Prima / UNFPA Moldova și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare susțin Biroul Național de Statistică în modernizarea procesului de colectare a datelor statistice
 
UNFPA Moldova și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare susțin Biroul Național de Statistică în modernizarea procesului de colectare a datelor statistice
19.10.2020

UNFPA Moldova și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare susțin Biroul Național de Statistică în modernizarea procesului de colectare a datelor statistice

Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), cu suportul financiar al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), a donat echipament modern, și anume 200 tablete cu baterii externe, destinate colectării electronice de date în cadrul cercetărilor statistice în gospodăriile populației realizate de Biroul Național de Statistică (BNS).

În cadrul evenimentului de donație, Directorul general al BNS, Oleg Cara, a adus mulțumiri partenerilor de dezvoltare, menționând că cercetările din domeniul social, fie recensămintele populației, fie Ancheta Forței de Muncă sau Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, sunt surse de date extrem de importante pentru societate. În același timp, dl Cara a subliniat: ”Toate statele moderne implementează noi metode de colectare a datelor, cu utilizarea noilor tehnologii informaționale. Utilizarea tabletelor în acest scop este un pas important și inevitabil în vederea modernizării statisticii oficiale și alinierii acesteia la standardele și recomandările internaționale.”

Caroline Tissot, Directoarea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, a spus că formularea politicilor publice trebuie să aibă la bază date oficiale actualizate și precise, iar statistici îmbunătățite și furnizate la timp înseamnă informare pentru publicul larg și programe de asistență tehnică și financiară care răspunde mai bine necesităților populației Republicii Moldova. Totodată, dna Tissot a mai menționat că: “Mai mult, avem o agendă numită Agenda 2030, care se bazează pe Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, pe care toate țările, precum Elveția, Republica Moldova, le-au acceptat și semnat, iar statisticile sunt, de asemenea, importante pentru modul în care avansăm în monitorizarea acestei agende”.

La rândul său, Nigina Abaszada, Reprezentanta rezidentă a UNFPA în Republica Moldova, a declarat că: ”Sperăm că cele 200 de tablete, oferite în comun de UNFPA și Elveția, vor susține digitalizarea operațiunilor statistice la nivel național și local și vor spori acuratețea și calitatea datelor, dar și viteza de accesare a acestora”.

Colectarea datelor cu utilizarea de echipamente electronice are o serie de avantaje în comparație cu colectarea pe hârtie, făcând posibile: înregistrarea directă a datelor într-un format digital care poate fi citit de programe de analiză statistica, validarea automatizată a datelor chiar la introducere în tabletă, reducerea timpului de procesare a datelor, sporirea securității datelor (prin accesul cu parolă la tabletă și transmiterea criptată a datelor pe server) și oferind alte facilități. În rezultat, tranziția la colectarea electronică a datelor de la populație va ușura munca de teren a operatorilor de interviu, dar și va spori semnificativ calitatea datelor colectate și operativitatea producerii și diseminării informațiilor statistice.

Șefa Secției colectarea datelor în gospodării, Larisa Borș, a menționat că: “Disponibilitatea acestor echipamente digitale va permite BNS să pregătească și să realizeze tranziția graduală de la colectarea de date pe hârtie, la interviuri cu respondenții asistate de echipamente electronice precum tabletele.” 

În cadrul ședinței organizate cu ocazia donării de echipament, conducătorii și reprezentanții celor trei instituții au discutat despre progresul înregistrat în cadrul Proiectului de îmbunătățire a capacităților instituționale ale Biroului Național de Statistică, implementat de UNFPA cu suportul financiar al SDC, dar și despre perspectivele de colaborare în perioada următoare în ceea ce privește dezvoltarea statisticilor din domeniul populației, migrației și din domeniile sociale.

_dg60046.jpg

dg8_7654.jpg

dg8_7650.jpg

bns.jpg