Prima / Legea cu privire la statistica oficială – votată de parlament
 
Legea cu privire la statistica oficială – votată de parlament
29.05.2017

Legea cu privire la statistica oficială – votată de parlament

La 26 mai curent, Parlamentul Republicii Moldova a votat în a doua lectură legea cu privire la statistica oficială.

Legea cu privire la statistica oficială reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului unic al statisticii oficiale, stabileşte cadrul juridic pentru dezvoltarea, producerea, diseminarea şi coordonarea statisticii oficiale. De asemenea, conţine prevederi cu privire la principiile fundamentale ale statisticii oficiale, independența profesională, managementul calității datelor statistice, extinderea accesului la surse de date administrative pentru reducerea sarcinii asupra respondenților și alte elemente care au drept scop fortificarea sistemului statistic național.

Proiectul de lege cu privire la statistica oficială a fost elaborat de către Biroul Naţional de Statistică în scopul armonizării legislaţiei naţionale cu aquis-ul UE în domeniul statistic (Regulamentul (CE) nr. 223/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 privind statisticile europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 87/164 din 31.03.2009, Codul de Bune Practici al Statisticilor Europene, adoptat de Comitetul Statistic European la 28 septembrie 2011).

Elaborarea legii a constituit una din acțiunile Acordului de Asociere RM-UE (Titlul IV “Cooperarea în sectorul economic şi alte sectoare”, Capitolul VI „Statistica”), Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană în perioada 2014-2016, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.808 din 07.10.2014, precum şi a Planului naţional de armonizare a legislaţiei pentru anul 2015, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 16 din 26.02.2015.

Persoană de contact:

Diana Enache 
şef al serviciului informare şi comunicare cu mass-media 
tel. 022 40 30 51

Prima / Legea cu privire la statistica oficială – votată de parlament
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire