Prima / Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anii 2014-2018
 
Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anii 2014-2018
17.07.2019

Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anii 2014-2018

Biroul Naţional de Statistică prezintă informația statistică despre durata medie a vieţii în Republica Moldova în anii 2014-2018, măsurată prin speranța de viață la naștere.

Valorile acestui indicator, cu dezagregare pe sexe, au fost recalculate în baza populației cu reședință obișnuită (sau populația rezidentă), care cuprinde acele persoane care au locuit în ultimele 12 luni pe teritoriul Republicii Moldova (indiferent de absențele temporare). Estimarea numărului populației are la bază populația cu reședință obișnuită corectată de la Recensământul Populației și al Locuințelor (RPL) din anul 2014, la care s-a adăugat nașterile și s-au scăzut decesele (sporul natural), precum și s-a inclus sporul migrator (migrația netă).

Durata medie a vieţii în Republica Moldova, în anul 2018 (date preliminare), a constituit 70,6 ani, inclusiv 66,3 ani la bărbaţi şi 75,0 ani - la femei.

Tabelul 1. Speranța de viață la naștere, 2014-2018, ani

Ambele sexe

Bărbați

Femei

2014

69,3

65,2

73,6

2015

69,3

65,1

73,7

2016

69,8

65,6

74,2

2017

70,8

66,7

75,0

20181

70,6

66,3

75,0

În perioada analizată s-a înregistrat o scădere a numărului decedaţilor, rata mortalităţii în 2017 constituind 13,4 decedaţi la 1000 locuitori, comparativ cu 13,9‰ în 2014. Rata mortalităţii infantile, a constituit 9,1 decedaţi în vârstă sub un an la 1000 născuţi-vii.

Prin urmare, indicatorul speranţa de viaţă la naştere în 2017 a crescut cu 1,5 ani în medie în comparaţie cu anul 2014. Conform datelor preliminare în anul 2018 a scăzut nesemnificativ durata medie a vieții a bărbaților – cu 0,4 ani față de anul 2017.

Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 8,7 ani. Acest decalaj se datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature în rândul bărbaţilor.

Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe grupe de vârstă pentru bărbați și femei, ca urmare, durata medie a vieţii populaţiei feminine este mai mare, practic în toate grupe de vârstă.

În urma analizei datelor privind ratele specifice de mortalitate pe grupe de vârstă pentru anul 2018, cea mai accentuată diferență se înregistrează de la naștere până la 45 ani (8,7-7,0 ani). Diferențe minore se înregistrează la bărbații și femei în grupele de vârsta mai mari (65 ani și peste), iar în grupele de vârstă de peste 70 de ani – diferența scade rapid.

Pentru anul 2018, speranța de viață în medie, pentru bărbați la vârsta de 60 de ani a fost de 15,0 ani, iar pentru femei la aceeași vârstă – 19,2 ani. Durata medie a vieţii, pentru bărbații care au atins în anul 2017 vîrsta de 65 ani, a constituit 12,2 ani, iar pentru femei de 65 ani – 15,4 ani, pentru bărbații și femeile de vârsta de 85 – 3,9 și, respectiv, 4,0 ani.

 

Anexa (pdf):

Note:

  1. Datele prezentate pentru 2018 sunt preliminare.
  2. Informația este prezentată fără datele privind populaţia localităţilor din partea stângă a Nistrului şi mun. Bender.
  3. Reședință obișnuită este definită ca locul în care persoana a trăit preponderent în ultimele 12 luni indiferent de absenţele temporare (în scopul recreării, vacanţei, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.).
  4. Nașterile și decesele au fost recalculate în baza datei evenimentului, și nu în baza datei de înregistrare, și cu luarea în calcul a datelor privind actele de naștere transcrise.
  5. Imigrant s-a considerat persoana care a intrat în RM și a locuit în țară cel puțin 9 luni cumulativ în următoarele 12 luni după ce a locuit în străinătate cel puțin 9 luni în precedentele 12 luni.
  6. Emigrant s-a considerat persoana care a ieșit din țară, a locuit în străinătate cel puțin 9 luni cumulativ în următoarele 12 luni, trăind în RM cel puțin 9 luni în precedentele 12 luni.
  7. Seriile de date statistice despre numărul populaţiei cu reședință obișnuită și indicatorii demografici revizuiți pot fi accesate pe site la rubrica: Banca de date "StatBank" / Populația și procesele demografice / Populaţia cu reședință obișnuită şi indicatorii demografici revizuiți (2014-2018).

 

Durata medie a vieții calculată în baza populației cu reședință obișnuită, înregistrează îmbunătățiri în ultimii cinci ani, astfel în 2018 a crescut cu 1,3 ani față de 2014 (o creștere de 1,1 ani pentru bărbați și, respectiv, 1,4 ani pentru femei). Femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu 8,7 ani. Acest decalaj se datorează nivelului mai înalt al mortalităţii premature în rândul bărbaţilor.

 

Persoană de contact:

Nina Cesnocov
Direcţia statistica populației și migrației
tel. 0 22 40 31 10

Prima / Durata medie a vieţii în Republica Moldova în anii 2014-2018
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire