Prima / Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
 
Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
12.03.2013

Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică

IMG_0380.jpgAstăzi, 12 martie 2013, a avut loc şedinţa lărgită a Colegiului Biroului Naţional de Statistică (BNS) în cadrul căreia a fost prezentată activitatea instituţiei în anul 2012 şi trasate principalele obiective pentru 2013. La eveniment au participat şefii subdiviziunilor de statistică ale aparatului central al BNS şi şefii organelor teritoriale de statistică din toate raioanele ţării.

În linii generale activitatea statisticienilor în anul de raport a fost concentrată pe realizarea în termen a acţiunilor statistice cuprinse în Programul lucrărilor statistice în anul 2012. Totalitatea acţiunilor şi măsurilor întreprinse conform acestui document au avut ca scop producerea şi prezentarea datelor statistice necesare implementării şi evaluării politicilor naţionale în domeniile socio-economice de dezvoltare ale ţării. Pentru aceasta au fost depuse eforturi majore în a stabili relaţii mai bune, de parteneriat cu furnizorii, producătorii şi utilizatorii datelor statistice, a face mai transparente şi mai bine înţelese principiile fundamentale de funcţionare a domeniului statistic, metodologiile utilizate în statistică, precum şi informaţia statistică propriu-zisă.

În cifre, rezultatele realizării întregului Program, cît şi a altor activităţi suplimentare derivate din obligaţiile asumate de BNS în cadrul programelor naţionale şi internaţionale sau ca urmare a unor solicitări suplimentare, în anul de referinţă au fost elaborate 30 publicaţii, difuzate 147 comunicate de presă cu indicatori statistici pe ţară, iar la nivel local au fost emise 267 comunicate despre situaţia social-economică a raioanelor (municipiilor). De asemenea, în cursul anului au fost gestionate 3 registre statistice şi 7 clasificatoare, iar la solicitarea organizaţiilor internaţionale BNS a remis diverse date statistice, concretizate în 71 chestionare cu o periodicitate diferită. Din totalurile cercetărilor statistice efectuate de BNS, majoritatea - 80% au fost realizate în mod exhaustiv, iar circa 20% - pe baza metodelor selective (prin sondaj).  Peste 2500 utilizatori au adresat cereri de informaţie statistică, răspunsurile cărora au fost întocmite de statisticieni cu promptitudine şi profesionalism. Banca de date statistice rămîne a fi unul din cele mai accesate instrumente de diseminare a datelor, oferind utilizatorilor posibilitatea creării tabelelor individuale din cca 500 tabele existente grupate în 24 domenii statistice şi actualizată în cursul anului de 800 ori cu serii de timp lunare, trimestriale şi anuale. Banca de date a fost  consultată de 43 mii persoane  din 110 ţări (în creştere faţă de anul 2011 cu 5 mii), numărul paginilor vizualizate fiind de  574 mii. Pe lîngă instrumentele lansate în anii precedenţi aşa ca Piramida populaţiei, Calculatorul indicelui preţurilor de consum, în anul 2012 au fost lansate în premieră şi plasate pe pagina oficială 4 hărţi animate, ce prezintă în profil teritorial mişcarea naturală a populaţiei, dotarea gospodăriilor cu utilităţi, densitatea populaţiei şi populaţia stabilă, repartizarea populaţiei după participarea la activitatea economică.

Pentru prima dată, începînd cu anul 2012, a fost implementată în practică o noua cercetare selectivă anuală asupra Cîştigurilor salariale şi costului forţei de muncă în întreprinderi; a fost elaborată metodologia cercetării statistice asupra gospodăriilor populaţiei Migraţia forţei de muncă  şi la 1 octombrie 2012 lansată cercetarea propriu zisă pe teren.

În anul 2012 a avut loc un exerciţiu extrem de important pentru întreg sistemul statistic naţional al Republicii Moldova. Experţi ai Uniunii Europene au efectuat Evaluarea Globală Adaptată, proces complex de evaluare, care presupune analiza şi aprecierea cadrului legislativ, instituţional şi funcţional al sistemului statistic naţional, gradul de conformitate la standardele internaţionale şi cele europene şi nivelul de respectare a principiilor fundamentale ale statisticii, adoptate de către Organizaţia Naţiunilor Unite. Organizarea şi efectuarea acestei evaluări într-o ţară determină gradul de maturitate a sistemului statistic naţional şi măsura în care acesta poate face faţă provocărilor societăţii informaţionale moderne, solicitărilor crescînde pentru informaţie statistică calitativă şi relevantă în procesul de luare a deciziilor şi pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare. Raportul final al evaluării globale va fi prezentat de către experţi.

În conformitate cu Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene (nr.763/2008)  privind  efectuarea şi desfăşurarea Recensămîntului  populaţiei şi locuinţelor, BNS în anul de raport a elaborat Legea cu privire la recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova în anul 2014, aprobată cu nr. 90 din 26.04.2012.

Similar anilor precedenţi, BNS în anul de referinţă a acordat prioritate cooperării statistice internaţionale, care este incontestabilă în procesul de armonizare a statisticii naţionale la standardele internaţionale, fapt absolut necesar în condiţiile respectării politicii statului de încadrare în organismele internaţionale şi aderare la Uniunea Europeană. La etapa actuală sunt în derulare 4 proiecte de colaborare pe diferite segmente de activitate statistică.

Şi în anul curent obiectivul major al activităţii Biroului Naţional de Statistică este producerea şi diseminarea datelor statistice necesare elaborării, implementării, monitorizării şi evaluării politicilor naţionale în domeniul social-economic, conform standardelor şi metodologiilor internaţionale, în special celor UE, armonizate pe principiul calităţii şi eficienţei. BNS va continua desfăşurarea activităţilor întru îmbunătăţirea calităţii statisticilor existente şi întărirea încrederii utilizatorilor în  datele diseminate şi metodele statistice utilizate.

Principalele priorităţi pentru anul 2013 sînt:

  • desfăşurarea acţiunilor de pregătire către recensămîntul populaţiei şi al locuinţelor, runda 2010;
  • elaborarea şi diseminarea rezultatelor recensămîntului general agricol din 2011;
  • implementarea prevederilor conceptului tehnic al sistemului informaţional automatizat al BNS;
  • dezvoltarea în continuare a sistemului de indicatori, metodologiilor de calcul ale acestora, sistemului de cercetări statistice în conformitate cu normele Uniunii Europene;
  • îmbunătăţirea diseminării  informaţiei statistice, prin extinderea Băncii de date statistice cu noi indicatori şi domenii statistice;
  • extinderea colaborării internaţionale în domeniul statisticii, în deosebi privind armonizarea statisticii naţionale cu standardele UE.

Persoană de contact:
Ala Pâslariuc
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media
presa@statistica.md
tel. 0 22 40 30 51

Prima / Şedinţa lărgită anuală a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire