Prima / Masa rotundă: Strategia de dezvoltare a sistemului statistic național 2016-2020
 
Masa rotundă: Strategia de dezvoltare a sistemului statistic național 2016-2020
27.11.2015

Masa rotundă: Strategia de dezvoltare a sistemului statistic național 2016-2020

Astăzi, 27 noiembrie 2015, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, în colaborare cu Organizaţia Naţiunilor Unite a organizat o masă rotundă în cadrul căreia a fost prezentată Strategia de dezvoltare a sistemului statistic naţional 2016-2020.

Masa rotundă a avut ca participanţi:  reprezentanţi din cadrul autorităţilor administraţiei publice, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi parteneri de dezvoltare. Activitatea este organizată în cadrul Proiectului Comun ONU “Consolidarea sistemului statistic naţional”. Proiectul are drept scop, consolidarea sistemului statistic naţional prin îmbunătăţirea colectării, diseminării şi utilizării datelor statistice socio-economice. Acesta favorizează armonizarea statisticii oficiale cu standardele internaţionale, precum şi îmbunătăţirea disponibilităţii, calităţii şi utilizarea datelor statistice dezagregate pentru elaborarea politicilor în mod participativ.

Sistemul Statistic Naţional (SSN) al Republicii Moldova, reprezintă cadrul cuprinzător al tuturor activităţilor statistice  ce se desfăşoară în Republica Moldova, avînd Biroul Naţional de Statistică în calitate de principal producător de statistici oficiale şi de coordinator al SSN, incluzînd şi alţi producători  de statistici oficiale.

Statistica oficială este un element esenţial în sistemul informational al unei societăţi democratice. Guvernul acordă o mare importanţă statisticii oficiale, fiindcă ea serveşte drept sursa principală de informaţii cu privire la situaţia economică, demografică, socială şi de mediu, destinate organelor de stat, antreprenorilor şi publicului larg. În această ordine de idei, Guvernul Republicii Moldova a aprobat diverse proiecte internaţionale pentru îmbunătaţirea continuă a activităţii de statistică oficială.

Strategia de Dezvoltare a Sistemului Statistic Naţional 2016-2020 vine să susţină întărirea şi recunoaşterea rolului statisticii oficiale în societate, ca un prim demers esenţial ce acoperă întregul sector statistic naţional şi propune obiective şi măsuri de ordin strategic pentru sporirea capacităţilor sistemului de a face faţă la solicitările crescînde de date statistice oficiale la nivel naţional şi internaţional.

Implementarea acţiunilor Strategiei va consolida poziţia statisticii în societatea moldovenească, va diminua sau elimina semnificativ deficienţele actuale ale SSN şi va fortifica, de asemenea, componente esenţiale ale acestuia.

În cadrul mesei rotunde,  s-a pus accent pe rolul şi importanţa statisticii şi despre posibilităţile pe care le oferă informaţiile statistice calitative. Prezentarea documentului Strategiei de dezvoltare a sistemului statistic naţional a fost făcută de  experţii înternaţionali dl Ilie DUMITRESCU şi dl Costel TODOR.

Dl Costel TODOR a precizat că informaţia statistică trebuie să fie una comparabilă, coerentă şi practică pentru a putea fi utilizată de toţi actorii politici, economici şi sociali. Ca rezultat aşteptat,  la finele anului 2020 dl Costel TODOR speră la creşterea gradului de utilizare a datelor statistice, la o mai mare credibilitate din partea cetăţenilor şi la mult profesionalism.

Specialiştii din cadrul autorităţilor publice au venit cu mesaje de felicitare pentru toţi actorii implicaţi şi au venit cu propuneri, păreri, obiecţii cu privire la elaborarea şi implimentarea strategiei de dezvoltare a sistemului statistic naţional.

Dna Lucia SPOIALĂ, directorul general al Biroului Naţional de Statistică, a mulţumit atît partenerilor organizaţiilor internaţionale cît şi partenerilor locali (ministere, agenţii, direcţii, departamente ) şi a invitat participanţii să se mai expună o dată vis-a-vis de documentul strategiei de dezvoltare a sistemului statistic naţional odată cu iniţierea procedurii de avizare.

Persoana de contact:

Inna Chiperi
Şef serviciu informare şi comunicare cu mass-media
Tel 022 72 70 11, 068 38 28 21

Prima / Masa rotundă: Strategia de dezvoltare a sistemului statistic național 2016-2020
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire