Prima / Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
 
Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
10.09.2014 // Termenul limită de depunere a documentelor -19 septembrie 2014.

A N U N Ţ
Cu privire la prelungirea termenului pentru ocuparea funcţiilor vacante
în cadrul Biroului Naţional de Statistică

Direcţia Tehnologii Informaţionale

- Şef Secţie administrare a sistemului informatic şi inginerie de sistem -

Sarcinile de bază:

  • Monitorizarea utilizării adecvate a tehnicii de calcul şi ale canalelor de transport date; înştiinţarea conducerii Direcției Tehnologii Informaționale (DTI) şi Biroului Național de Statistică (BNS) despre cazurile utilizării neadecvate;
  • Asigurarea pregătirii şi instalării echipamentului tehnic nou în cadrul BNS, DTI şi organelor teritoriale pentru statistică (OTS);
  • Asigurarea instalării şi administrării reţelei de transport date din cadrul BNS, DTI şi OTS;
  • Asigurarea instalării şi administrării conexiunilor pentru schimbul de date cu OTS;
  • Asigurarea legăturii electronice cu alte ministere şi autorităţi administrative centrale în scopul încadrării BNS în sistemul informaţional unic al Republicii Moldova;
  • Gestionarea serverelor centrale ale BNS şi asigurarea bunei lor funcţionare;
  • Implementarea practicilor internaţionale moderne în domeniul tehnologiilor informaţionale;
  • Oferirea consultațiilor specialiștilor BNS şi OTS în domeniul administrării sistemului informatic;
  • Asigurarea unui management eficient al activităţii secţiei.


- Administrator superior sisteme informatice în cadrul Serviciului administrare sistem informatic -

Sarcinile de bază:

  • Proiectarea reţelei de transport date şi a întregului Sistem informaţional;
  • Testarea şi implementarea noilor programe informatice statistice, noilor aplicaţii de birotică şi de sistem;
  • Administrarea reţelelor de transport date al SI la nivel central şi teritorial;
  • Instalarea şi administrarea sistemelor de operare în conformitate cu performanţele echipamentului hardware instalat;
  • Întreţinerea şi modernizarea sistemului informaţional;
  • Colaborarea cu conducătorii şi specialiştii subdiviziunilor BNS şi OTS vizînd transport date statistice.


- Administrator reţea de calculatoare (perioadă determinată) -

Sarcinile de bază:

  • Consultarea colaboratorilor BNS referitor la lucrul cu aplicaţiile de birotică şi de sistem;
  • Testarea şi implementarea noilor programe informatice statistice, noilor aplicaţii de birotică şi de sistem;
  • Instalarea reţelelor de transport date;
  • Instalarea şi administrarea sistemelor de operare în conformitate cu performanţele echipamentului hardware instalat;
  • Instalarea şi administrarea sistemelor de operare în conformitate cu performanţele echipamentului hardware instalat.


Condiţii pentru candidaţii la ocuparea funcţiei vacante

Cerinţe generale:

  • Deţine cetăţenia Republicii Moldova;
  • Posedă limbile de stat şi rusă scris şi vorbit;
  • Nu a fost încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;
  • Nu are antecedente penale nestinse pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie;
  • Nu a depăşit limita vîrstei de pensionare (57 ani - femei şi 62 - bărbaţi).

Cerinţe specifice:

  • Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalente, în domeniul tehnologiilor informaţionale;
  • Experienţă profesională - vechimea în muncă în domeniu: şef Secţie cel puţin 3 ani;
  • Cunoştinţe excelente de PC, notebook, componente şi accesorii;
  • Cunoştinţe de software: toate SO Windows, MS Office, PC-uri, imprimante, servere, comunicaţii la nivel de administrator de sistem;
  • Responsabilitate;
  • Capacitatea de a învăţa rapid.

Condiţiile de muncă:
- 40 ore pe săptămînă, 8 ore pe zi, disponibilitatea lucrului peste program şi în zilele de repaus, după caz;
- program de muncă: luni-vineri, orele 8:00 - 17:00, pauza de masă 12:00-13:00
- activitate preponderent de birou, deplasări în autorităţi publice locale.

Lista documentelor necesare a fi prezentate de candidaţi pentru participare la concurs:
- curriculum vitae;
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau specializare;
- copia carnetului de muncă.

Termenul de depunere a documentelor.
- Termenul limită de depunere a documentelor, pînă la - 19 septembrie 2014.

Locul depunerii documentelor:
- locul depunerii documentelor este mun. Chişinău, str. Grenoble 106, biroul nr. 409, telefoane de contact: 022 40 30 80; 73 16 17; 40 30 54; 72 73 57.

Persoanele responsabile de oferirea informaţiilor suplimentare şi primirea documentelor – Diana Bîrsa, şeful Secţiei resurse umane,
- Ala Caraman, consultant în Secţia resurse umane.

Prima / Anunţ cu privire la prelungirea concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante în cadrul Biroului Naţional de Statistică
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire