Prima / Şedinţa lărgita a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
 
Şedinţa lărgita a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
26.02.2007

Azi, 26 februarie a avut loc şedinţa lărgita a Colegiului Biroului Naţional de Statistică, la care a fost examinată activitatea Biroului în anul 2006 şi trasate obiectivele de bază pentru anul 2007. 

Informaţia statistică constituie unul dintre pilonii de bază ai sistemului informaţional al unei societăţi democratice. Biroul Naţional de Statistică (BNS) al Republicii Moldova, în calitatea sa de organ central de statistică, ocupă un loc deosebit în asigurarea autorităţilor publice centrale şi locale, agenţilor economici, instituţiilor ştiinţifice, publicului larg, respectiv a tuturor categoriilor de utilizatori, atît interni, cît şi externi, cu informaţie statistică calitativă, comparabilă la nivel internaţional vizînd situaţia şi dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării.

În anul 2006 a continuat procesul de racordare a statisticii naţionale la standardele internaţionale, în special ale UE, ţinînd cont de particularităţile ţării noastre. În acest scop au fost realizate următoarele:

Ajustarea cadrului normativ-juridic în domeniu - întru îmbunătăţirea redacţiei existente a Legii nr. 412-XV din 09.12.2004 "Cu privire la statistica oficială" au fost efectuate modificări şi completări, care au fost adoptate de Parlament prin Legea nr.314-XVI din 2 noiembrie 2006.

Subscrierea Republicii Moldova la Standardului Special de Diseminare a Datelor al FMI - un eveniment de mare amploare, realizat cu eforturi conjugate de către BNS, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Unul din obiectivele de bază în activitatea BNS este diseminarea informaţiei. Cu scopul asigurării utilizatorilor cu informaţie statistică  au fost elaborate şi difuzate peste 40 publicaţii statistice, circa 120 informaţii operative şi comunicate de presă,  567 buletine statistice cu date generalizate pe diverse domenii de activitate. Cele mai complexe şi voluminoase publicaţii statistice ca, Anuarul Statistic al Republicii Moldova şi Comerţul exterior al Republicii Moldova, se elaborează şi pe CD-ROM în formatele PDF şi Excel,  fapt care favorizează  utilizarea mai largă şi  mai comodă a datelor statistice;

Întru facilitarea accesului la date statistice, informarea mai bună a utilizatorilor interni şi externi,  permanent s-a actualizat pagina Web a BNS (old.statistica.md).  Astfel,  în perioada  de  raport BNS a  plasat pe pagina Web peste 110 informaţii operative, vizînd starea şi evoluţia social-economică  a ţării.

Întru promovarea imaginii statisticii,  cunoaşterea mai bună a necesităţilor utilizatorilor în informaţie statistică,  în special, prin  stabilirea relaţiilor de comunicare cu utilizatorii actuali, cît şi cei potenţiali, BNS a organizat 6 seminare şi mese rotunde cu utilizatorii principali - instituţiile publice de resort.

Au continuat lucrările de prelucrare a materialelor Recensămîntului populaţiei, efectuat în octombrie 2004 şi au fost elaborate şi publicate primele 2 volume cu rezultatele recensămîntului.

Întru racordarea sistemului de indicatori statistici privind educaţia la standardele internaţionale, în colaborare cu Ministerul Educaţiei şi Tineretului, a fost definitivată şi publicată Clasificarea Programelor Educaţionale din Republica Moldova.

În corespundere cu necesităţile alinierii la normele internaţionale şi solicitările utilizatorilor de informaţie statistică a fost îmbunătăţit instrumentarul statistic.

Conform Hotărîrii Guvernului nr. 471 din 3 mai 2006 "Cu privire la cercetările statistice în domeniul social asupra gospodăriilor casnice" a fost implementat Eşantionul Multifuncţional pentru Cercetările din Domeniul Social (EMDOS), avînd ca scop perfecţionarea bazei informaţionale a statisticii privind nivelul de trai al populaţiei  şi  pieţii  muncii. Ca rezultat, a fost obţinută mărirea preciziei estimatorilor naţionali din ambele cercetări, precum şi obţinerea estimatorilor reprezentativi în profil teritorial, în cazul celor 4 zone statistice: Nord, Sud, Centru şi Chişinău. Paralel cu aceasta a fost perfecţionat instrumentarul ambelor cercetări.

Obiectivul de bază al dezvoltării statistice continuă a fi reformarea complexă a sistemului statisticii oficiale al Republicii Moldova, în scopul asigurării administraţiei publice, agenţilor economici, publicului larg cu informaţie statistică calitativă şi comparabilă la nivel internaţional referitor la situaţia şi dezvoltarea social-economică şi demografică a ţării.

Astfel, direcţiile prioritare de activitate ale BNS pentru anul 2007 sînt:

  • Perfecţionarea sistemului de indicatori, metodologiilor de calcul a acestora, modului de colectare a informaţiei statistice în conformitate cu standardele internaţionale;
  • Perfecţionarea sistemului de rapoarte şi anchete statistice;
  • Îmbunătăţirea calităţii publicaţiilor, diseminării informaţiei statistice şi a relaţiilor cu utilizatorii;
  • Dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, în special, elaborarea conceptului sistemului informatic al BNS şi lansarea implementării pe etape a acestuia;
  • Realizarea lucrărilor de pregătire către efectuarea primului Recensămînt general agricol;
  • Consolidarea capacităţilor instituţionale ale BNS prin perfecţionarea structurii organizatorice a BNS în cadrul reformei administraţiei publice centrale (în baza modernizării infrastructurii IT);
  • Perfecţionarea cadrelor din sistemul statistic.
Prima / Şedinţa lărgita a Colegiului Biroului Naţional de Statistică
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire