Prima / Şedinţa anuală comună SIDA – BNS
 
Şedinţa anuală comună SIDA – BNS
20.04.2017

Şedinţa anuală comună SIDA – BNS

Raportul de Progres al proiectului de Cooperare Statistică între Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova şi Statistica Suediei pentru perioada Aprilie 2016 – Martie 2017, a fost făcut public în cadrul şedinţei anuală comună la 20 aprilie curent, în incinta BNS.

Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a BNS de a produce statistici în conformitate cu standardele UE şi ONU. În general, proiectul a înregistrat progrese considerabile spre obiectivul general, precum şi obiectivele organizaţionale.

Întru consolidarea capacităților BNS, e parcursul ultimului an au fost realizate 8 misiuni ale experților și 2 vizite de lucru care au avut ca rezultat mai multe îmbunătățiri în diverse domenii statistice, cele mai importante fiind:

  1. Revizuirea legii cu privire la statistica oficială armonizată la cerințele UE
  2. Îmbunătățirea comunicării interne și implementarea Intranet
  3. Consolidarea competențelor în ajustarea non-răspunsurilor în cercetările gospodăriilor casnice
  4. Dezvoltarea unui nou soft pentru colectarea și procesarea datelor în domeniul comerțului exterior
  5. Dezvoltarea unui proiect de metodologie a statisticii inovațiilor
  6. Consolidarea competențelor în domeniul statisticii mediului
  7. Evaluarea surselor de date si a capacităților BNS în compilarea contului financiar ș.a.

În unele domenii rezultatele şi obiectivele proiectate nu vor fi atinse până la sfârşitul perioadei de proiect, însă vor fi atinse cu realizarea fezabilă independentă de către BNS după încheierea proiectului. În unele domenii progresul este îngreunat de lipsa resurselor umane din partea BNS.

 

Diana Enache,
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media
tel.  022 40 30 51

Prima / Şedinţa anuală comună SIDA – BNS
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire