeniul științelor sociale (61,4%) și a celor medicale (55,6%), minoritară în domeniul științelor inginerești și tehnologice (23,1%), iar în celelalte domenii s-a înregistrat o distribuție pe sexe practic egală.

Tabelul 3. Cercetători cu titluri științifice pe domenii științifice, în 2017 2018

 

2017

2018

doctor habilitat

doctor în științe

doctor habilitat

doctor în științe

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Total

inclusiv femei

Cercetători cu titluri științifice

361

73

1331

633

363

81

1286

629

științe naturale

120

22

513

232

125

22

488

236

științe inginerești și tehnologice

29

1

122

24

31

1

121

25

științe medicale

74

19

173

100

66

20

153

93

științe agricole

38

4

128

40

34

4

134

40

științe sociale

54

17

227

145

55

19

234

149

științe umaniste

46

10

168

92

52

15

156

86

Structură, %

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

științe naturale

33,2

30,1

38,5

36,7

34,4

27,2

38,0

37,5

științe inginerești și tehnologice

8,0

1,4

9,2

3,8

8,5

1,2

9,4

4,0

științe medicale

20,5

26,0

13,0

15,8

18,2

24,7

11,9

14,8

științe agricole

10,5

5,5

9,6

6,3

9,4

4,9

10,4

6,3

științe sociale

15,0

23,3

17,1

22,9

15,2

23,5

18,2

23,7

științe umaniste

12,7

13,7

12,6

14,5

14,3

18,5

12,1

13,7

La nivel general, peste jumătate dintre cercetători (54,0%) dețin titluri științifice (doctor și doctor habilitat). Totodată, în domeniul științelor umaniste peste două treimi din cercetători au titluri științifice, pe când în domeniul științelor inginerești și tehnologice ‒ peste o treime. În același timp, ponderea cercetătorilor cu  titlul științific de doctor în numărul total de cercetători este de 42,1%, iar cu titlul științific de doctor habilitat ‒ de 11,9%. Practic fiecare al doilea cercetător cu titlul științific de doctor este femeie, în timp ce, femeile cercetători cu titlul științific de doctor habilitat sunt, încă, puțin reprezentate (22,3% din total cercetători cu titlul științific de doctor habilitat). Comparativ cu anul 2017 se atestă o scădere a numărului de cercetători cu titlul științific de doctor, cu 45 persoane (3,4%).

În anul 2018, cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare au însumat 484,5 milioane lei, din care 469,5 milioane lei (96,9%) cheltuieli curente și 15,0 milioane lei cheltuieli capitale (3,1%). Cheltuielile efectuate în unitățile cu forma de proprietate de stat constituie 89,4% din cheltuielile totale. Comparativ cu anul 2017, pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, s-a cheltuit mai mult în sectorul public, cu 31,8 milioane lei (respectiv, 7,9%).

Tabelul 4. Cheltuieli pentru cercetare-dezvoltare, în 2017 2018

 

 

milioane lei

 

2017

2018

Total

inclusiv în

Total

inclusiv în

unitățile de stat

unitățile de stat

Cheltuieli  ̶  total3

453,9

401,3

484,5

433,1

cheltuieli curente4

436,9

385,1

469,5

419,4

cheltuieli capitale5

17,0

16,2

15,0

13,7

În totalul cheltuielilor curente predomină cheltuielile de personal (329,6 milioane lei sau 70,2%), fiind în creștere cu 21,6 milioane lei față de anul 2017.

În anul 2018, în activitatea de cercetare-dezvoltare s-a investit 13,3 milioane lei (88,7% din cheltuielile capitale) pentru dotarea unităților / instituțiilor cu echipamente, mai puțin cu 2,8 milioane lei față de anul anterior.

Din totalul cheltuielilor curente de cercetare-dezvoltare 54,6% au fost destinate cercetării aplicative, 28,4% – cercetării fundamentale și 17,0% – pentru dezvoltarea tehnologică. Comparativ cu anul 2017, ponderea cheltuielilor curente destinate cercetării fundamentale a înregistrat o creștere cu 2,4 puncte procentuale, în timp ce ponderea cheltuielilor curente pentru dezvoltarea tehnologică și cercetarea aplicativă s-a redus, respectiv cu 1,8 p.p. și cu 0,5 p.p.

Tabelul 5. Cheltuieli curente pentru cercetare-dezvoltare pe domenii științifice, în anul 2018

milioane lei

 

Total

inclusiv pe domenii științifice:

Științe naturale

Științe inginerești și tehnologice

Științe medicale

științe agricole

științe sociale

științe umaniste

 

Cheltuieli curente  ̶  total

469,5

172,2

96,0

49,8

78,2

39,8

33,5

 

cercetare fundamentală

133,3

74,5

8,0

6,6

2,4

15,7

26,1

 

cercetare aplicativă

256,3

91,8

20,9

36,3

75,8

24,1

7,4

 

dezvoltare tehnologică

79,9

5,9

67,1

6,9

 

În funcție de domeniile științifice, structura cheltuielilor curente se prezintă astfel: științe naturale – 36,7%, inginerești și tehnologice – 20,4%, agricole – 16,7%, medicale – 10,6%, sociale – 8,5% și umaniste – 7,1%.

Comparativ cu anul 2017, distribuția cheltuielilor curente pe domenii științifice s-a modificat, în special, a scăzut cu 3,6 puncte procentuale ponderea cheltuielilor curente în domeniul științelor inginerești și tehnologice, şi a crescut ponderea cheltuielilor curente în domeniile științelor agricole, și științelor naturale, respectiv, cu 1,6 p.p. și 1,3 p.p.

Note:

1 Activitatea de cercetare-dezvoltare nu include pregătirea cadrelor, activitatea de producție, activitatea organelor de gestionare, servicii științifice și tehnologice (inclusiv biblioteca).
2 În numărul total al salariaților nu se includ persoanele cu contract de muncă suspendat şi cumularzii externi. Totodată, sunt incluse    persoanele care paralel cu activitatea didactică şi practica medicală au executat cercetări ştiinţifice în instituţiile de bază în care activează.
3  Cheltuieli interne
4  Exclusiv uzură şi/sau amortizare
5  Noțiune utilizată în statistica cercetare-dezvoltare, conform Clasificației bugetare (Nr.208 din 24.12.2015) active nefinanciare  

Persoană de contact:
Vasiliev Maria
șef al secției statistica educației, științei și culturii
tel.: 022 40 31 17

Prima / Activitatea de cercetare-dezvoltare în anul 2018
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire