Prima / 20 octombrie 2020 - „Ziua Mondială a Statisticii”, „Ziua Europeană a Statisticii”, „Ziua Profesională a Statisticianului în RM”
 
20 octombrie 2020 - „Ziua Mondială a Statisticii”, „Ziua Europeană a Statisticii”, „Ziua Profesională a Statisticianului în RM”
20.10.2020

20 octombrie 2020 - „Ziua Mondială a Statisticii”,
„Ziua Europeană a Statisticii”,
„Ziua Profesională a Statisticianului în RM”

Data de 20 octombrie 2020 este o dată importantă pentru domeniul statistic în întreaga lume. În această zi este celebrată cea de-a 3-a Zi Mondială a Statisticii, cu tematica „Conectăm lumea cu datele în care putem avea încredere”, o inițiativă a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Această tematică reflectă importanța încrederii în datele oficiale, a inovației și a bunului public în cadrul sistemelor statistice naționale. În scrisoarea adresată șefilor de stat din 2 septembrie 2020, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, dl António Guterres, a invitat toate statele membre, sistemul Națiunilor Unite și alte organizații internaționale și regionale, precum și societatea civilă, instituțiile de cercetare, mass-media și toți producătorii și utilizatorii de statistici, să contribuie la evidențierea valorii statisticilor, pentru a face față provocărilor curente.
 
Astăzi, de asemenea, se împlinesc 10 ani de când în Republica Moldova (RM) sunt sărbătorite Ziua Profesională a Statisticianului și pentru a 5-a oară - Ziua Europeană a Statisticii de către țările membre ale Uniunii Europene, la inițiativa Comitetului Consultativ European pentru statistică (Eurostat). 
 
În ansamblu, Ziua Statisticii are drept scop sporirea gradului de conștientizare în rândul cetățenilor din întreaga lume cu privire la importanța, valoarea și puterea statisticilor oficiale.
 
Importanța datelor statistice a fost recunoscută la nivel mondial, acestea servind la fundamentarea şi evaluarea politicilor economice şi sociale, la informarea spectrului larg al utilizatorilor, contribuind astfel la asigurarea dezvoltării durabile a ţărilor și a democratizării societăţilor.
 
În același timp, statistica oficială moldovenească și-a demonstrat capacitatea de a servi societății cu informații complexe și diverse. Statisticile publicate corespund standardelor de calitate prin relevanță, precizie, punctualitate, accesibilitate, comparabilitate și coerență, acest lucru fiind datorat faptului că Biroul Național de Statistică drept autoritate centrală în statistică, care conduce şi coordonează activitatea în domeniul statisticii oficiale din ţară, se află într-un proces continuu de aliniere la normele şi standardele europene în domeniu.
 
Cu acest prilej, prezentăm cele mai semnificative progrese realizate de către Biroul Național de Statistică în ultimii 6 ani, care au fost posibile datorită devotamentului și profesionalismului specialiștilor din domeniu, precum și asistenței financiare și tehnice din partea organizațiilor internaționale și partenerilor de dezvoltare.
 
Cele mai importante realizări și evenimente majore din perioada 2015-2020:

Anul 2020:

  • Obținerea prin donație a 200 tablete cu baterii externe, destinate colectării electronice de date în cadrul cercetărilor statistice în gospodăriile
  •  populației (cu suportul UNFPA și SDC).
  • Inițierea procesului de evaluare a principalelor surse de date administrative pentru producerea statisticilor oficiale cu privire la populație și migrație (cu suportul UNFPA și Fondului Parteneriatului pentru Dezvoltare India-ONU, prin intermediul Biroului Națiunilor Unite pentru Cooperare Sud-Sud).
  • BNS colectează și produce date statistice privind efectele pandemiei COVID-19 asupra situației pe piața muncii (cu suportul ILO).
  • BNS desfășoară un modul suplimentar la Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice în contextul crizei generate de COVID-19 și prezintă date despre impactul pandemiei asupra gospodăriilor casnice (cu suportul PNUD și Băncii Mondiale).
  • S-au inițiat activitățile privind  proiectarea și implementarea unui cadru de management al calității, documentarea cercetărilor statistice în conformitate cu standardele Modelului Generic al Proceselor Statistice (GSBPM) și dezvoltarea graduală a Sistemului Informaţional Integrat Automatizat (IAIS) al BNS (cu suportul UE).
  • Republica Moldova a prezentat primul Raport de Evaluare Națională Voluntară privind implementarea ODD-urilor la Forumul Politici de Nivel Înalt al ONU. Raportul a fost însoțit de un document distinct precum este Anexa statistică, elaborată de BNS, care prezintă sub formă grafică și în dinamică cei mai importanți, la nivel național, indicatori ODD disponibili.
  • Prezentarea rezultatelor studiului privind Dezvoltarea Mediului de Afaceri din perspectiva de gen, inclusiv “Raportul analitic privind participarea femeilor și bărbaților în activitatea de antreprenoriat” (cu suportul UN Women, Suediei).
  • Participarea de Ziua Mondiala a Populației la discuția online „Perspectiva populației RM pentru anul 2020”.
  • Actualizarea Băncii de date cu indicatori și tabele noi la nivel de localități.
  • Lansarea aplicației WEB, care permite fiecărei entități să vizualizeze lista formularelor care trebuie prezentate pe parcursul anului în adresa BNS.

Anul 2019:

  • Lansarea Proiectului „Îmbunătățirea disponibilității datelor administrative pentru urmărirea progresului agendei CIPD în cadrul ODD-urilor” (cu suportul Fondului Parteneriatului pentru Dezvoltare India-ONU, prin intermediul Biroului Națiunilor Unite pentru Cooperare Sud-Sud și UNFPA).
  • Lansarea proiectului “Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale a Biroului Național de Statistică” (cu suportul UNFPA și SDC).
  • BNS a prezentat numărul revizuit al populației Republicii Moldova, inclusiv datele despre migrația internațională (cu suportul UNFPA și SDC).
  • Lansarea Proiectului Uniunii Europene „Sprijin pentru statistică în cadrul Reformei Administrației Publice".
  • Inițierea Proiectului Regional de Cooperare Statistică „Statistici prin Parteneriatul Estic”.
  • Organizarea la Chișinău a Seminarului de Nivel Înalt pentru țările din Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală, cu genericul „Următorul pas în cooperarea statistică(cu suportul Eurostat).
  • Prezentarea publică a Raportului analitic „Femeile și Bărbații în sectorul Tehnologiei informației și comunicațiilor(cu suportul UN Women, Suediei).
  • Revizuirea indicatorilor naționali de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă și prezentarea rezultatelor (cu suportul PNUD, altor agenții ONU).
  • Semnarea Acordului de cooperare între BNS, Republica Moldova și Institutul Național de Statistică al Bulgariei.
  • Biroul Național de Statistică a semnat un Memorandum de colaborare și un Acord de cooperare în cadrul Programului Generații și Gen.
  • A fost testată colectarea electronică a datelor georeferențiate referitoare la clădiri și locuințe pentru prima dată de către BNS (cu suportul UNFPA).
  • Specialiștii BNS sunt furnizori de experiență pentru Comitetul de Stat pentru Statistică al Turkmenistanului.
  • Lansarea Serviciului de vizualizare a principalilor indicatori din situațiile financiare individuale ale agenților economici.

Anul 2018:

  • Lansarea Proiectul “Revizuirea indicatorilor populației în baza recensământului din 2014” (cu suportul UNFPA și SDC).
  • Aprobarea de către Guvern a creării Consiliului Național pentru Statistică, în temeiul art. 9 din Legea nr. 93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială.
  • BNS a desfășurat cercetarea statistică privind Dezvoltarea Mediului de Afaceri din perspectiva de gen (cu suportul UN Women, Suediei).
  • BNS găzduiește Seminarul regional cu genericul “Compilarea Tabelelor Intrări-Ieșiri și Resurse-Utilizări”, dedicat țărilor din Europa de Est, Caucaz, Asia Centrală și Sud Est.
  • Prezentarea rezultatelor cercetării statistice „Balanța energetică a Republicii Moldova”, în cadrul unui Atelier de lucru cu genericul “Statistica energetică a Republicii Moldova”.
  • Republica Moldova s-a clasat pe locul 19 în lume și locul 3 în Europa de Est după disponibilitatea și deschiderea datelor statistice oficiale conform celei de-a treia evaluări a organizației Open Data Watch - Open Data Inventory.
  • Biroul Național de Statistică a furnizat asistență tehnică reprezentanților Agenției pentru Statistică din Tadjikistan.
  • Statisticienii BNS în calitate de traineri, au desfășurat cursuri de instruire cu genericul „Utilizarea statisticilor de gen”, destinate reprezentanţilor organizaţiilor societăţii civile active în domeniul promovării drepturilor femeilor şi asigurării egalităţii de gen (cu suportul PNUD, UN Women, UNECE).
  • Organizarea mesei rotunde „Implementarea metodologiei de calcul a Sistemului Conturilor Naționale a Organizației Națiunilor Unite”, versiunea 2008/Sistemul European de Conturi, versiunea 2010
  • BNS a furnizat asistență specialiștilor de la Institutul de Statistică din Albania, privind îmbunătățirea comunicării din cadrul oficiului de statistică prin elaborarea și implementarea INTRANETULUI.
  • Ședințe ale grupului tehnic privind revizuirea statutului actual al indicatorilor de monitorizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă naționalizați.
  • Runda de consultări a utilizatorilor de date statistice în contextul elaborării Programului de Lucrări Statistice 2019.
  • Cursuri de instruire a Programului „R” - instrument modern de analiză a datelor.
  • Participarea BNS la Orășelul European
  • BNS a desfășurat training-uri privind sursele și modul de accesare a datelor statistice pentru reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și ai Agențiilor de Dezvoltare Regională Nord, Centru, Sud și U.T.A. Găgăuzia.

Anul 2017:ZS_2017.png

  • A fost elaborată și adoptată Legea cu privire la statistica oficială în conformitate cu legea-cadru propusă de UNECE.
  • Desfășurarea campaniei de diseminare și comunicare a rezultatelor Recensământului Populației și Locuințelor 2014, și lansarea aplicației de vizualizare a datelor recensamant.statistica.md (cu suportul UNFPA și SDC).
  • Lansarea platformei GenderPulse – primul instrument de vizualizare grafică interactivă, ușor de înțeles, a indicatorilor statistici sensibili la dimensiunea de gen (cu suportul UN Women).
  • Lansarea cercetării statistice privind activitatea de INOVARE în întreprinderi.
  • Guvernul RM a aprobat Nomenclatorul Unităților Teritoriale de Statistică, care are un rol major în producerea și diseminarea datelor statistice oficiale în profil regional (cu suportul PNUD, României și al UE).
  • Biroul Național de Statistică implementează metodologia Sistemului Conturilor Naționale a Organizației Națiunilor Unite versiunea 2008, compatibilă unu la unu cu Sistemul European de Conturi, versiunea 2010 (cu suportul FMI).
  • Sistemul Statistic Național al Republicii Moldova, supus unei evaluări globale.
  • Desfășurarea primul hackathon din experiența BNS orientat spre vizualizarea datelor statistice.
  • Organizarea Seminarului de Nivel Înalt privind legislația în domeniul statisticii oficiale, de către BNS în parteneriat cu Oficiul de Statistică al Uniunii Europene și SIDA.
  • Prezentarea rezultatelor inventarierii indicatorilor statistici naționali relevanți pentru analiza participării femeilor și bărbaților în sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor (TIC) (cu suportul UN Women și PNUD).
  • Semnarea Acordului de colaborare cu Academia de Studii Economice a Moldovei.
  • Organizarea în contextul Zilei Statisticii a celui de-al 2-lea „Hackathon: datele vorbesc despre tine(ri)”(cu suportul UNFPA).

 

Anul 2016:

    ZS_2016.png
  • Dezvoltarea aplicației de introducere a datelor colectate în cadrul Recensământului Populației și al Locuințelor din anul 2014, inclusiv pentru datele Anchetei de Control (cu suportul UNFPA și SDC).
  • Editarea datelor și analiza rezultatelor Recensământului Populației și al Locuințelor din anul 2014 și Anchetei de Control (cu suportul UNFPA și SDC).
  • Aprobarea de către Guvern a Strategiei de dezvoltare a Sistemului Statistic Național 2016-2020 (cu suportul PNUD, UNFPA).
  • Lansarea Produsului Intern Brut Regional în Republica Moldova (cu suportul UE).
  • Republica Moldova s-a clasat pe locul II în lume și locul I în Europa după disponibilitatea și deschiderea datelor statistice oficiale, în urma evaluării paginii oficiale a BNS old.statistica.md   și Banca de date http://statbank.statistica.md, efectuată de organizația Open Data Watch - Open Data Inventory.
  • Lansarea seriei de note analitice “Profiluri statistice ale femeilor și fetelor din Republica Moldova”, pe înțelesul tuturor, în cadrul Programului comun ONU „Consolidarea Sistemului Statistic Național(cu suportul UN Women, PNUD, UNECE).
  • Realizarea unei cartografieri a datelor, care servește drept fundament pentru implementarea Agendei de Dezvoltare 2030, de către Cancelaria de Stat și BNS, cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (cu suportul PNUD).
  • Lansarea sistemului electronic intern de informare INTRANET (cu suportul UE și Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA).
  • Lansarea versiunii actualizate a Băncii de date https://statbank.statistica.md/.
  • Expertiză pentru BNS în implementarea sistemului GIS la procesarea datelor statistice.
  • Organizarea la Chișinău celei de-a 4-a întrunire a experţilor la nivel înalt privind statistica prețurilor, în cadrul Parteneriatului Estic.
  • Workshop național privind statistica agriculturii  (cu sportul UE).
  • Lansarea rezultatelor cercetării privind consumul de energie în gospodăriile casnice,  de către BNS în colaborare cu Proiectul „Energie şi Biomasă(cu finanțarea UE şi suportul PNUD).
  • Vizita conducerii Institutului de Statistică din România la BNS.
  • Seminar de consolidare a capacităților în domeniul statisticilor privind munca, ocuparea și subutilizarea forței de muncă.

Anul 2015:

  • Lansarea proiectului „Îmbunătăţirea Statisticii Regionale în Republica Moldova" (STATREG) în cadrul Biroului Naţional de Statistică (BNS), implementat de un consorţiu condus de GFA (Germania) cu DEVStat (Spania), AAM (Ungaria) şi Oficiul de Statistică al Slovaciei.
  • Elaborarea notelor analitice în baza statisticilor teritoriale: Antreprenoriat, Apă și Canalizare, Infrastructura drumurilor.
  • Desfășurarea primului workshop național privind „Utilizatorii și Producătorii de statistici regionale" (cu suportul UE).
  • Desfășurarea Conferinţei Internaţionale „Primul Recensământ General Agricol în Republica Moldova" (cu suportul FAO).
  • Seminarul regional UNECE privind diseminarea și instruire în domeniul statisticii de gen.
  • Cu ocazia Zilei Mondiale a Statisticii a fost organizată Conferinţa „Statistici locale şi regionale mai bune pentru o viaţă mai bună”, de către BNS şi Academia de Studii Economice din Moldova (cu suportul UE).
  • Atelierul de lucru UNECE privind dezvoltarea statisticii antreprenoriatului din perspectiva de gen în Republica Moldova.
  •  
     
     
     
     

Prima / 20 octombrie 2020 - „Ziua Mondială a Statisticii”, „Ziua Europeană a Statisticii”, „Ziua Profesională a Statisticianului în RM”
Tel. 022 40 30 00
Fax
str. Grenoble, 106, MD-2019 Chişinău, Republica Moldova
Email: moldstat@old.statistica.md
Copyright © 2024 BIROUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ
Condiții de utilizare | Protecția datelor cu caracter personal
Tipărire