Prima / A fost publicat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2011
 
A fost publicat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2011
23.12.2011

Anuar_CD.pngBiroul Naţional de Statistică anunţă despre editarea publicaţiei "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2011 pe suport de hîrtie şi CD-ROM. Anuarul Statistic conţine cele mai importante date privind dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării în  perioada 2003-2010.

Anuarul este structurat în 24 de capitole şi include peste 500 de tabele şi grafice, care  cuprind un volum sporit şi complex de informaţii din diverse domenii de activitate: geografia  şi mediul înconjurător; populaţie; forţa de muncă; veniturile şi cheltuielile populaţiei; preţuri; locuinţe; învăţămînt şi ştiinţă; ocrotirea sănătăţii; protecţia socială a populaţiei; cultură şi sport; turism; justiţie; conturi naţionale; industrie; resurse energetice şi de combustibil; agricultură; investiţii în capital fix şi construcţii;  transporturi, poştă şi telecomunicaţii, tehnologii informaţionale; comerţ exterior; comerţ cu amănuntul şi servicii; finanţe; balanţa de plăţi; statistica internaţională.

Indicatorii principali sînt prezentaţi în profil teritorial.

 În limbile română, rusă şi engleză
 Format A4, 564 pagini
 Preţ carte: 137 lei
 Preţ CD-ROM: 73 lei
 Preţ carte + CD-ROM: 189 lei


Mai multe detalii găsiţi la rubrica: Publicaţii / Anuarul Statistic al Republicii Moldova

Prima / A fost publicat "Anuarul Statistic al Republicii Moldova", ediţia 2011
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire