Prima / Dezagregăm date ca să împuternicim egal femeile și bărbații ce aleg TIC
 
Dezagregăm date ca să împuternicim egal femeile și bărbații ce aleg TIC
01.12.2017

Dezagregăm date ca să împuternicim egal femeile și bărbații ce aleg TIC

La data de 29 noiembrie, Biroul Național de Statistică, în parteneriat cu Organizația Națiunilor Unite, a prezentat rezultatele inventarierii indicatorilor statistici naționali relevanți pentru analiza participării femeilor și bărbaților în sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor (TIC).

Recunoașterea importanței egalității de șanse și a împuternicirii femeilor este exprimată în mod explicit atât în cadrul legislativ și de reglementare național privind egalitatea de gen, cât și în angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova. „Atunci când vorbim de integrarea dimensiunii de gen în sectorul TIC, pe lângă faptul că trebuie să avem politici sensibile la dimensiunea de gen, trebuie să dispunem de date suficiente care să sprijine aceste politici. Acesta este un prim pas de a înţelege ce indicatori avem în Republica Moldova, unde sunt anumite lacune legate de informaţii şi metodologii, pentru ca să întreprindem măsurile necesare pentru a consolida cadrul informaţional legat de acest sector”, a subliniat directorul adjunct al BNS, Ala Negruţa.

Corneliu Eftodi, specialist programe, UN Women, a menționat despre barierele care există la moment pentru a asigura egalitatea de gen în acest sector, subliniind importanța încurajării fetelor în alegerea unei cariere în domeniul TIC și încurajarea utilizării TIC pentru împuternicirea socială și economică atât a femeilor, cât și a bărbaților.

“În contextul Agendei 2030, tehnologiile și informațiile reprezintă mijloacele esențiale de punere în aplicare efectivă și bazată pe dovezi a obiectivelor și țintelor dezvoltării durabile și reprezintă mijloace de abilitare a bărbaților și a femeilor pentru a-și exercita rolurile în societate. Datele dezagregate pe dimensiunea de gen ne sunt de mare folos în acest sens”, a afirmat Aurelia Spătaru, manager de proiect la PNUD Moldova.

Scopul activității a fost de a evalua în ce măsură statisticile naționale acoperă minimumul de indicatori recomandați la nivel internațional și UE pentru analiza sectorului TIC, cu relevanță din perspectiva de gen. A fost analizat un spectru larg de domenii statistice pentru a surprinde interacțiunea cu TIC a femeilor și bărbaților incluzând cunoștințele TIC obținute la școală, pregătirea profesională pentru angajare cu specializare în TIC, ocuparea efectivă, condițiile de muncă și nivelul de salarizare în sectorul TIC în funcție de sexe, participarea femeilor și bărbaților în zona de cercetare-dezvoltare, inventică, antreprenoriat și luare a deciziilor în acest sector.

Rezultatul de bază al inventarierii include un set de indicatori naționali relevanți pentru abordarea problemelor de gen în domeniul TIC, evaluați din perspectiva disponibilității, însoțit de lista constrângerilor și lacunelor identificate. Acest set de indicatori TIC va fi recomandat autorităţilor publice și societății civile pentru monitorizarea implementării documentelor strategice și de politici relevante, cât și pentru raportarea angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova în promovarea egalităţii de gen.

Reprezentanţii autorităţilor publice centrale, ai mediului academic şi asociativ, ONG-urilor şi ai partenerilor de dezvoltare, participanți la eveniment, au discutat rezultatele inventarierii și recomandările propuse de experți. Acestea se referă la necesitatea sporirii de capacităţi în utilizarea datelor și intensificarea dialogului dintre producătorii și utilizatorii de date – doar așa se pot produce date care sunt valorificate corespunzător în planificare, luare de decizii, monitoririzare, activități de pledoarie. Totodată, producătorii de date vor trebui să prioritizeze eforturile lor în ceea ce privește producerea indicatorilor sau dezagregărilor care sunt lipsă.

Activitatea de inventariere s-a desfăşurat în cadrul Programului comun ONU „Consolidarea sistemului Statistic Naţional”, în colaborare cu Biroul Naţional de Statistică şi cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women).
                 
***
Această activitate contribuie la atingerea țintei 17.18 de a spori semnificativ disponibilitatea de date  utile în timp și credibile, dezagregate după caracteristicile relevante pentru contextul național – țintă inclusă în Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Agenda de Dezvoltare 2030 a fost adoptată unanim de toate statele membre ONU în septembrie 2015 și cuprinde 17 Obiective Globale, care-și propun drept scop să lupte împotriva sărăciei, inegalității și schimbărilor climatice.

Pentru informații adiționale, vă rugăm să contactați:
Aurelia Spataru, Manageră de proiect, tel: (373 22) 403 142, aurelia.spataru@undp.org
      

Prima / Dezagregăm date ca să împuternicim egal femeile și bărbații ce aleg TIC
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire